Notez pentru mine insami, nu pentru ca ma tem ca as uita ceva, ci pentru decantarea pe care o da scrisul in sine, ca exercitiu de transpunere. Si poate pentru ca simt nevoia acestei decantari exact pe temele care apasa ori cantaresc mai greu, fie din placere, fie din durere.
Agatat de mana mea, m-a intrebat deodata ce-i in acel tablou? Si i-am raspuns ca e dintr-un oras de departe, unde am fost candva odata, demult. Mi-a stat pe limba sa adaug “intr-o alta viata.” I-am zis ca-i un oras mare, frumos si vechi, pe nume Sankt-Petersburg, intr-o alta tara. I-am spus ca-i un tablou facut in chihlimbar auriu si aramiu, iar cladirea aceea din tablou e o catedrala mare, pe malul unui rau care ingheata chiar si-n martie, chiar si-n aprilie uneori. I-au lucit ochii de incantare ori poate numai de curiozitate si asculta ca pe-o poveste. Asculta cum nu l-am vazut inca sa asculte altminteri povestile-povesti.
Ma asteptam poate la o intrebare ori urmare, la o iscodire a tabloului. El insa a mai aruncat doar o privire tabloului in chihlimbar. Apoi, cu simtul practic al celor 3 ani neimpliniti, a mutat privirea imediat pe alt tablou mai micut, mai intr-o parte: acolo ce-i, mami? E doar un peisaj de iarna cu zapada multa si lumina filtrata prin atata alb, i-am zis eu si mi s-a parut mai usoara intrebarea. Iar el a urmat cu logica impecabila: ai fost si acolo, mami?
I-am raspuns desigur ca n-am fost si atunci mi-a venit raspunsul imediat, cu certitudine si fara dubii. I-am scos apoi un album mare cu picturile si desenele lui Durer, poate mai mult din curiozitate sa vad daca ma intreaba de am fost si acolo cumva, candva. Nu m-a intrebat – el cauta... trenuri. Si vapoare ori masini, desigur, ignorand toata bogatia detaliului si intensitatea culorilor. Ori poate luandu-le drept un dat, drept normalitate, cu tot optimismul lipsei de experienta. Daca l-am vazut pe cale a se plictisi de banalul realismului, i-am scos a incercare si Dali, care s-a dovedit intr-adevar cu mult mai interesant. Insa tot nu m-a intrebat de-am fost vreodata acolo, in sertarele subconstientului, printre elefanti, pe sub pomul care rodeste ceasuri lungi ce se preling incet ori sub palariile-pantof. Am pus apoi albumul la loc iar el a revenit firesc si fara nici o ezitare ori perceptie de diferente vizibile la “arta” (ori sa-i zic desen tehnic?) cu magneti colorati, cam asa:
Comments feed: RSS 2.0