Aveam vreo 5 ani cand mi-am pus mana stanga la treaba fix ca pe dreapta pe motiv ca “ii dau sa manance la fel”. Motiv care a starnit altminteri mai mult amuzament inca decat nou gasita mea… stangacie. Deschideam usa cu dreapta? Nu-i nimic, se poate si cu stanga. Tineam lingura ori furculita in dreapta? Se pot tine cu siguranta si cu stanga. Ba inca si mai bine: tin cartea in dreapta si totusi as vrea sa beau niste apa? Foarte bine, poate si stanga sa ia paharul si sa-l tina sa beau.

Pe cand faceam experimentul acesta practic ca si mana stanga poate face - daca e nevoie si anume DOAR daca e nevoie - fix ce face si dreapta, n-aveam habar absolut deloc de teoria celor doua emisfere cerebrale, una analitica/logica si cealalta imaginativa/integrativa, conectate intre ele printr-un manunchi gros de terminatii nervoase, manunchi numit Corpus Callosum. Acum in schimb am idee de teoria asta, dar n-am idee daca e in fapt mai mult decat o simpla teorie¹

Din perspectiva teoriei asteia, ceea ce faceam eu atunci (mai ales cand voiam sa beau apa fara sa ma intrerup din citit) se cheama ca era un fel de exercitiu in utilizarea simultana a ambelor emisfere. Nu-mi dau seama cum ar fi asa ceva verificabil la o adica ori ce efecte anume se cheama ca ar fi putut avea, mai ales ca mai e o bucata din aceeasi teorie care sustine ca separarea celor doua emisfere se face mai tarziu de 5 ani cam cat aveam eu atunci. Totusi, chiar si acum folosesc uneori stanga in roluri uzual atribuite dreptei, uneori cu intentie, uneori fara sa ma gandesc anume la asta, dar cam intotdeauna fara diferente majore in ce priveste rezultatul. Singura exceptie cred ca e una de forta mai ales in situatii in care stanga e practic dezavantajata din cauza pozitiei pur si simplu.

Retrospectiv pricep amuzamentul starnit atunci de motivul invocat de mine pentru asa indeletnicire, dar inca sunt de partea ideii ca si stanga e fix la fel de folositoare (ba chiar la nevoie fix in acelasi mod de folositoare) ca si dreapta. Sigur, initial e mai putin abila, dar pot spune din experienta ca abilitatea se dobandeste in timp si atata tot. Si probabil tocmai din cauza unor experiente foarte concrete de genul asta, nu inghit nicicum abordarile care-s ori numai dreapta ori numai stanga (sau orice alte echivalente puncte diametral opuse de prin balansoarul asta al vietii omenesti). Si nici nu inteleg pana la urma de ce adica ai decide sa-ti tai mana stanga ori pe cea dreapta pe motiv ca una e mai buna decat cealalta. De ce adica mi-as pierde vremea argumentand ori pentru logica ori pentru imaginatie, de parca ar fi doua tabere adverse, de parca lupta s-ar da intre ele, de parca ai putea sa faci cu adevarat ceva atunci cand esti ocupat sa iti dai cu stanga-n dreapta si cu dreapta-n stanga.

Cele doua tabere adverse nu-s stanga si dreapta, nu-s logica si imaginatia, ci pur si simplu priceperea si nepriceperea, abilitatea si inabilitatea, cultura si incultura, lucrul bine facut si lucrul prost facut. Si intre aceste doua tabere chiar nu mi-e greu sa aleg deloc, dar voi daca vreti continuati sa va dati cu stangu-n dreptu' si cu dreptu-n stangu', ca nu-i bai. E doar spectacol.

1. Stiu ca exista tzashpe “dovezi” dar cum sa zic, nu-s in esenta verificabile prin nimic tocmai sigur, dupa cum cam e tot ce e stim-nu-stim despre mintea omului. ↩

Category: Word Therapy

Comments feed: RSS 2.0