Nu-mi puteam lua ochii de la usa intredeschisa pe care semnul "Pericol!" se legana oarecum batjocoritor. Asteptam pentru un interviu si eram deja de o ora in holul viermuind de lume si altminteri zgarcit in atractii ori chiar distractii, iar mintea mea se agata cu disperare de contradictia dintre pozitia usii si semn ca de singurul lucru demn de atentie. Intr-un final, m-am apropiat din nou de mosnegutul benign si pasnic de la intrare:
- Imi puteti spune va rog cat mai am de asteptat?
- Nu mult, ah, cred ca in jur de 10 minute, mi-a raspuns el amuzat brusc din ceva motiv, dupa ce m-a studiat cateva secunde.
- Cum de stiti fara sa verificati nimic?
- Ah, lucrez aici de multa vreme, nu-i nevoie sa verific. Ah, doar stiu.
Atatia "ah" pe sub zambetul acela cam pisicher incepusera sa ma calce pe nervi de-a binelea.
- Atunci poate stiti si de ce-i usa aceea intredeschisa daca e asa pericol dincolo de ea?
- Ah, dar pericolul e dincolo de usa, nu iese incoace, asa ca unde-i problema?
- Pai poate cineva intra atunci din greseala pe usa?
- Ooo, dar nu-i nici o greseala daca intra. Doar scrie clar "Pericol" pe usa, nu "greseala", nu?
Intai am crezut ca mosul isi bate joc de mine, dar nu, nicidecum. Chiar dimpotriva, zambetul ii disparuse si ma privea dintr-o data surprinzator de ascutit si alert, ca intr-o infruntare cu miza foarte, foarte mare. O infruntare insa careia nu-i ghiceam cu nici un chip nici macar forma, cu atat mai putin eventuala miza. Un pic deconcertata, am intrebat atunci direct:
- Pot sa intru atunci?
- Daca nu va e frica, a ridicat mosul din umeri de parca n-avea sens intrebarea mea.
In mod bizar, mi-era frica. Nu chiar spaima sa ma tina in loc, dar frica asa ca un semnal, ca un indiciu mult mai clar decat cel de pe usa. Frica de ce anume insa? N-aveam idee, frica si atat.
- Mi-este, dar tot vreau sa intru. De ce trebuie sa ma feresc?
- Ah, asta nu stiu exact. Tot ce pot face e sa va dau ghidul asta.
Ghidul mosului era o carticica mica si compacta, dar cand am incercat sa o deschid am constatat ca era incuiata. Am ridicat ochii sa cer si cheia, dar n-aveam cui sa mai cer, ca mosul disparuse undeva, iar pe biroul lui nu era decat o carte mare si groasa, tinuta intredeschisa de un ciot de creion ros la un capat. Pe coperta cartii scria mare si clar :"Pericol!"
Comments feed: RSS 2.0