Inainte sa deschida ochii prima data catre noua zi, intai si-a imaginat-o un pic, cat sa se simta pregatit sa-i faca fata. Si o urma de zambet i s-a furisat tiptil pe toata fata, inmuind intai tepii liniilor de la coltul gurii, apoi desisurile din jurul celor doua oaze de albastru inca acoperite: era o zi de zmeura si afine, de fosnet de padure si freamat de frunze lenese. Asa ca a deschis ochii cu bonomie si a privit in jur linistit, ca pentru a pricepe de unde va incepe sa culeaga primele bobite aromate.

Chiar la dreapta sa se itea dintr-o incalceala de cearceafuri un brat rotund si roz-alb de la care ar fi pornit chiar bucuros culesul, daca nu i s-ar fi parut - din pulsatia linistita a cate unei liniute albastrii - ca nu-i inca gata copt cu totul sa fie scos din ascunzis. Asa ca si-a intors in schimb privirea catre peretele alb. O gargarita explora vitejeste castelul umbrei unui teanc de carti in vreme ce soarele se amuza s-o necajeasca miscand necontenit cararea de lumina si tremurand intreaga umbra. La picioarele patului, era inca o ramasita de intuneric, in care se ascundeau formele din barlogul noptii.

S-a dat jos din pat usor, sa nu tulbure somnul roz-alb din dreapta sa. Si-a ales pe dibuite o haina de catifea albastra cu cordonul de aur vechi și a iesit apoi sa tina companie soarelui care l-a intampinat vesel in camera de zi. A pregatit micul dejun din dulceata de zmeura peste unt auriu ce se odihnea pe-un pat de paine maronie si a continuat in tacere conversatia cu ziua sa de afine si zmeura. Ce-ar fi sa facem azi? a intrebat el, iar ziua a raspuns furisandu-si lumina prin carafa de apa: atatea posibilitati sunt in culoarea mea, alege doar. Sa mergem dupa ciuperci in padure oare? In apa turnata in pahar, lumina clipocise parca amuzata. Nu? Mergem atunci in oras? Nemiscata, apa a asteptat urmarea. Am putea sa mergem cu Brandusa, sa-i luam si pe Alecu si pe Adelina, sa urcam sus de tot la terasa aceea de unde se vede orasul ca-n palma, sa-i ghicim viitorul, sa-i povestim uitarea, sa...

Licarind pe lingurita de argint, soarele s-a scuzat de intrerupere, dar erau trei scrisori care asteptau de ceva vreme sa vorbeasca. Intr-adevar, pe negrul abanosului rotund al masutei de langa fotoliu, trei dreptunghiuri albe isi intretaiau liniile parca agitate sa-si faca auzit mesajul. Le-a ridicat in mana una cate una, fara sa le deschida, le-a rasucit in lumina cat sa vada prin straveziul plicului cele trei chenare negre. Le-a pus la loc cat sa-si gaseasca ochelarii si apoi a luat cartea cu povestiri vanatoresti, caci era o zi de zmeura si de afine, de fosnet de padure si freamat de frunze lenese, iar in dimineata aceea, ca in atatea altele de cand venisera scrisorile, nu se intamplase chiar nimic.

Category: Word Therapy

Comments feed: RSS 2.0