Întreruperea unui ritm e costisitoare, iar plata se face la momentul revenirii. Dacă alergai în rând cu lumea și te oprești brusc, vei avea apoi de recuperat când pornești din nou, nu doar propria-ți viteză anterioară ci și rămânerea în urmă. Cam la fel se întâmplă și cu scrisul, cam la fel se întâmplă și cu blogul: dacă nu mai scrii pentru o vreme, se acumulează o rămânere în urmă și durează mai mult decât de obicei pentru a pune gândurile în scris. Și totuși, chiar știind prea bine aceasta, uneori o rupere completă de ritm e pur și simplu necesară pentru mine, pentru că e în fapt o reconsiderare din temelii a sensului - nu sensul alergării ori scrisului, ci sensul drumului pe care se desfășoară acestea.
În termenii blogului, acest articol e chiar revenirea din cea mai recentă rupere de ritm. Liniștea de s-a auzit aici pe blog de ceva vreme a fost o pauză de gândire în fapt, de regândire chiar. Aveam nevoie de răgaz și tihnă ca să-mi așez în ordine ultimele acumulări, ca să-mi retușez (în sensul apropierii de realitate) imaginea despre blogurile românești și cititorii lor. Cum n-aș putea în fapt să mă opresc din scris ca și activitate, răgazul a fost pentru redefinirea sensului blogului în contextul completat de exemplu cu roluri de paratrăsnet, cu atacuri de doi lei și încă și mai puțină realitate, cu sensibilități atât de exacerbate încât cer mai degrabă vorbe dulci decât vorbe directe. Această din urmă caracteristică e în fapt principala responsabilă pentru atâta pauză: s-a lăsat tare greu îmbinată cu un sens real al dialogului pentru mine.
Problema sensibilității exacerbate a interlocutorilor e că limitează dialogul până la a-l castra complet transformându-l într-un schimb de... nimic. Ah, pardon, un schimb nu chiar de nimic, ci de politețuri și de bătăi reciproce pe umăr. Ne felicităm reciproc pentru realizări și succese în timp ce ne trecem sub tăcere reciproc neajunsurile și eșecurile. Sigur că e și acesta un fel de dialog, se cheamă în cel mai bun caz primire și oferire de recunoaștere, un fel de susținere morală. Fără îndoială că e uneori nevoie și de așa ceva. Dar tot fără îndoială, e în sine o metodă extrem de eficace de a bălti în același punct, de a continua să te dai cu capul de aceleași greșeli - dacă îi chiar doriți răul cuiva, e în general mult mai eficace să îl lăudați cât cuprinde, decât să îl criticați. Critica e posibil să doară, mai ales când ești atât de plin de bube în cap încât nu vrei să auzi alta decât ce minunat ești. Dar tot critica e cea care îți arată în fapt ce ai de făcut pentru a merge înainte. Iar învelirea criticii în vorbe dulci - după cum mi s-a sugerat recent - e doar o diluare. Cam cum se face atunci când se toarnă apă în vin. Cam la fel cum fac cei care consideră iubirea cam prea dureroasă și atunci o înlocuiesc mai bine cu ceva atașament călduț, la pachet eventual cu un vibrator ori o gonflabilă.
Dincolo de faptul că-mi repugnă așa stil de viață diluată, nu e o alegere fără consecințe în ce privește chiar explorarea unei idei în scris. Dacă principala preocupare a autorului e în fapt aceea de a nu leza sensibilitățile publicului, drumurile pe care poate merge și ideile pe care le poate urma sunt cu necesitate reduse. Sigur ca în principiu totul e încă posibil chiar și în asemenea condiții. Cam la fel cum e încă posibil să fii cel mai bun jucător de fotbal dacă îți folosești un singur picior.
Totuși, n-am ajuns în punctul în care să văd sensul în a-mi pune bariere suplimentare doar pentru a nu deranja sensibilitățile exagerate. Dar de acum înainte le voi deranja cu bună-știință, nu din întâmplare.
Comments feed: RSS 2.0
Bine că nu-ți închizi și tu blogul precum Manowar. Putem răsufla ușurați :-)
P.S. Mă întreb ce rost are să-i dau link din moment ce nu mai există, dar mă gândesc să fie acolo pentru istorie.
O mica rautaciune: cum diferentiezi "atacurile de doi lei" de critica?
Se cheama, intr-un cuvint, "bun simt".
@Mircea Popescu Mie imi pare ca acel "bun simt" e o notiune mai extinsa decat atat.
@MoniQ Nu-i rautaciune, e o intrebare perfect legitima as spune. Simplu: prin evaluarea continutului - are sau nu are o baza reala? N-are -> de doi lei; are -> critica.
@Cristian Rasuflati, rasuflati :D
Evaluarea ta e pe de-o parte stupida si pe de cealalta inoperanta. De fapt critica are bune sanse sa-ti apara drept "fara baza reala", daca esti suficient de departe-n offside.
Cred ca evaluarile se pot face cel mult pe text, la nivel de coerenta, complexitate si aderenta verificabila la real.
Lol nici nu vazusem comentariul ala la mp pe blog.
Welcome back sau cum se zice in blogosfera, da-mi blogroll si trafic :))))
(n-ai postat 10 zile si cica ai disparut de pe net. srsly. lasa. mai bine gandite si rare decat frecvente si proaste. sau ma rog, whatever.)
@Mircea Popescu Pai "aderenta verificabila la real" e fix ce ziceam eu cu "baza reala". Deci ori e stupid si inoperant ce zici tu, ori nu-i ce zic eu.
Bun, da' uite exemplu de critica cu baza reala care-i totusi de doi lei.
@Mircea Popescu Pai n-are baza reala, ca nu corespunde in fapt realitatii. Nu pune in fapt in evidenta nici macar o inadvertenta intre chestiunea criticata si realitate. Ca pana la urma aia ar fi "baza reala" a unei critici.
Mnoa, atunci e problema de definitie/interpretare.
bine ai revenit! a purta dialog nu-i o obligatie. nu-l purta cand nu-ti vine, ecoul de pe blogul tau se va ocupa te toate randuielile.
Diana: ce iti doresti tu de la blogul asta?
@Cristi Am zis mai demult: http://www.ossasepia.com/2011/04/05/blogul-meu-care-este/
@PorculdeYork Bine te-am regasit! :)
@Mircea Popescu Asa se pare.
Pai, in continuarea rautaciunii, omul cu atacul de doi lei zice ca...
(1) ai un stil imbarligat (observatie pertinenta masurand de exemplu de lungimea frazelor, numarul virgulelor si frecventa ornamentelor)
(2) i se pare ca subiectele atinse sunt "banale". Acum, cand cineva te "acuza" ca spui banalitati e enervant, dar in practica inseamna doar ca abordezi subiectele nu-l prea intereseaza (despre o carte fara nume publicata pe un site roz, despre un articol submediocru cu uniforme scolare)
(3) i se pare ca esti "plina de tine". Ai mai multa incredere in tine decat media fetelor - nu scrii despre povesti de dragoste triste (decat rar si la modul literatura), si nu incerci sa ai un blog din ala sensibil si ultra-personal. Ti-am mai zis ca asta da rau :P.
@MoniQ Pai tu in fapt acolo desfaci distorsiunile omului in sens invers ca sa gasesti chestiunea reala de la care a pornit si zici ca uite, aia e reala la baza! Problema e ca din cauza distorsiunilor de le aplica, toata treaba trece in fabulatoriu si atac, nu in critica. Critica, zic eu, e observatia unei discrepante intre ceea ce exista si ceea ce ar fi mai bine sa existe, impreuna cu argumentul in fapt de ce ar fi mai bine. Ori aici ai distorsiunea a ceea ce exista, impreuna cu niste tipete cum ca vai, cah (care probabil se doresc pe post de argumente). Altfel spus, baza reala e mai degraba in sensul ca vorbeste despre mine iar eu exist in realitate, dar nu in sensul ca ar fi critica in sine ancorata in realitate. E cam ca si cand el ti-ar spune tie acum ca esti curva, iar tu ai zice a, pai eu sunt femeie, la asta toate femeile sunt curve, deci uite ca are o baza reala, e critica.
Sau, se poate argumenta ca "sensibilitatea exacerbata a interlocutorului" este cea care determina daca ceva este critica sau atac.
Pentru a clarifica - sensibilitatea mea zice ca atat comentariul cela cat si "curva" sunt atacuri. In plus, sensibilitatea oricui e mai "sensibila" cand e vorba de propria persoana.
Oricum, punctul (destul de banal) la care voiam sa ajung e ca linia intre cele doua e fina, personala, si nu subestima cat de acid poti sa suni uneori :P.
["esti" si "curva" in aceeasi fraza, ba chiar una dupa alta, rly? Cu tot ca si cum-ul, that made me a sad monkey :( - nu ca n-as fi cautat-o cu lumanarea, but still]
@MoniQ Ca linia e destul de fina intre cele doua e absolut clar. Totusi, e de remarcat faptul ca indiferent de incadrare la atac ori critica, reactia e alta chestiune (altfel spus, problema mea cu "atacul" de genul citat nu e faptul ca e un atac, ci faptul ca e atat de slab si fara suport real incat n-am ce face cu el - daca tot ataci, apai dai nene sa stii o treaba legandu-te de ceva serios -ca doar acela poate sa doara- nu arunci cu fumigene colorate si fugi).
Sensibilitatea e legata mai ales de insecuritatea personala as zice. Ca fix de asta sunt atat de ineficiente fumigenele de care spuneam: daca nu lovesc in fapt intr-o insecuritate reala, nu prea au ce sa faca in afara de fum.
In sfarsit, pana la urma imi pare esential faptul daca poti alege ceva util (in sensul de a afla ceva nou si relevant despre tine) din atacul/critica cu pricina. Ca altminteri poti considera daca preferi si critica drept atac (cum face multa lume). Pe mine nu partea de "atac" ma deranjeaza, ci partea de "de doi lei". Adica inutil.
Dar vad ca din discutie am tot rotit chestiunea. Ceea ce-i in fapt un lucru bun :) Imi pare ca ar fi cazul probabil de pus lucrurile mai in clar intr-un text.
Nu la persoane, ci la citate sa raspundem!
Ambele sunt glumite cu cheie. Banuiesc ca nu citesti Trilema.
Pozitia asta se bazeaza pe presupunerea neexaminata si indefensibila ca exista o realitate obiectiva.
Probabil ca-i din cauza ca iese cu golani mai nou sau ceva.
Cum stabilim daca asta-i un defect al atacului sau un defect al lectorului ? In care sens as exemplifica cu distractia asta.
Totusi, prima reactie a aluia ranit e sa-si minimizeze rana. Deci, cum distingi (nu zic in situatia concreta, da' ca terta parte) intre situatia a, in care unu' o incasat-o destul de urit si plinge-n sine dar braveaza si situatia b, in care unu' se uita si se scarpina-n cap neintelegind care-i problema ?
Afara, bineinteles, de cazul in care problema securitate/insecuritate e cumva legata de-o problema a cognoscibilitatii. Pina la urma si fumul irita ochii, nu-i chiar degeaba.
In cea mai buna traditie a Internetului, sa abordam meta-problema : a facut acest comentariu sa afli ceva nou si relevant ? In care caz este posibil ca acest comentariu sa schimbe calitatea de atac/critica a unui alt comentariu ? Admitind in principiu zisa posibilitate teoretica, ce inseamna asta despre posibilitatea evaluarii unui comentariu dat ?
De la coada la cap:
Faptul ca un comentariu are eventual, intr-un final, prin ricoseu sau oricum ceva impact fie si oarecum pozitiv n-are a face cu decizia daca e atac ori critica. Cam ca bataia din aripa a fluturelui.
Daca irita ochii are totusi un efect (daca e si cu ardei, n-as zice ca-i doar fumigena). Ce zici tu acolo cam revine la "capacitatea de a gasi un atac in orice". E posibil, da. Nu-s convinsa ca se si merita.
Ce-l agita pe tert sa faca distinctia? Nu-mi pare ca e prin definitie discernabil.
Nu-i de probabilitati acolo, ci de eficacitate a exemplului.
Zici ca-i defensibil ca NU exista o realitate obiectiva? Eu intr-adevar presupun ca exista o realitate obiectiva, n-am gasit parghia sa chiar rastoarne chestiunea.
Ştii? Vorbele "dulci" le foloseşti mai mult pentru tine, nu pentru cel căruia îi adresezi critica. Una e să spui: Bă, eşti prost că ai gândit/făcut altfel decât cred eu! şi alta e să spui: Uite, aici ai greşit fiindcă eu am părerea/calificare(eventual) că era mai bine să faci altminteri. Nah, drept să spun, mă aşteptam să înţelegi nuanţa. Cât despre sensibilitatea exacerbată a altora, aia se vede clar în modul cum eşti tratată iar eu, totuşi, nu sunt în măsură să-ţi apreciez gusturile ori dorinţele. Tu în fond ce-ţi doreşti? O critică menită să te facă să te auzi pe tine sau să fie auzită de cel căruia o adresezi? Dar nu-mi răspunde iar că nu te interesează ceea ce crede cel căruia o închini(critica desigur) că atunci mă retrag definitiv din orice dialog cu tine fiindcă înseamnă că ai o părere mult prea bună despre tine şi mult prea proastă despre alţii. Cu alte cuvinte nu mai ai de oferit nici măcar plăcerea de a capta ceea ce alţii au de împărtăşit. Şi mi s-ar părea trist.
@mitzaabiciclista Arata-mi unde am spus cuiva ca e prost pentru ca face/gandeste altfel decat cred eu. Ca sa nu cred ca ai aruncat doar "Una e să spui: Bă, eşti prost că ai gândit/făcut altfel decât cred eu! şi alta e să spui: "
Cat despre ce-mi doresc, e simplu: imi doresc sa fie lucrurile facute cat se poate de bine iar cand cineva se apuca de ceva, sa-l faca bine de tot. Asta-mi doresc si de aceea critic: ca sa arat ce trebuie indreptat.
Iar "vorbele dulci" in fapt, inevitabil, mascheaza din probleme. Pentru ca de la un punct incolo partea "amara" e chiar problema in sine, nu mai ai cum sa o eviti.
@mitzaabiciclista Ah, si o intrebare: ce vrei sa zici cu "Cu alte cuvinte nu mai ai de oferit nici măcar plăcerea de a capta ceea ce alţii au de împărtăşit."? Ca sincer, nu pricep fraza asta deloc, daca nu cumva vrei sa zici ca in cazul cu pricina nu mai ofer altora nici macar placerea de a ma fute ei la creier. Imi scuzi cuvantul daca te deranjeaza, dar indiferent de cuvant, acela e sensul.
Nu Diana, nu asta am vrut să spun. Am vrut să spun doar că există şansa ca atunci când vrei să aduci o critică cuiva,încercând să îndrepţi cumva, dacă se poate, un lucru strâmb făcut de altul, să-i oferi(tocmai prin critica ta) plăcerea de a capta ceea ce ai tu ca surplus corect de informaţie şi experienţă. Ori asta ţine strict de modul în care îţi "operezi" critica. Nu zice nimeni ca acea critică să nu fie însoţită de ironie(cu cât e mai fină cu atât mai bine-e un plus al tău), nu zice nimeni că să fii blândă neapărat dar nu fii din start agresivă. A! Că există toate şansele ca cel căruia îi îndrepţi critica ta să fie deranjat de acest lucru şi să riposteze, poate nu mereu foarte delicat, aia e partea a doua, este riscul pe care ţi-l asumi criticând de la bun început. Dar dacă eşti din start agresivă sau tratezi cu două tonuri mai sus decât e cazul persoana respectivă, atunci nici să te aştepţi că va ieşi ceva bun din asta. Lumea crede că e uşor să critici. Dar de fapt e al naibii de greu. Asta însă nu-i împiedică pe mulţi să se erijeze în critici. Depinde doar cât de mult conştientizează că au vreun drept să facă asta.
Mitza, a spune cu argumente clare ceea ce vezi gresit nu inseamna ca te erijezi in ceva (ce n-ai avea dreptul), ci inseamna doar ca esti om cu capul pe umeri si adult responsabil, nimic altceva. Dreptul ti-l castigi prin aceea ca esti in stare sa aduci argumente reale si solide. Chestia cu "da' cine esti tu de imi spui ce tampenii fac in public in loc sa ma lasi in pace" e in fapt cea mai mare idiotenie, pentru ca rezultatul ei e inevitabil ocuparea spatiului public preponderent de prostii.
Si ca simplu exemplu, poate remarci ca nu te-am intrebat niciodata "ce drept ai" sa-mi spui tu mie ca as face aia rau ori ailalta bine, ci ti-am cerut de fiecare data doar argumente solide si sustinute, nu izbucniri emotionale (ori pedalari pe aceeasi nota).
Tu după ce anume îţi dai seama că cineva izbucneşte emoţional? După felul cum scrie? Poate că unii joacă teatru, alţii se scarpină în nas sau în dos atunci când scriu cu majuscule dând senzaţia că ţipă dar nu-i aşa, e cam greu să defineşti totuşi starea cuiva doar după părerea care ţi-o lasă scrisul, zic şi eu.
Eu cunosc de pildă pe cineva, şi asta o spun cu toată sinceritatea, care reuşea să scrie nişte drame de te apuca plânsul, dar care suferea de flatulaţii în timp ce le scria.
Dar acuma nu o să-mi spui că nu sunt destui pe net care chiar se cred atotştiutori în toate şi care simt nevoia să critice una alta, chiar şi cu argumente aparent valabile(şi aparenţa asta e chiar uşor de aşezat pe net) pe oricine le apare în cale.
Şi chestia cu "da cine eşti tu să mă critici pe mine" nu e chiar o chestie de prostie. Că pe net toţi suntem profesori.
Dar nu trebuie neapărat să crezi că e vorba de tine neapărat în discuţia asta. Că, în fond şi la urma urmei, e o discuţie de principiu. Atâta tot. Oricum, distracţia netului cea mai mare este că şi orice critică pe care o poţi face cuiva poate să fie băgată în seamă fix zero. Crede-mă, nu li se înrăutăţeşte viaţa celor criticaţi de tine pentru că nu te-au băgat în seamă.
lasam asta aici
Mitza, iti pare ca ma ignora careva? O fi si dedicatul de poezii un mod de a ignora, dupa cum ai explicat asa frumos cum atunci cand o dai cu adjective ori scrii drame se prea poate sa suferi in fapt de flatulenta. Mai ca tind sa-ti dau dreptate, zau asa.
Si eu chiar nu ma straduiesc sa fac altora cu de-a sila viata mai buna, ca nu sunt asa de scorpie.
@Freud Te oferi pe post de mancare ori ce?
Diana, este adevărat. Eşti de neignorat. Dar a fi neignorată nu înseamnă neapărat a fi îndrăgită. Poate să mai însemne şi bătaie de joc.
Dar e cum am spus, ţine strict de gustul propriu.
Şi, ca de obicei, nu ai răspuns la ce te-am întrebat :D
Mitza, a fi indragit ori ba e alta mancare de peste. La ce n-am raspuns? Ca m-ai intrebat ce vreau si ti-am zis. Si ma surprinzi cu "ca de obicei", ca eu chiar raspund la toate intrebarile pe care le percep ca atare. Daca zici ca mi-a scapat ceva, scuze, mai zi odata in clar si raspund.