(articol în care se vede că au și alții texte de tot râsul, iar autoarea pătrunde până la plăsele în farmecul vieții rurale englezești)

Dacă Anglia nu are munți serioși, are în schimb dealuri să mai dea și altora. Iar dacă ai dealuri, ce alta poți să faci decât să te pui în vârful lor? Și să-ți construiești casa, desigur, ori ca un moț în vârf de deal, ori mai pitită printre dealuri, că ori în vârf ori mai pe lângă, altă șansă nu-i. Iar într-un avânt de imaginație hrănită de varietatea spinărilor de deal cele ondulate artistic mai pe peste tot, îi vei spune cumva, dar musai cu un durham (1) pe la coadă. Este că sună important, majestic chiar? Arțarul-durham, stejarul-durham, trei narcise-durham, vaca-durham, etc. Pe scurt, ceva-din-deal. Să vedem arțarul-din-deal (era aproape întuneric, dealurile se pitiseră, rațele deja trecuseră, iar vacile încă nu se întorseseră, dar asta este):

Cam vechi și răpciugit și nu căutați arțarul, iar dealul este, dar nu se vede, bine? Ce-mi pare fascinant totuși e că oricât de răpciugită ar fi casa, statuile, zidurile și în general orice e construcție, tot ce-i verde - râul, ramul - are parte de toată dragostea și aprecierea englezului (adică se găsește frumos și egal tuns, tăiat, uniformizat, aranjat etc.) Ca de exemplu:

Dar să dăm cuvântul sitului de prezentare a arțarului-din-deal, că eu n-am cuvinte așa frumoase și ar fi păcat:

Away from the distractions of town, business or busy hotels, Mapledurham is an oasis of peace, natural beauty and history which can be an ideal venue for fun corporate events, dreamy weddings or just a good day out.

Deci o oază de pace, mumusețe (naturală) și istorie, da? Stătea istoria în oaze, ca broaștele în baltă. Pardon, doar stătea. Stătută. Și nici că vreau să mă gândesc la distracțiile corporaționiste în oaza de frumusețe. Natural(ă). Cât despre nunțile visătoare (nu, nu de vis, că ăla e deja clișeu și noi nu umblăm cu de-astea) e bine: să fie și visele mai răpciugite că am auzit eu că așa e autenticul, mai împuțit, mai răpciugit, să fim siguri că e mort bine și nu se mai agită - dacă ne trezim? Dar să mai cităm, că devine și mai interesant:

Mapledurham House, the largest Jacobean house in Oxfordshire, built between 1608 and 1612, has been the family home of the Blounts and their descendants since 1490.

De unde aflăm deci că Arțarul ăsta de casă e cea mai mare casă iacobină din Oxfordshire (adică din comitatul Vadul Boului, bine?), construită între 1608 și 1612 și casă a familiei Blounts (blunts?     blonds? bounds? blots? ...) și a descendenților lor încă din....1490? Adică e construită în 1608 cel mai devreme, dar era căminul (2) lor încă din 1490? Vă dați seama, mai bine de 100 de ani să trăiești într-o casă imaginară? Asta da istorie și reușită! Dar vedeți voi ce mă frământă pe mine acum: dacă au trăit bine-merci 100 de ani într-o casă imaginară, de ce s-au pus pe construit până la urmă?

(1) Durham ca și cuvânt e așa un amestec de limbi încât e mai istoric decât toată răpciugeala aia din poză. Vine se spune de la dun (colină în engleza veche) și holmr (oraș prin limbile scandinave) puse împreună și pronunțate stâlcit de către normanzii confuzați că nu e nici un r în mijloc de cuvânt ci e rătăcit pe la coadă - dar l-au pus ei la locul lor, că tot veniseră hotărâți să facă ordine și disciplină.

(2) Da, sunt tendențioasă, că ei vor să înfigă în aceeași propoziție și vechimea Blounților și construcția casei. Ghinion ei, că nu le prea încape.

Category: Tgdyk tgdyk

Comments feed: RSS 2.0