Pe blogul rational-idealist se află un articol cu observații foarte pertinente despre ceea ce eu am numit cu altă ocazie metoda antreprenorului mistic de a face bani: se agită fără sens și încearcă să vrăjească punga plină, doar-doar o înhăța și el ceva din ea. Articolul de care vorbesc descrie cu argumente clare impulsul, se pare românesc(1), de-a trimite candidaturi-spam în rafală către tot ce pare ofertă de job, doar-doar o pica ceva. Mircea Popescu adaugă de altfel câteva exemple concrete de ospătărițe candidând pentru poziția de șef de serviciu reclamă și alte astfel de minuni.
Pentru candidatul hotărât nu contează faptul că jobul nu-i în domeniul lui, nu contează că n-are calificarea necesară, nu contează că și de-ar căpăta jobul cu pricina n-ar avea idee ce să facă mai departe. Din tot raționamentul prea lung și complicat al pieței de joburi, al calificărilor, experienței și chiar al muncii, candidatul nostru voios a reținut deocamdată doar o parte anume pe care o exersează neobosit: ca să obții un job trebuie să candidezi. Deci, el candidează. Repetat. Hotărât. Fără jenă, fără frică, fără oboseală, fără legătură. El este automatul-perfect-de-depus-candidatura și nimic nu-l poate opri.
Totuși, spre surpriza, nedumerirea și furia (cam în această ordine) candidatului care funcționează pe mod automat, el nu este niciodată ales! Mereu și mereu și mereu, zarurile care în mintea lui aleg câștigătorul acestei loterii a joburilor i se arată potrivnice. Pentru că n-are noroc, zeii sunt cruzi, România e bătută de soartă, iar el e blestemat să rămână veșnic candidat. De ce oare?
Autorul rațional-idealist spune că eternul candidat în fapt se supraevaluează. Dar eu cred mai degrabă că nici nu există o autoevaluare. Cât ar fi ea de umflată, orice supraevaluare, față cu realitatea crudă a nenumăratelor respingeri ar fi forțată treptat-treptat către rezultatul corect, către nivelul real, către niște canditaturi adecvate. Ce-i drept nu e clar din date câți și cât de mult perseverează, dar parcă amploarea fenomenului sugerează că ceea ce lipsește e evaluarea cu totul. Poate nu ca idee, dar ca proces concret, rațional. Sigur că se poate să existe altminteri ca vis, ca imaginație, ca obișnuința lui lasă că merge și așa. Poate încă și mai mult ca și consecința observației zilnice a faptului că din lipsă de oameni care chiar știu și sunt capabili să facă ceea ce e nevoie, de multe ori în România n-ai ce face și angajezi mai degrabă pe baza unui oarecare potențial decât pe baza calificărilor.
Din fericire (nu pentru candidați, ci pentru lume), asemenea situație a candidaților cu eventual potențial dar complet indescriptibili și indefinibili pe baza calificărilor nu e totuși chiar regula generală, ci mai degrabă excepția. Și chiar și potențialul trebuie argumentat, susținut cu ceva semn de motivație pentru treabă, nu pentru bani. Dar până la urmă după atâta exercițiu la candidaturi în serie, paralel, împroșcat și în rafale, o trece și candidatul mistic la grupa mare unde se învață noțiunea avansată de muncă specializată și cea deja super avansată de evaluare. Să-i dorim succes, zic.
Update: Un alt articol pe aceeași temă sugerează că nu-i problema de lipsă de înțelegere, cât relația românului cu munca - relație de respingere adică.
Note
1. Eu cred că e mai degrabă universal la un anumit nivel de înțelegere (mai exact lipsă de înțelegere).
Comments feed: RSS 2.0
Mai multe CV-uri trimise, mai multe șanse :-)
Eu cred că mai degrabă se uită la tot felul de incompetenți sau oameni care nu fac mare brânză și-si spun că pot ajunge și ei în posturile respective. Pe lângă asta, mai sunt și optimiștii care speră ca în timp să reușească (să învețe) să poată face tot ce le-a cerut angajatorul. În fond toți am început de undeva :-)
De acord cu interpretarea ta - nu vorbim de supra-evaluare ci de lipsa auto-evaluarii, de un impuls "mistic" lipsit de controlul minimei obiectivitati.
Cred ca fundamental avem de-a face cu lipsa de auto-disciplina si infantilism.
Problema nu se manifesta doar la nivelul omului de rand, ci si la nivelul "elitelor" - pur si simplu, nu vezi aproape pe nimeni care sa recunoasca faptele atunci cand nu ii sunt convenabile. Este o lipsa de onestitate intelectuala, o rea-credinta difuza care se observa cu ochiul liber in politica (regulile sunt bune doar cand se aplica celorlalti), zona intelectuala (care e organizata pe gasti si clanuri intr-o ierarhie aproape medievala, iar judecata de valoare nu e obiectiva, ci filtrata prin sistemul vasalitatilor), presa etc. Sunt si exceptii, dar mult prea putine pentru a schimba atmosfera dominanta.
Chestia asta arată, if nothing else, falimentul serviciilor gratuite bazate pe bunăvoinţa populaţiei de a nu le umple cu gunoi. Mi se pare că era un bun exemplu Craigslist în sensul ăsta? *
Normal că dacă-i dai omului opţiunea să candideze fără penalităţi atunci practic simpla acţiune de a se propune pentru un post are valoare mai mare decât 0, opţiunea de a NU trimite CV.
De asta cred eu în agenţii de recrutare, firme de imobiliare şi în general servicii care implică un om în spatele butoanelor. Gatekeeper, cum ar veni. Că-s nenumărate şi problemele gatekeeperilor (comisioanele spre exemplu) este deja partea a doua.
* http://xkcd.com/886/
@Cristian Daca e loterie, da, absolut, mai multe sanse. Doar ca nu e in fapt loterie. Ce zici tu cam inseamna lipsa modelelor. Si nu, chestia cu "toti incepem de undeva" nu inseamna sa candidezi pentru post de sef de serviciu cand ai fost chelner inainte sau nici atat.
@Rational Idealist Da, de acord, lipsa de auto-disciplina si infantilism.Problema "elitelor" de care vorbesti e faptul ca nu-s elite in fapt, tot asa cum unul care reuseste sa citeasca cuvintele din doua litere dar nimic mai mult nu e chiar elita, chit ca e intr-un grup unde majoritatea nu stie citi nici macar atat. Lipsa de onestitate imi pare ca e tot o urmare a abordarii infantile: daca nu ia bataie cand minte, atunci e "mai bine" sa minta decat sa recunoasca ce nu-i convine. Da-mi pare ca asta sugereaza atunci ca ar fi cazul ca cei care nu-s in categoria asta sa bata ca la fasole in cei prinsi cu minciuna?
Si in sfarsit, mie imi pare totusi ca exceptiile de care vorbesti in timp schimba lucrurile, dar inca nu converge schimbarea - mai trebuie timp, mai trebuie exceptii.
@dAImon Nu e chiar asa. Exista un cost al aplicarii: timpul candidatului. Ce-i drept, daca timpul respectivului candidat in fapt valoreaza 0, abia atunci e costul 0 pt el. Si faptul ca serviciile gratuite sunt umplute de gunoi reflecta adecvat faptul ca respectivii nu au in fapt nevoie de ele la momentul asta (daca ii dai unui porc o carte, nu te enervezi daca o noroieste, nu?).
In fapt lucrurile chiar functioneaza mai mult pe recrutare decat pe candidaturi. Avea Joel Spolsky un articol foarte bun pe tema: http://www.joelonsoftware.com/items/2005/01/27.html
Cred ca-i si vina parintilor. Sunt tot mai multi parinti obsedati de "reusita" copiilor lor. Parintii in primul rand, precum si "societatea", cer si impun reusita. Copii trebuie sa reuseasca, iar "reusita" este data si de un loc de munca bun.
Fapt pentru care, copii sunt educati sa alerge dupa un anumit tip de locuri de munca.
Daca avem economisti, juristi si altii de gen care lucreaza ca ospatari, taximetristi, trololo, de ce nu ar candida ospatarul pentru functia de manager/director?
In conditiile in care avem cca 1 mil de studenti si ceva mai multi absolventi -cu studii superioare, raportat la 5-6 mil de angajati, ma gandesc ca va conta din ce in ce mai mult potentialul si din ce in ce mai putin calificarea.
In mod normal, un om cu mapa, ar trebui sa conduca 20-100 cu sapa. Atat timp cat noi ne indreptam catre 1:2 mapa/sapa, nu vad cum sa nu avem probleme, atat de relatie cu munca cat si de calificari.
Sa traiasca revistele cu sclipici si tot ce mai propavaduieste praful magic pentru reusita :D
@Captain Mc' Chicken Pai stai o tara capitane, ca baiul nu e la o adica faptul ca alearga, cat faptul ca o fac, cum sa zic, descreierat, asa. Foarte bine ca-si doresc, foarte bine ca alearga pana la urma, dar chestia e ca nici ei nu par sa priceapa ce fac de fapt.
Ce zici cu inflatia de diplome nu se traduce direct in inflatie de calificari. Ce-i drept exista confuzia asta ca diploma=calificare, dar eu cand zic calificare ma refer la ce stii sa faci, nu ce scrie pe o hartie ca eventual stii intr-o proportie de 5 din 10 cazuri sau ma rog, cate or fi. Cat despre raportul mapa/sapa, treaba e sapa e din ce in ce mai automatizata si aia - cam aia-i durerea pana la urma.
Captain Mc’ Chicken mi-a luat vorba din gură.
Sunt cam pe fugă, dar nu vreau să-mi pierd ideea. Un exemplu interesant de ascensiune ar fi Monica Tatoiu. Dacă de la o profesoară de matematică (de liceu încă) a ajuns ditamai director general al unei companii, nu e de așteptat ca și un ospătar să vrea să ajungă și el un șefuleț acolo? De aia de la Vodafone ce să mai zic? A pornit cu fizica și a ajuns la bișnițăreală financiar-contabilă.
P.S. Cu ocazia asta ma mai descoperit încă un loc unde se folosește matematica :-))))
@Diana Coman, de acord ca alearga de bezmetici, fara sa inteleaga prea bine incotro alearga.
Inflatia de diplome ii in special valabila si pentru relatia cu munca, si pentru problema cu calificarile. Atat timp cat omul stie ca-i in randul celor cu mapa, se va zbate pentru orice post care-i cu mapa, pentru ca-i special, el merita. La fel cum, in mintea multora, faptul ca au o diploma (nu conteaza in ce domeniu), i-ar face automat 'calificati' pentru a fi manageri.
O diploma ar trebui sa certifice ca ai dobandit un minim de cunostinte intr-un domeniu si, in masura asta, cred ca reprezinta un minim grad de calificare. Ca posesorul diplomei ii sau nu apt sa le utilizeze, ca diploma nu-i suficienta pentru a fi calaificat intr-un anumit domeniu, asta iarasi cred ca-i adevarat.
Munca cu sapa devine din ce in ce mai mecanizata in tot mai multe domenii si, nu de putine ori, ajunge sa fie platita chiar mai bine decat munca cu mapa dar, cred ca majoritatea posesorilor de diplome, nu vor accepta genul de 'giob'.
Mi-ar placea sa vad cum stam cu inflatia de diplome pe domenii si cam care ar fi minimul de cunostinte dobandit odata cu obtinerea diplomei.
@Cristian, imi pare rau, nu prea stiu cu ce se ocupa Monica Tatoiu, asa cum spune si Diana, nu-i rau ca alearga sa ajunga, cu atat mai mult daca chiar ajung, da sa nu alerge de bezmetici dupa orice, mai ales daca nu-s in dreptul lor.
@Cristian Chiar n-am idee ce si cum face sau a facut Tatoiu, dar nu cred ca a trecut nici dansa asa brusc hop-top de la catedra (unde zici ca a fost) la director general. Deci ideea asta ca ce vedem stralucitor hop si noi e fix infantilismul de care zicea Rational Idealist. Ca sa fim indulgenti adica.
@Captain Mc' Chicken O situatie completa nu stiu sa fie si n-am gasit la o cautare rapida. Exista in schimb pe situl ministerului un program de evaluare a insertiei pe piata muncii (http://www.edu.ro/index.php/articles/11137) care cred ca ar cam trebui in principiu sa dea ceva rezultate anul asta. Nu prea cred ca ai cum face o evaluare a cat stiu absolventii dincolo de evaluarea clara si obiectiva data de angajatori (ce faci, alt examen pe langa cel zis de licenta? Cum garantezi ca-i mai bun?)
Altminteri ca nr de absolventi se poate evalua macar luand lista de facultati si specializari acreditate de pe situl ministerului. Insa e clar (si la nivel global, nu doar in Ro) ca exista o inflatie de diplome, chiar accentuata de acordul Bologna (care face intre altele doua diplome in loc de una - ce, doar e diploma, deci acelasi lucru, nu?).
In sfarsit, din cate stiu postul de casier la Carrefour necesita mapa (adica e specificat "absolvent de studii superioare" - probabil ca sa faca totusi un triaj dat fiind inflatia de "studii superioare"). Deci zic ca da, daca au mapa-diploma, pot cu succes refuza sapa. Ce ziceam de sapa e fix faptul ca si mecanizarea aia cere totusi ceva mai multa minte decat forta bruta. Iar chestiunea esentiala care inca a patrus se pare in mintile candidatilor astora e diferenta intre simbol (diploma) si realitate (calificarea reala). Altfel spus ei nu isi dau seama in fapt, rational, la ce foloseste diploma, dar imita si ei ce vad.
@Diana Coman: să știi că m-am întrebat și eu care a fost parcursul profesional exact al dumneaei (ce politicos sunt azi), dar n-am găsit nimic.
Am reușit în schimb să aflu mai multe despre Liliana Solomon (CEO la Vodafone). Într-adevăr salturile nu sunt imense, dar nici (mult) mai mici decât dorința chelnerului de a deveni șef serviciu.
P.S. Mai meșterește și tu moderarea aia că pentru orice link mi se scot ochii :-)
Cu ocazia asta dă-mi voie să-ți aduc aminte și de link-urile către comentarii :-D
@Cristian Inca odata, salturile pot fi ORICAT de mari te tin curelele. Ce-i drept, statistic si din experienta vorbind, salturile sunt rare, dar nu ele in sine sunt ceva negativ. Problema nu e ca un ospatar vrea sa devina brusc sef de serviciu, ci faptul ca nu are nici un argument valabil pentru asta.
Linkurile necesita moderare, imi pare rau. Cat despre restul de schimbari, sper sa apuc sa le fac saptamana asta.
@Cristian La cati imbecili cu 0 educatie avem in politica, ce te-a apucat sa te iei fix de doua femei? Si la cate "Libertati" exista, ce treaba ai fix cu revistele "cu sclipici"?
Monica, mie nu-mi pare ca ar fi fost fixat pe conotatii negative Cristian cu exemplele lui. Poate gresesc eu, dar nu-mi pare sa fi atacat pe nimeni.
In orice caz, abordarea asta comparativa cu "cand are si vecinul barna in ochi, de ce te iei taman de-a mea" imi pare cam ciudata. Nu de alta, dar iese un ping-pong dupa barne si nu rezolvam nici una din ele.
@Monica: cu Tatoiu n-am nimic, cu Liliana Solomon mai degrabă pentru că ar fi cică mai slabă decât un CEO de acum câțiva ani. În orice caz n-am vrut să le prezint ca niște cazuri negative, ba din contră. Chiar nu se simte că eu țin mai mult cu amărâții care aplică? :-)
Am mai găsit una de care să mă leg, Carly Fiona. A ajuns să conducă HP, deși probabil că de-abia avea habar să de-a drumul unui calculator :-)
Vezi că altcineva s-a legat de revistele cu sclipici. Mie chiar îmi plac un picuț acolo.
@Diana Coman: și oare li s-a oferit șansa de a-și demonstra talentul sau angajatorii s-au uitat pe CV, n-au văzut studiile sau experiența de conducere și gata? Eu înțeleg că uneori nu merită riscul de a chema măcar la interviu pe cineva, dar asta nu înseamnă neapărat că acea persoana e varză. Uite hai să mai vin cu un exemplu, de asta cu Steve Jobs. Dacă ăsta aplica la începutul carierei lui pentru posturi dintr-astea mai „serioase”, oare câți îl băgau măcar în seamă?
Cristian, tu tot ratezi esenta. Ca sa-ti raspund: Steve Jobs n-ar fi "aplicat" asa pur si simplu, ci i-ar fi aburit de cap cu idei pe tema - si deci da, l-ar fi angajat. Faci comparatii intre "ce calificari au" in loc sa faci comparatia intre "ce calificari si abordare au". Inca odata, foarte bine ca ospatarul vrea sa ajunga sef de serviciu, dar pentru asta ar trebui sa afle intai ce anume face un sef de serviciu si sa argumenteze de ce l-ar angaja cineva pe post de asa ceva. Nu doar sa trimita cv-ul si mentiunea "vreau si eu, ca uite si Didina are". Clar?
Cred ca exista 2 extreme - cei care nu indraznesc si rateaza ocaziile si cei care nu rateaza nici o ocazie . Ca in multe cazuri , se pare ca sunt prea putini care detecteaza calea de mijloc , caci un dozaj adecvat este necesar. Dupa parerea mea totul pleaca de la educatie . Cei din generatia "X" , generatia epocii de aur au inceput, in mare parte, la limita de jos - cei ce nu au indraznit prea mult caci era prost vazut sa ceri - pe vremuri - si , in timp si multe "suturi in f.." au inceput sa ceara cu timiditate. Cei mai tineri , generatia "millenium", s-au nascut cu mult mai multe deja puse pe tava , printre putinele eforturi pe care si-au permis sa faca ar fi acela de a cere mai mult ...
@dana Ce zici tu este in partea de inceput, adica "sa aplic sau nu?" Dar totusi mai departe, diferenta e data de modul in care aplici, ca acolo e marea jale. N-ar fi bai (desi ar fi putin probabil) daca ar aplica la 1000 de joburi, daca ar chiar face aplicatia cu pricina pe masura.
In sfarsit, e probabil faptul ca astia sunt cei care s-au trezit cu toate in fata ochilor si deci n-au idee ca ar mai trebui si altceva in afara sa ceri ca sa capeti instant luna de pe cer. Intrebarea (si diferentierea) totusi e: de cate ori trebuie sa se dea fiecare cu capul de refuz ca sa priceapa ca e direct cauzat de ce face el si nu de ceva noroc mistic?
Asta daca-si permitea sa-i abordeze pe sefi intr-un mod mai direct. Ce s-ar fi facut daca asta nu era o optiune? In plus parca vorbeam de competente, nu de gargara si vrajeala spuse la interviu.
Pentru argumentele alea exista faimoasa scrisoare de intentie pe care trebuie sa recunosc ca nu-mi place in mod deosebit s-o scriu. Oare guvizii aia ai lui Mircea Popescu or fi scris asa ceva?
De ce am inceput sa apelez la Produse Idioate? Pentru ca penisul meu avea doar 13 centimetri, iar asta in zilele bune, atunci cand erectia mea era una super tare. In rest nu prea depasea 12 centimetri. Este mai mult decat evident faptul ca acest lucru ma stresa enorm de mult, iar de multe ori nici macar nu eram capabil sa obtin o erectie din cauza rusinii. Cu toate acestea sotia mea este una care m-a inteles intotdeauna, dar parca m-am cam saturat sa ii citesc dezamagirea in ochi, asa ca am zis ca trebuie neaparat sa fac ceva pentru a o satisface exact asa cum merita. Din ce m-am documentat pe site si pe forum am hotarat sa comand Produsul Idiot. La o luna de folosire penisul meu a crescut cu 5 centimetri, ajungad acum la 18 cm, iar performantele mele sexuale sunt mai bune ca niciodata. Multumesc producatorului pentru sanse de a fi un barbat adevarat in pat!
RecenziiReale Tot mica o ai, mai incearca zic.
Ar trebui să actualizezi și tu linkurile către Trilema. Degeaba se lăuda MP că-i veșnică, dacă linkurile nu mai merg :-(
Hmm, zici tu ceva acolo, gah. Macar o fi (sper) doar o chestie de inlocuit polimedia.us cu trilema.com.