Să fie un om cu greutate nu-i părea deloc complicat lui Mintendos, ba chiar găsea că-i prea de tot când se trezea dând găuri în pavaj. Și nu pentru c-ar fi fost prea gras ci pentru că, fără-ndoială, cuvintele sale aveau greutate. Nu doar o greutate închipuită, oferită generos de comunitatea sa restrânsă de admiratori, ci o greutate obiectivă, concretă, apăsătoare și chiar, ocazional, de-a dreptul contondentă. Într-o lume unde minciuna căpătase tot mai multă greutate, Mintendos era un mincinos neegalat, cu un talent desăvârșit.
Mintendos nu ceruse nimănui talentul cu pricina, deși lucrase conștiincios la șlefuirea sa până la perfecțiune. Și nu doar că trudise cu talentul său, dar suporta cu stoicism întreaga gamă de neplăceri asociate cuvintelor cu greutate. Căci Mintendos găsea că e talentul lui și deci se cuvine a găsi o cale de-a trăi cu el. Ce-i drept, încă nu-i venea să creadă cât de greu poate să fie să trăiești cu propriu-ți talent, chiar unul atâta de perfect.
De unde se înțelegea altminteri exemplar cu o mulțime de defecte pe care și le asuma fără probleme și fără supărare, acest unic talent, aceasta unică vanitate pe care și-o îngăduia, îi amăra zilele. Ba chiar și nopțile, pentru că talentul său nu-și găsea pace nici măcar în somn și nu de puține ori se trezea cu patul rupt de-atâta greutate. Asta era adevărata măsură a talentului său, căci majoritatea oamenilor măcar în vis își spun adevărul, chiar dacă își codifică mesajul bine și ocolesc cu grijă subiectele prea neplăcute. Ei bine, el probabil le ocolea atât de bine încât ajungea la polul opus. În urma unor asemenea experiențe își comandase un pat special asigurat pentru greutăți extreme. Și spera optimist, de vreme ce n-avea bani de-o casă pe pământ, că podeaua mansardei sale va rezista.
....................................
Comments feed: RSS 2.0