Am senzația că tocmai ce mi-am complicat opțiunile viitoare. Deși e foarte posibil să-mi fi clarificat doar complicațiile care erau acolo dintotdeauna. Că nu degeaba am tot găsit soluții de a eluda angajarea clasică de la 9 la 18 cu pauză de prânz și socializare impusă în timpul liber. Dar să nu deviez.
Timpul nostru, în sine, are valoare maximă pentru noi înșine și apropiată de zero pentru ceilalți. Cum nimeni nu poate nici primi nici fura pentru uzul propriu o oră măcar din timpul altuia, nici nu-și bate nimeni capul cu așa ceva. Totuși, majoritatea lumii își vinde timpul personal sau mai bine zis utilitatea acestuia. Tranzacția se numește angajare.
Angajarea presupune în esență un schimb de timp pentru bani și nimic mai mult: în schimbul unei sume de bani plătite la sfârșitul lunii, angajatorul dispune de un anumit interval din timpul angajatului. Sau dispune de angajat pentru un anumit timp. Dacă vă sună aproape de sclavie, nu vă impacientați: sună corect.
Evident, angajatorului nu-i trebuie în fapt o găleată de timp ca atare, chiar de ar putea să o primească. Ceea ce-i trebuie e valoarea pe care o poate obține din timpul cumpărat, iar salariul reprezintă o estimare a acesteia. Valoarea însă e definită strict prin prisma utilității pentru angajator. În schimbul salariului, angajatul renunță la dreptul de a decide care este în fapt utilitatea timpului propriu. Cel care decide este acum angajatorul, care are tot interesul să extragă maximum de valoare pentru sine din timpul achiziționat. Din angajatul achiziționat.
Desigur că din punct de vedere al eficienței, pentru a extrage valoarea maximă pentru banii plătiți, angajatorul ar trebui să vă folosească doar la nivelul maxim de calificare reală, ba chiar să investească eventual pentru o utilizare pe termen mai lung. Dar tranzacția de angajare în sine nu-l constrânge la nimic din toate astea (1). Pe scurt, odată ce ți-ai vândut timpul, poți avea surpriza că utilitatea ta maximă pentru angajator la un moment dat e să completezi aceleași hârtii de 100 de ori. Sau să îi cari geanta. Sau să latri (2).
Mai mult decât atât, cum ți-ai vândut deja timpul, îi trăiești trecerea într-un fel mai lejer, cel puțin dacă te lasă angajatorul. Ca angajat, ai interesul în fond să faci lucrurile cât mai încet pentru că nu vei primi timpul înapoi dacă lucrezi mai eficient. Vei primi doar următoarea sarcină. Ai nevoie de ea? Doar dacă ai norocul să fie ceva ce ai fi vrut oricum să faci, chiar și fără plată. Dar cât de des ține norocul ăsta când altcineva decide pentru tine?
Dar până la urmă ce e rău în asta? În fond îți primești banii și nu e treaba ta că ești folosit ineficient, nu? Păi e chiar minunat dacă oricum tu nu vedeai să-ți aducă timpul propriu ceva mai important decât salariul cu pricina. Problema apare atunci când vrei ca timpul tău atât cât este să-ți fie și ție de folos cu adevărat. Ceea ce e greu până la imposibil atunci când i-ai vândut deja utilitatea în avans...
(1) Motiv pentru care a apărut de altfel fișa postului, dar ca orice reglementare extrinsecă, efectul său e limitat până la urmă.
(2) Se poate și mai rău, evident.
Comments feed: RSS 2.0
"Ca angajat, ai interesul în fond să faci lucrurile cât mai încet pentru că nu vei primi timpul înapoi dacă lucrezi mai eficient."
Mda, eu am fost de o naivitate crasa, crezand ca tre sa dai tot ce ai mai bun, ca sa ma dezvolt, sa devin ceea ce sunt.
Insa, cand un om din departamentul pe care-l conduceam, mi-a sugerat sa aman termenul de predare al proiectului"ca sa nu se-nvete prost sefa" m-am trezit un pic si m-am intrebat: wow!deci, totul e poza, de fapt, o minciuna...ar trebui sa cuget la functionalitatea teoriilor mele despre viata, despre munca...despre colegi...
@floungureanu Atata vreme cat chiar te-ai dezvoltat, nu era vorba de naivitate, cat de o abordare corecta si utila pentru tine insati. Colegul de care zici e dintre cei care nu stiu ce altceva mai bun ar putea face cu timpul propriu. Tu poti alege daca ajungi ca el sau nu.
Mmm, din pacate, timpul e singurul lucru pe care nu il putem recupera dupa ce a fost irosit.
@olgalady E exact ceea ce il face resursa cea mai valoroasa. Asa ca ar fi cazul sa nu-l risipim, zic eu.
Iti vinzi timpul one month at a time. Daca iti imaginezi ca poti sa ai un "return of investment" mai bun in alta parte (si asta include acasa cu o carte in mana), esti liber sa incerci (after two weeks notice).
@Monica Sigur ca da, e sclavie temporara daca vrei, desi e discutabil ce se intampla la nivel de obisnuinta si stil de abordare. Atata vreme cat fiecaruia ii e clar fix ce face si o ia ca atare nu-i bai. Ah, si era vorba de eficienta folosirii timpului odata ce e vandut timpul si nu rezultatele.
"Ca angajat, ai interesul în fond să faci lucrurile cât mai încet pentru că nu vei primi timpul înapoi dacă lucrezi mai eficient", fapt pentru care uneori se flutura in fata ochilor angajatilor morcovul 'cariera', 'dezvoltare profesionala' si alte asemenea care, pana la un punct, nu suna foarte aiurea, insa de obicei zic ca se sare mult calul cu notiunile de gen.
Imi pare ca vandutul si cumparatul timpului se impinge destul de des catre lacomie (de ambele parti) si se ajunge in felul asta la monnopolizare.
Nu stiu cati omi realizeza ca se plang de lipsa timpului, iar cand sunt pusi in situatia de a face ce vor ei cu timpul, privesc dezorientati si se declara destul de repede plictisiti.
Nu stiu daca ar fi mai bine ca fiecare sa poata munci pentru el (sau macar sa fie normat, cat face atat primeste), da sigur ar fi mult mai simplu (si echitabil).
Pai - in general e "vandut" timpul, dar se rasplatesc SI rezultatele. (bonusuri, promovari, etc)
@Florin A, da, morcovi se gasesc :) E drept si faptul ca multi oameni par sa aiba nevoie fix de cineva care sa le foloseasca timpul. Eu n-am nimic cu optiunea cu pricina - tot ce vreau e sa fie clar ce este de fapt, nu sa fie vanduta pe post de "cariera glorioasa" si alte baliverne. Alternativa clara e plata pentru rezultat, nu pentru timp - si pana la urma am senzatia ca se si cam tinde inspre asta pe masura ce prinde avant si treaba cu lucratul de acasa.
@Monica Da-mi voie sa spun ca rasplata aia nu prea conteaza in fapt. Nu din perspectiva unei eficiente personale (vezi ce zice si Florin mai sus de morcovi).
Apropo de subiectul ăsta al timpului dat angajatorului, o întrebare interesantă: If I'm working at a company, do they have intellectual property rights to the stuff I do in my spare time?.
@Cristian Raspunsul e inca si mai interesant: practic e recomandabil sa iti folosesti timpul liber pentru orice care NU e de folos angajatorului in nici un fel :D