...

Totusi, Fat-Frumos nu putea sa stea asa pe jos in grajd privind calul cum mesteca plin de fericire ovazul, cel putin nu fara sa-si dea seama ca un ospat nu ar fi deloc rau venit. Asa ca parasi cu oarece regret grajdul si se aventura in castel. Ghidat de miros dar si de auz, Fat-Frumos gasi usor cuhniile castelului. Ar fi preferat sala de ospete, dar cum aceasta era mult mai pustie si lipsita de orice urma de miros imbietor, trecu Fat-Frumos fara mare regret catre un tinut care in propriul sau castel ii era complet necunoscut: bucatariile. Dar cu toata foamea, oboseala si pica de o avea pe calul sau urias care se ghiftuia (ah, cu ce pofta!), odata ajuns in pragul bucatariilor, ramase Fat-Frumos pironit, ba chiar cu o expresie care pe o fata mai putin nobila ar fi trecut drept uluire.

In toata bucataria nu se afla decat o fata maruntica ce se invartea ca un sfarlez de la o cratita la alta, acum adaugand carnea, acum gustand si potrivind de sare, acum curatand legumele, acum punand la cuptor o tava de placinta ori un purcelus de lapte. Si in plus canta incetisor, abia auzindu-se prin zgomotele bucatariei. Ar fi ramas probabil Fat-Frumos multa vreme acolo pironit daca mirosurile n-ar fi fost atat de imbietoare iar foamea lui atat de biruitoare...Astfel incat, atras fara putinta de impotrivire de un pui rumenit pe care fata abia il scotea din cuptor, Fat-Frumos mai avansa cativa pasi in bucatarie si se impiedica de un scaunel cazand cat era de lung (nu foarte mult adica) si facandu-si astfel simtita prezenta.

Desi...

Category: Word Therapy

Comments feed: RSS 2.0