Tactica "nu răspund la provocări" e bună doar atunci când nu ai de ales la capitolul replică. Când conversația e doar mimată, când e doar o simplă reproducere a unui schimb predefinit de replici. Când conversația e doar un joc de roluri și nu-ți convine replica ce îți revine, tăcerea e singura alternativă viabilă. Dar nu și când îți asumi libertatea de exprimare. În cazul acesta, a nu răspunde la provocări deși le iei în seamă e fie o lașitate, fie o lipsă de înțelegere sau de resurse. Mai ales când e vorba de provocări de doi lei, de genul celor de care se plânge o anume femeie singură - tot soiul de viteji virtuali care dau cu sexul în scris la fiecare trei pixeli și tot nimeresc pe lângă. Iar ea zice că nu le răspunde pentru că n-o interesează. Că n-o interesează e logic, dar de ce să nu le răspundă dacă le-a dat deja atâta atenție? Și mai ales, de ce se necăjește?

Poate se necăjește de atâta prostie manifestată liber? E drept că manifestarea cu pricina e agasantă și plicticoasă, dar nu se poate libertate reală fără manifestarea neostoită a prostiei (și a inteligenței, dar nu toată lumea consideră că se echilibrează situația). Întrebarea e însă de ce se necăjește ea pentru prostia lor? E fascinant cât de mulți oameni aleg să se necăjească de prostia altora - de parcă n-ar avea fiecare suficientă prostie proprie de care să se enerveze. Necazul nu vine din ce spune tot prostul care își țipă și el mâncărimea neostoită, ci din replica pe care ea crede că ar trebui să i-o dea. Din faptul că-și atribuie singură parte din prostia lor. Când spune că nu le răspunde, spune de fapt că nu le "cedează" și pierde din vedere faptul că un răspuns nu trebuie deloc să fie cel standard sau cel așteptat. Libertatea aceea de care abuzează idiotul să-și țipe prostia în cele patru zări îți permite de asemenea să-i trântești un răspuns de aude câinii din Giurgiu. Și care-l face să se gândească ceva mai mult înainte de a deschide gura a doua oară.

Prostia altora, chiar dacă manifestată direcționat către cineva anume, rămâne tot a lor proprie și personală cu responsabilitate ce le revine 100%. Ca atare, față cu manifestările prostiei altora ai în fapt doar două alegeri: ori le ignori așa cum ignori până la urmă pasărea care ți se găinățează în cap, ori dai cu reteveiul după ei până chelălăie precum javra care nu pricepe de vorbă bună și ține morțiș și insistent să se pișe taman la copacul lângă care stai tu.

Până la urmă nimeni nu-i mai ușor de pocnit unde-l doare cel mai tare decât un prost care și-o flutură la lume.

Category: Conversations

Comments feed: RSS 2.0