Adică în fine, dacă vreți și-aveți de unde, dați cu sete, că-s banii dumneavoastră cu care dați. Dar să nu vă așteptați să obțineți mare lucru doar prin simplul fapt că dați aceluiași Ionel, aceluiași sistem, aceleiași organizații mai mulți bani pentru aceeași treabă. Dacă vă trebuie exemple, luați cu încredere, de la UE care dă cu bani în România și nici nu reușim măcar să-i cheltuim pe toți în vreun fel, până la părinții care dau cu bani în odrasle fără să-i facă nimic mai altceva decât mai cheltuitori. Banii n-aduc fericirea părinților și nici performanța copiilor, asta e, greu cu banii și când îi ai. Dar hai să disecăm mai amănunțit un exemplu care arde: sistemul public de educație.
Toată lumea plânge că sistemul public de educație nu-i bun și toată lumea zice că trebuie mai mulți bani. Să se aloce mai mulți bani la educație, să se dea mai mulți bani. Și ca să nu credeți că e vreo situație particulară în România, să știți că și la americani e fix la fel. Ba chiar de vreo 10 ani cel puțin. Să discutăm pe sistemul lor că poate doare mai puțin și în plus avem date clare la îndemână. Pe lângă faptul că majoritatea reformelor educației în SUA tot bat șaua pe ideea că dacă dăm mai mulți bani se va face educație de calitate mai bună, și părinții cred în esență fix același lucru. Dacă vă ronțăie curiozitatea, studiați sondajele Gallup să vedeți cum an de an problema numărul unu e de la distanță "lipsa de fonduri". Iar problema pare să crească, lipsa asta de fonduri devine din ce în ce mai clară, mai acută, cu fiecare an ce trece din ce în ce mai mulți părinți se plâng de ea. Deci au scăzut fondurile? Sau nu au crescut măcar? Ași. Au crescut constant de prin '95 încoace și se află în principiu la un maxim, sau cel puțin așa zic statisticile lor publice. Deci unde-i problema?
Problema e foarte simplă într-un fel: peste un anumit prag de resurse, simpla pompare de mai multe resurse nu influențează direct performanța. Ideea că dacă cheltui mai mulți bani obții performanță mai mare e o simplificare atât de simplificată încât devine o prostie. Una simplă ce-i drept, dar să nu deviem. Ce lipsește din ecuație de-i o prostie? În două cuvinte, eficiența și eficacitatea. Într-un cuvânt, motivația. Mai exact, motivația oamenilor de a-și crește performanța personală și pe cea a grupului pe care-l conduc. Păi dacă primesc mai mulți bani se vor strădui să facă treaba mai bine, nu? Fals. Sau în fine, se vor strădui așa teoretic, oarecum, într-un fel. Mai exact vor cheltui banii cu pricina, dar de preferință pe chestiuni care nu deranjează prea mult ceea ce este. Care deci nu schimbă prea tare performanța. Toată problema e până la urmă un exemplu concret că banii nu-s în sine o motivație bună.
Dacă tot vi se pare că n-ar fi așa, dați o privire la cazul Finlanda. Au un sistem de educație internațional recunoscut drept foarte performant, da? Dar știți când a devenit anume așa de performant? Când au fost mai multe resurse, nu? Fals. În fapt cam tot atunci când s-au tăiat din fonduri prin anii '90 pentru că ce să-i faci, nu erau, economia Finlandei era într-o oarece recesiune. Și s-au tăiat destul de serios, în medie de la fiecare școală vreo 25%. Reducerile de fonduri n-au afectat negativ performanța pentru simplul motiv că s-au făcut prin eficientizare, nu prin simplă tăiere. Dacă trebuie să concediezi din profesori, poți fie să concediezi câte unul din fiecare școală în mod "egal", fie să îi dai afară pe cei buni dar scumpi și să angajezi în locul lor pe cei proști dar ieftini, fie să desființezi școlile cu mai puțini elevi. Mă gândesc că-i clar ce-au ales finlandezii.
Întrebarea asta dacă este anume o corelație directă între câți bani dăm pe educație și ce iese e de altfel subiect de mare agitațiune prin cercetarea în domeniu de vreo 30 de ani cel puțin. Poate să vi se pară curios, dar pe lângă agitație s-a ajuns chiar și la niște concluzii. Despre care voi povesti însă în articolul următor. Dacă nu dați până atunci cu....bani în mine.
Comments feed: RSS 2.0
Da, foarte ... eficient articol, ai foarte mare dreptate. Ce nu inteleg eu, in cazul nostru (strict al românilor adica), este totala necomunicare a guvernului cu "supusii". Sunt convins ca, pe undeva acolo, prin cercurile lor inalte, exista cel putin o persoana care a ajuns la aceeasi concluzie ca a ta. Dar tace, in loc sa vina la Realitatea si sa-i contreze pe cei care urla doar dupa bani, bani, bani. Am trecut si eu prin aceeasi situatie, lipsa de motivatie, când imi puteai promite si premiul Nobel cu anticipatie si tot nu ma puteam urni. Ca microbist ma uit cum unii jucatori joaca infect, desi au bani gârla iar promisiunile tot intr-acolo se duc: jucati bine si veti primi bani mai multi. Dar ei nu si nu!
Si pâna la urma ce au ales finlandezii? Mie nu mi-e clar, dar cred ca au ales desfiintarea scolilor cu mai putini elevi. Intrebarea e ce au facut cu elevii, i-au distribuit la alte scoli? Sau poate i-or fi trimis in Suedia, la munca...Prima varianta nu cred ca au ales-o (din "tonul" in care ai spus-o), iar a doua mi se pare o prostie.
Asa cum ai ghicit, finlandezii au ales desfiintarea scolilor cu mai putini elevi. Solutia pentru elevi e undeva intre cele doua: in Finlanda parintii primesc niste vouchere cu care aleg apoi ce scoala vor.
Referitor la comunicarea guvernului cu populatia, imi pare ca parte din problema e ca daca vine la Realitatea cum zici tu sa contreze lumea, cu asta isi mananca tot timpul si nu mai are energie si timp sa si implementeze treaba. In rest exista imi pare si un blocaj in sensul ca vad ca anumite lucruri nu ajung in presa de nicio culoare (vezi ce ziceam in articolul anterior). Chiar la subiect, din cate am inteles de la dansul, ministrul Funeriu chiar a luat niste masuri fix pe partea asta de desfiintare a scolilor cu prea putini elevi si transportul elevilor la alte scoli.
@ Diana, n-am ghicit, a fost o "deductie" :-) . Interesanta ideea cu vaucherele, nu stiam de ea.
Bine.....nu cred ca asta e problema....nu persoana cu ideile trebuie sa vina la Realitatea, isi poate trimite un consilier. Si da, ai dreptate, unele lucruri nu ajung in presa si, cum ai zis si tu in articol, "e clar" de ce.
Domnul Funeriu are un dezavantaj major, are mult bun-simt si chiar se chinuie sa-si faca intelese ideile. Numai ca vorbeste la pereti. Indiferent ce face, nu e bine! Daca desfiinteaza scoli nu e bine, dar nu e bine nici daca nu le desfiinteaza. Si tot asa.
Deci precum vezi, problema nu e ca cineva nu vorbeste, ci mai degraba ca n-are cu cine :) Dar domnul Funeriu imi pare ca e hotarat si nu tine atata sa fie vazut drept "bine" ceea ce face, ci isi vede de treaba asa cum crede dansul mai bine - iar eu zic ca asta-i cel mai important. Sigur ca are probleme (doar daca n-ar vrea sa miste nimic n-ar avea probleme!) si cea majora e fix lipsa de suficienti oameni care sa inteleaga intai de toate ce vrea de la ei si apoi sa si chiar vrea sa faca. Dar eu zic ca incet-incet se mai aduna si se mai cresc si oamenii acestia.
@ Diana, ca n-are cu cine e una, dar nici eforturi nu s-au depus. N-are cu cine vorbi in interiorul studioului, dar macar sa fie cineva acolo sa-i explice punctul de vedere pentru cei care se uita la televizor.
Eu inteleg atitudinea domnului ministru, el are treaba si unii vor sa-l retina sa dea explicatii, dar ar putea contribui la wellbeing-ul general, ca sa zic asa, printr-o atitudine mai putin ostila nu fata de adversarii politici, ci fata de noi.
Incet incet...Diana, au trecut 20 de ani, cred ca ar fi pâna si o familie de melci geloasa pe incetineala noastra.
Nu știu dacă s-au desființat la noi școli vreodată, dar când vine de transportul pentru elevi suntem varză, deci nu cred că această măsură poate fi pusă în practică.
@Dragos RFD Mie imi pare ca incearca sa explice si ca orice ar explica, tot nu va fi bine, ca lumea nu explicatii vrea in fapt.
Imi pare ca acum 20 de ani aveam intr-un sens cu mult mai putin decat credeam - credeam ca stim si nu stiam nimic, si-au trebuit se pare 20 de ani numai ca sa se faca acest ministru care cu siguranta nu e perfect. Familia de melci Gel-oasa :)
@Cristian Nu stii tu poate, dar s-au desfiintat. Imi pare ca o spune clar ministrul in discurs, dar gasesti si pe situl ministerului de ex lista la http://www.edu.ro/index.php/articles/14051 Daca faci o cautare gasesti cu siguranta si in presa. Din ce am inteles ideea era ca ministerul educatiei asigura transportul elevilor cu microbuze cumparate/inchiriate. Iarasi din cate vad, licitatia din iunie/iulie n-a iesit nu stiu de ce si acum se tipa ca nu e totul gata. Deci probleme sunt cu siguranta, probabil ca ar fi util sa zboare niste fotolii de sub posterioarele responsabile, dar nu-mi pare ca ministrul in persoana trebuie sa faca pana si licitatia pentru autobuze, nu?
Finlanda nu e chiar cea mai potrivita pentru comparatie, nu cu SUA, nu cu România. Au o mentalitate diametral diferita care rastoarna cu fundul in sus toate convingerile legate de procesul educational din celelalte tari. Exemplul cel mai bun este faptul ca elevii isi tutuiesc profesorii, fara ca asta sa raneasca respectul reciproc. Iar cei mai "înceti" sunt ajutati insistent si clasa nu merge mai departe pâna nu sunt toti la zi. Ok, asta nu-i prea greu, la clase de 10 copii si doi învatatori.
Nu-i de mirare ca finlandejii juniori complexeaza lumea la PISA.
Imi pare ca te vari prea mult in detalii - ori aici era vorba intai de toate de directiile esentiale, nu de detalii. In al doilea rand, Finlanda era doar un exemplu a propos de faptul ca mai multe resurse in sine nu fac mare branza - daca nu creezi cadrul si motivatia ca resursele acelea sa fie cheltuite eficient si eficace. In articolul urmator de altfel discut masuri de esenta bazate nu pe cazul Finlanda, ci pe un studiu international asupra sistemelor de educatie din mult mai multe tari si de pe 4 continente.
In sfarsit: mentalitatea nu crezi ca se mai creeaza si in scoala? Iar ca exemplu simplu ca astea nu conteaza la nivel de decizie de minister, eu iti spun ca am predat laboratoare la Politehnica pe cand eram doar cu 2-3 ani mai mare decat studentii si in prima zi ma recomandam simplu cu numele de botez. Studentii ma tutuiau cam 1-2 saptamani dupa care recurgeau singuri la "doamna profesoara" - de ma uitam peste umar sa vad de cine-i vorba.
Dreptate ai pe mai multe nivele :)
In primul rand, chestia cu banii, este exact cam ce zice Kahneman: http://www.ted.com/talks/view/id/779 (vezi min 18)
Oamenii sunt fericiti cand fac $60000/an. Cei care fac mai mult, nu sunt mai fericiti - de multe ori chiar mai putin.
In al doilea, sistemul finlandez are succes intr-adevar nu din pricina banilor, ci pentru ca 1) este o societate cooperatista / comunitara in care 2) educatorii sunt regi iar educatia puietilor este primordiala. Meseria de educator este foarte respectata. Finlanda si-a castigat independenta de rusi prin educatori. Romania este foarte departe de acest nivel si stilul lor nu poate fi importat usor, da-i mare lucru macar sa se vorbeasca despre asta.
[...] anterior că dacă dai cu bani în oameni, îi vor cheltui, dar nu exact pe ceea ce crezi tu. Sau în orice [...]