Cum nu prea am mai ajuns în ultima vreme să scriu despre educație, software sau cercetare, mă tem că va trebui curând să adaug la titlul blogului ceva de genul "și Diana". Dar cum am fost prinsă săptămânile astea într-o nebunie desăvârșită aici, profit de leapșa primită de la Florin și mai zic iarăși despre mine că doar despre noi ne e întotdeauna cel mai simplu să vorbim. Iar dacă vi se par lucrurile prea ciudate, n-am ce face, doar asta s-a cerut: 10 ciudățenii ale mele. Greu a fost să aleg, dar iată lista, fără o ordine anume aleasă:

Îmi trebuie timp ca să mă simt "ca la mine acasă" chiar pe blogul meu. O fi al meu, dar e și domeniu (adică teritoriu, nu domeniu web!) public. Așadar, încă mă acomodez cu locul acesta, sper doar să aveți răbdare cu mine :)

Citesc povești. Adică acum, la 28 de ani. Și sper că o să tot citesc povești și la 90 de ani. Nu din cele cu Ileana Cosânzeana. Sunt poveștile Cetății Albe cu nopți de catifea albastră, ale lui Neacșu cu Naiba sa, ale lui Brițeiu fiul Soarelui, ale lui Tasin care caută fericirea pe alte meleaguri fără să știe că o poate găsi oriunde, ale Fetei de Fum care are doar 3 ceasuri la dispoziție ca să arate că e om adevărat, ale astronomului care pune lentilele invers și călătorește din greșeală nu dincolo de nori ci în propria ființă, ale Peștelui Pește între toți Peștii cu titluri, ale lui Vadim care poate alunga groaznicele vânturi ale Spaimei cu flautul său și refuză cinstea de a fi în rând cu toți curtenii Cucuiat și Clăpăug, ale unor Mustăți fără pereche, ale Marinarului fără de teamă care plutește cu corabia DragaDeEa pe Marea cea mare a vremii, pe Marea Lacrimilor, și ajunge pe o mare ruginie în care corabia redevine Draga....Atâtea altele încă, poveștile în ritmul cărora am adormit citite cu drag de bunica mea. Ea nu mai este, dar poveștile acestea sunt încă parte din ființa mea. Și din când în când, călătorind prin lume, am avut surpriza să descopăr că locurile acestea din povești există: Cetatea cea Albă cu nopți de catifea albastră e Dubrovnik în Croația, iar ținutul lui Fulg-de-nea e aievea Bavaria.

Recunosc necesitatea legilor scrise/impuse, dar nu le consider o soluție reală. Sunt doar un înlocuitor și un semnal că suntem încă departe de unde ar trebui să ajungem, sau chiar ne îndreptăm într-o direcție greșită. Cu cât avem nevoie de mai multe legi scrise și impuse, cu atât avansăm mai mult într-o direcție greșită.

Vreau cel mai adesea să citesc informații, nu opinii (mai rar vreau să citesc și din astea, dar mult mai rar). Ideal, le-aș separa una de alta (da, da, știu că nu se poate și nici nu e uman, șamd).

Vorbind de imposibil: idealul meu ca loc de viață ar fi să am o casă la malul mării care să fie însă în munți! Nu mă deranjează că e imposibil o mare în munți, doar de aia e ideal (asta e o ciudățenie sau sunt două?).

În majoritatea cazurilor se pare că aleg altceva decât majoritatea lumii. Ceea ce creează probleme mai ales la problemele de fizică. Ca atunci când a încercat mama să-mi explice o rezolvare la o problemă de fizică: imaginează-ți că ai fi apă și ai de ales între o țeavă foarte îngustă și una foarte largă, pe care te-ai duce? Răspunsul meu: pe cea îngustă! Spre surprinderea mea, majoritatea lumii se pare că s-ar duce pe cea largă. De fapt nu chiar surprindere, asta a fost și ideea mea: toată lumea s-ar duce pe cea largă, deci ar fi aglomerație acolo și în concluzie chiar mai puțin loc decât în cea îngustă, deci mai bine să mă duc pe cea îngustă unde e liniște și pace. Clar de ce am avut întotdeauna o problemă cu fizica...

Tind să înțeleg cu totul altceva dintr-un text decât ce se pare că ar fi evident pentru alții (vezi de exemplu leapșa cu Motive pentru mers la vot unde în loc să evaluez candidații, eu am vorbit despre de ce să merg la vot indiferent de candidați, sau chiar și leapșa asta probabil). Asta mi-a adus multe note mai mici decât era cazul, dar n-am ce-i face.

Uneori trebuie să fac un efort ca să vorbesc. Când sunt în tăceri din astea, aș tăcea pentru o lună încheiată cel puțin. Mă uit la tine și mă mir că nu pricepi ce vreau să spun, dar pur și simplu mi-e greu să deschid gura să articulez. Foarte neplăcut când trebuie să țin un curs în starea asta...

Uneori pot da interpretări bizare nu doar textelor problemelor de fizică, ci și unor lucruri banale din casă. Să nu-mi spuneți că vi s-a părut vreodată că draperia are o bubă plină de puroi și putrefacție desăvârșită - totul fiind de fapt o pată gălbuie pe o draperie roșcată (o arsură de la un bec care a stat prea aproape). E greu de explicat, dar nu am văzut o pată care părea o bubă, ci am văzut și perceput doar o bubă, o scârboșenie inimaginabilă la care mă holbam cu fascinația pe care o avem uneori pentru hidos, pentru semnele de descompunere. A trebuit să vină altcineva să-mi spună că e doar o pată.

Nu am opinii despre tot ce știu. Mai exact, nu îmi construiesc opinii decât atunci când am nevoie de ele. Altminteri doar adun și pun cap la cap informație tot timpul, dar nu am nevoie să trag vreo concluzie dacă nu îmi trebuie pentru ceva anume. De asta îmi e absolut natural să "nu judec" când ascult: doar încerc să înțeleg.

Gata, astea-s 10. Nu dau leapșa mai departe, dar în replică îi sugerez lui Cătălin (inițiatorul lepșei) să spună nu 10 ciudățenii despre sine, ci 10 lucruri ciudate pe care le-au spus alții despre el. N-am cum să-l oblig, așa că e doar dacă vrea. Și n-am să fac leapșa asta eu însămi, vă las pe voi să le ziceți despre mine :D Cum toată treaba se pare că de fapt a pornit de la Adia, îi pasez și ei variațiunea de ciudățenie de leapșă. Dacă poftește, evident....

Category: Lyf

Comments feed: RSS 2.0