Două strâmbe nu fac o dreaptă, deși uneori se mai întâmplă și așa minune. Dar tot pare să fie greu să recunoști o dreaptă când n-ai văzut în viața ta decât strâmbe de tot soiul. Cam așa stau lucrurile și cu preastimabilele idei trâmbițate despre motivarea angajaților: că fiind criză, îi motivăm cu vorbe bune în loc de bani. Că tare bine ar fi dacă i-am motiva cu bani, dar n-avem cu ce. Și expert peste expert în piei de cloșcă declamă cu siguranța ignoranței că motivare mai bună decât banii nu-i. Dar sunt siliți de circumstanțe să încerce altceva. Ceea ce încă n-au aflat e că sunt siliți să facă ceea ce trebuia să fi făcut demult. Nici măcar circumstanțele nu-i pot însă obliga să facă și corect ceea ce trebuie să facă. Mai au deci loc să treacă pe lângă dreapta aceea în pas îmbârligat de șale și tunete de ineficiență.

Când motivarea toată stă în bani, nu-i vorbă, muncește angajatul. Muncește cu gândul la salariu și neuronul stâng în vizită prin emisfera dreaptă face treaba. Adică doar atunci când nu mai ia si el câte o pauză sau mai dă cu dendrita după visele despre o primă. Că doar nici neuronul nu-i de fier.

Câte unii care poate știu mai multe, dar trâmbițează mai puțin prin ziare de tot soiul, au zis demult prin cărți diverse cu totul altă treabă despre motivare: asigură-ți angajații că-s plătiți onest și apoi fă-i să uite despre plată. Salariul e de amintit o dată sau de două ori pe lună când e vremea lui, nu în fiecare minut de la servici și-n timpul liber. Iar motivația reală vine din satisfacție, din plăcerea de a lucra acolo și nu oriunde, de a lucra acel ceva și nu orice, de a lucra poate cu acel cineva și nu cu orișicine. Uneori poate veni chiar din apartenența la un grup de oameni cărora le pasă și care cred în ceea ce fac. Ieșirile în grup, excursiile și vorba bună sunt mai degrabă un efect colateral și nu o cauză în sine. Dacă-s angajații cu gândul doar la bani, atunci ori nu-s cei care trebuie, ori nu-i plătești onest. Cu siguranță rezolvarea nu stă în micii de pe grătarul companiei.

Dar degeaba te vâră lumea cu nasul în soluție dacă tu închizi repede ochii de spaimă ori din obișnuință pură.