Cum orice problemă serioasă are o soluție simplă - și în consecință greșită - lumea confruntată cu problema atingerii succesului, găsește că soluția constă în ceva noroc căzut din cer, ceva context favorabil (alinierea planetelor și bunăvoința zeilor), ceva talente înnăscute și în general, orice se află cât mai la suprafața problemei și deci mai simplu de făcut ori cât mai departe de controlul lor personal și deci imposibil de făcut. Un mod ideal de a exclude în fapt soluțiile corecte prin focalizarea pe extreme defectuoase și ignorarea realității care se află - ca de obicei - undeva la mijloc, pe un drum anevoios.

Pe același principiu, femeile care au succes sunt automat categorisite - la nevoie îndesate cu forța și fără jenă ori considerație pentru realitate - în două extreme: fie frumuseți fără minte (a la Norma Jeane Mortenson, mai cunoscută drept Marilyn Monroe), fie inteligențe fără sex (a la Angela Merkel). Cu mesajul constant aruncat - spre bună înșurubare și definitivă fixare - în capul femeilor, că succesul feminin e musai o alegere: ori bombă sexi, ori femeie inteligentă. Altfel spus, ca oricum ar da-o, o femeie trebuie să piardă: dacă e inteligentă, n-o să aibă cât sex poftește și câtă adorație masculină vrea, iar dacă e să aibă așa ceva, atunci n-o să aibă altminteri nimic de spus în nume propriu și o să fie terminată oricum când nu se mai poate sculpta în silicon.

Evident, pericol cumplit și gafă de neiertat să le vrei pe amândouă. Ca măsură preventivă, dacă o femeie e deja bombă sexi, atunci primește automat etichete gen curvă și parașută, cu tratamentul suplimentar că nu e luată în serios. Asta ca să n-aibă cumva impresia că mai are vreo șansă la capitolul realizare intelectuală. De asemenea, recunoașterea inteligenței e condiționată de o înfățișare "serioasă" - adică, de preferință, mai asexuată, așa. Dacă se poate nici să nu observăm ca e femeie, ar fi perfect. Dacă totuși se încăpățânează să observăm, atunci revenim la strategia anterioară și aplicăm etichetele. Doar nu vrea acum, după cum se spune, să-și aibă prăjitura toată și să o și mănânce, nu?

Ei bine, ar fi spre binele oricărei femei să chiar vrea. Pentru că se poate și pentru că e în fapt singura împlinire adevărată și singurul succes care contează până la urmă: cel complet, rotund, succes al întregii ființe, fără amputarea inteligenței și fără amputarea sexualității sau a oricărei alte părți. Pentru că nu-i nevoie de frumusețe fizică pentru a stârni pasiuni. Pentru că alegerea cu pricina e o falsă alegere. Pentru că cele două aspecte sunt mai întrepătrunse decât se vrea a crede.

Și în pofida ideilor propagate cu atâta zel de către societatea așa-zis respectabilă, e chiar posibil și a fost chiar exemplificat de nenumărate ori, dintotdeauna, în orice epocă și-n orice cultură, oricât de potrivnică. Dar despre astfel de exemple, în articolul următor.