Omul voia să atingă perfecțiunea și era în căutare de modele care nu greșesc. S-a uitat în jur și a evaluat, a comparat, a testat nemilos. Iar când a găsit în sfârșit entitatea care nu greșea niciodată, s-a apucat de lucrul asupra propriei persoane. A muncit din greu și nu s-a cruțat, dar într-un final a reușit să se transforme pe sine însuși după chipul și asemănarea Mașinii. În forma lui cea nouă, omul era infailibil, imbatabil, omniprezent și omniscient. Fie că voia, fie că nu.
Prins în cușca definiției prea înguste a perfecțiunii sale, omul cu chip de mașină nu avea nici măcar pe unde să strige. Decât spre propriul său sine.