In caz ca nu stiati de unde a rasarit prin povesti ideea aia cu balaurul caruia din ce-i tai un cap din aia isi creste doua in loc, am o puternica suspiciune ca-i o biata metafora pentru conversatia cu un prost: din ce-i invalidezi un argument si-i retezi o prostie spusa, din aceea mai emite minim doua prostii si se lateste potential la infinit cu argumente aiurea. Altfel zis, daca faci greseala sa incepi sa argumentezi in discutie cu un prost ori sa raspunzi argumentelor lui, n-ai nici o sansa sa-l dovedesti, ci doar sa-i cresti numarul de guri cu care debiteaza idiotenii. Singura sansa e sa-l tai cu totul – adica sa-l injuri pana cand ori se pune la locul lui si incearca deci cinstit si umil sa invete ceva, nicidecum sa invete el pe altii, ori se duce in prostia lui si macar nu mai pierde aiurea timpul oamenilor.

In mod curios, una din caracteristicile discursului unui prost e ca din ce zice mai putin, din aia vorbeste mai mult. Si din ce pricepe mai putin ceea ce ii zici, din aceea te va acuza pe tine ca nu-i “raspunzi la intrebari” ori “nu pricepi”. Adevarul e ca discutia cu un prost e in intregime greseala si responsabilitatea celuilalt, ca doar ar fi trebuit sa stie inca din start in ce se vara – daca nu stia, tocmai ce-a facut o prostie si va plati pentru ea cu timp si nervi, ca sa stie data viitoare. Si e deci normal ca daca la un moment dat te lehametisesti de exercitiul futil al argumentarii la nivelul prostului al lucrurilor care il depasesc, sa tipe si sa urle – de vreme ce pana atunci i-ai dat atentie desi n-o merita, n-o aprecia si nici nu era in stare s-o foloseasca pentru ceva mai bun decat sa-si nege cu ea propria prostie, ce-ti veni sa te opresti? Iar daca nu erai dispus (ori capabil) sa ii tai in carne vie exact ceea ce are el mai drag – prostia lui – atunci de ce te-ai mai varat in discutie inca din start?

Problema discutiei cu un prost de pe asa zise “pozitii egale” (ca daca ar recunoaste onest ca nu-s egale, n-ar mai fi prost, ci un om care invata) e ca intelegerea si transferul eventual de intelegere sunt cu necesitate unidirectionale. Si anume catre prost, nu invers. Asa ca in fapt e un act de bunavointa a ta, ori unul de caritate, o pomana daca preferati. Tu n-ai nimic de castigat, dar ai timpul tau (mai valoros ca al prostului prin ceea ce poti face cu el) de pierdut. El, prostul, are in schimb nimic de pierdut si totul de castigat. Asa ca va trage la infinit de discutie, chiar daca se va impotrivi altminteri unui castig prea substantial din ea – adica intelegere reala, ca aceea ar veni doar odata cu asumarea unei atitudini macar temporar mai umile.

Nefiind dispus sa-si recunoasca pozitia reala, un prost nu poate fi nicicum convins de ea prin simpla argumentatie. Are de altfel antrenament sa se protejeze de toate evidentele mult mai concrete pe care probabil i le-a trantit deja viata in fata (ori macar are pricepere in a le ocoli). In schimb, e chiar vital pentru inchipuita lui inteligenta sa ramana convins de faptul ca problema nu-i la el, ci la tine. Si nu va accepta niciodata faptul ca tu ii pricepi argumentele chiar mai in esenta decat le gandeste el, pentru simplul motiv ca le-ai mai vazut deja de mai multe ori la altii, le-ai mai dezbatut deja cu oameni chiar mai cu cap eventual, le-ai depasit deja ca intelegere.

Cata vreme nu-si asuma pozitia de inferioritate, prostul nu va putea nicicum sa faca schimbarea de perspectiva care-i e necesara ca sa invete ceva – in schimb va trage din rasputeri sa te faca pe tine sa regresezi (ceea ce e intotdeauna posibil) – adica sa revii tu la o eventuala perspectiva mai ingusta si sa-l aprobi. Pentru ca el crede (trebuie sa creada, altminteri n-ar mai fi prost) ca el te invata pe tine de fapt, cu toate pretentiile tale alea nesustinute de nimic altceva decat fapte concrete si evidenta repetata ca pricepi mult mai mult ca el si ai mult mai mult exercitiul gandirii si intelegerii.

Adevarul e ca un prost te poate invata ceva, desi nu-i deloc ceea ce crede el. Pe mine cel putin, Lotus m-a invatat. Desi n-are absolut nimic sa ma invete pe subiectele pe care se agita altminteri, lupta in sine cu prostia lui m-a invatat ceva chiar mult mai valoros: importanta reala a numirii prostilor ca atare, chiar daca-i neplacut sa vad cati sunt de fapt. Si m-a mai invatat sa apreciez mult mai mult oamenii inteligenti ¹: cand te apuci sa numesti prostii, devine inca si mai clar cat de putini sunt ceilalti si, prin comparatie, cat de pretiosi.

Am avut intotdeauna convingerea ca timpul e cel mai bine folosit in compania oamenilor inteligenti ori a celor care-si stiu si accepta locul real, dar constat cu destula groaza ca pana acum nu mi-am recunoscut cinstit mie insami cat de nociv poate fi sa-ti chiar pierzi timpul cu prosti fuduli de prostia lor. Noroc cu Lotus, ca mi-a demonstrat pe viu si repetat nocivitatea lasitatii de a considera ca se chiar poate discuta cu folos cu toti oamenii. Cu prostii fuduli nu se poate, se poate doar pierde vremea si eventual cobori la nivelul prostiei lor.

Deci nu doar luptele se aleg, ci si discutiile. Cu chiar mai mare grija decat luptele, ca te poti trezi intr-o discutie pana sa realizezi prea bine in ce te-ai varat de fapt. Asta e, sunt naiva, dar ma tratez. Deocamdata, cu prosti.

1. Omul inteligent e cel care tace cand n-are nimic de spus, spune ceva util cand chiar are ceva de zis si in general isi asuma pozitia reala si invata cand e cazul, nu neaparat cel care stie multe ori de toate.[↩]