Scuzați absența, adevărul e că am cam spânzurat timpul la uscat în soare pe craca copacului de mai să se usuce blogul, am alergat pianul care trâmbița dansând can-can și m-am uitat așa de lung la elefant că i-au crescut picioarele și-a fost încălecat de îngeri. Dali, prevăzător din fire și din mustață, avea deja gata exponatele fix pentru asemenea împrejurare:
În țara lui Lewis Carroll (că a lui Shakespeare nu prea mai e) se poartă ducesa de Cambridge (fosta Kate, avansată în rang de ducesă pentru serviciile aduse Coroanei britanice) pe toate foile și pe toate gardurile. Să așteptăm un Humpty Dumpty sau un ”Off with her head!!”? Și totuși are cap frumos…
Pentru că aveam prea puține de făcut, nu le-am făcut pe nici unele și m-am jucat în schimb Planescape Torment. Eu l-aș fi numit În căutarea morții rătăcite. Încep să cred că tăiatul degetelor și scosul propriilor mațe poate fi un fel de suplinire a faptului că nu încape altminteri tensiune dramatică într-un joc, chiar dacă povestea e printre cele mai reușite din toate câte am văzut până acum. Dacă sângele e ca să se sperie bărbații, presupun că acele și cuțitele de bucătărie sunt ca să se sperie și femeile. Combinația în schimb e ca să râdă toată lumea.
Înarmată cu o umbrelă, am păcălit vremea londoneză preț de o zi cu soare. Între Castravetele ultramodern (este că are două urechi sus?) și grădina din City, Londra e un fel de talmeș-balmeș. Ca și Parisul, are de toate. Spre deosebire de Paris, se încăpățânează să aibă de toate în fiecare milă pătrată. Cu rezultate după cum se vede:
P.S. Mă bucur să vă regăsesc.