La lumina întunericului, în loc să admirăm stelele după cum se cade, ne-am găsit să nimerim din întâmplare peste ditamai abordarea incompatibilă. Nici stelele nu mai sunt ce-au fost, dar și noi ne-am meritat-o de vreme ce ne-am găsit să vorbim despre lumea ideală. Problema cu doi idealiști sub clar de lună e când nu se înțeleg pe același ideal.
- Ideal, ai zis tu, ar fi să nu fie niciodată probleme. Totul să fie perfect, rotund, fără scăpări, fără crize, fără agitație, fără nevoi.
- Ideal, am zis eu, ar fi ca toate problemele să aibă soluții minunate pe care să le găsim mereu la momentul propice.
Diferență improbabilă și insurmontabilă. Vezi tu, eu ți-aș fi minat mereu eforturile. Tu-ți construiești cu migală adăpostul liniștii adunate cu orice preț, iar eu adun în schimb probleme a căror rezolvare să mă încânte pentru anii ce vor veni. Colecționez rezolvări căutându-le problema pereche și adun problemele cu sâmbure de-o rezolvare atâta de măiastră încât merită anii necesari pentru a o găsi.