Comentam pe fain la un articol despre Wizz-air care cică fail. Și uite așa pricep că știu mai multe decât credeam despre zboruri low-cost. Mă rog, știu și mai multe decât îmi trebuie, dar asta e altă poveste. Luați deci de aici cu încredere dacă vă trebuie, despre zboruri low-cost europene.

Ideea de bază la low-cost e simplă: ce nu plătești cu bani, plătești cu timp. Adică timpul necesar ca să aduni toate informațiile disparate și să pricepi cât costă de fapt toată distracția. Dacă nu vrei să plătești timpul ăsta, atunci la final plătești tot cu bani, dar și cu nervi. Prețul zis inițial e de cele mai multe ori undeva pe la o treime din cât plătești de fapt. Pentru că se mai adaugă de obicei:

1. Taxe (de aeroport, de benzină, de…). Astea încă sunt relativ vizibile, tot ce ai de făcut e să chiar alegi un zbor și să treci la pasul doi din lungul drum al datului cu bani în ei.

2. Bilet pentru bagaj. Așa-i zic eu, că în esență fără să plătești pe la 20 eur (dus-întors), călătorești frumos și lejer cu doar bagaj de mână, umăr, spate, ce poftești. Dar mic, suplu și ușor. Ceea ce în fapt e chiar modul cel mai fain de a călători, dar nu e chiar mereu la îndemână. Dacă nu e, atunci plătești. Sau îți vin mințile la cap și iei bilet la o companie rezonabilă. Dar dacă nu, atunci:

3. Taxa de plata biletului. Asta e una tare. Oricum ai da-o, cu card, pe net, prin agenție, prin bancă, prin telefon, prin porumbei călători sau prin țața Frosa, când e să plătești biletul, îți mai cer așa că tot ești prost, câte 5 eur. De călător. De segment. De…De! Chiar dacă e o singură tranzacție, nu contează. Dacă-s 7 iar nu contează. Deci dacă te și întorci cu ei, mai adaugă liniștit măcar 10 eur. Bun, nu-i bai, nimica toată. Bob cu bob se umple sacul…

4. Plata pentru check-in online. Teoretic check-in online te scapă de stat la cozi. Practic, nu te scapă de nimic dacă tot ai bagaj de cală. Dar te scapă sau nu, oricum nu-i opțiunea ta, că e una singură. Posibilitate, nu opțiune. Deci check-in online alegi. Păi dacă ai ales, plătește. Și printează-ți apoi cardul. Sau nu-l printa, ca să mai plătești frumos la aeroport.

5. Suprataxă de greutate. Nu a ta personală (încă nu, dar nu contați pe asta). Dacă totuși ai bagaj și merge el în cală, tot trebuie să fie lejer. Așa, aproape ca un bagaj de mână, doar că-i zici de cală. Mă rog, vreo 5kg în plus. Greu de încadrat în așa limite? Păi asta și e ideea: orice kg peste e o scumpete. Costă adică. Ah, și bagajele necăsătorite nu se cântăresc niciodată împreună. Că nu-i moral presupun. Un motiv pentru căsătorie: puteți pune bagajele la comun…

6. Taxa 3,14. Asta e mai rară încă, dar urmează îmi pare: doriți să vizitați ilustra toaletă de la înălțimile de croazieră? Taxă. Scurt pe doi. Doi de 3,14 adică. N-am avut onoarea, nu cunosc cât e plăcerea. Nu vă sfiiți să-mi ziceți de aflați.

Pe lângă aceste să le zicem clare lucruri de plătit, de obicei se mai adaugă niște plăcute amănunte: zborurile sunt în general fie foarte devreme, fie foarte târziu – deci ori dormiți la aeroport, ori apelați la rude, prieteni și restul de zburători, ori plătiți taxi, hotel, sau amândouă. Mai puneți o întârziere în limita a 2 ore (110 minute, că de la 2 ore ar trebui să primiți măcar bonuri de masă) și bucuria e gata. Plata cu timp dacă vă prisosește.

În sfârșit, dacă totuși vreți să mai dați bani în plus, puteți arunca banii pe fereastră pe o îmbarcare prioritară care înseamnă în esență că vă urcați primul în autobuz și fix atât. Puteți da banii ca să stați la ieșirea de urgență pe motiv că e mai mult spațiu. Puteți plăti o mâncare de fast-food la preț de cordon-bleu și cumpăra nimicuri inutile la preț de cadouri frumoase, cartele de telefon, lozuri în plic, orice e de fapt motivul principal pentru care luați avionul. Ah, și puneți-vă centura de siguranță, că n-aveți unde fugi de reclame.  Ne dorim un zbor profitabil!

Evident, fiecare companie lăucostoasă are specificul și aroma proprie. Cum au tot apărut companii aeriene ca ciupercile după ploaie, nu am lista exhaustivă, dar câteva exemple nu strică. MyAir (dacă mai e) anunță din nume că e aerul lor și plătiți pentru el – premiul 1 la inventivitate când e vorba de taxe noi. BlueAir e serviciu low-cost la prețuri înalte. Vânătaia de Wizz-Air o să inventeze în curând bagajul microscopic și întârzierea planificată. Easyjet e aproape o anomalie prin faptul că prețul chiar e ceea ce scrie și în afară de orele imposibile și stilul bombastico-americano-portocaliu dacă trebuie, cu plăcere. În sfârșit un zbor low-cost e rezonabil când n-ai nici treabă, nici concediu, nici bagaj, și nici vreo rută mai complicată. Și nici încotro.

Se poate să fiu eu pesimistă, dar nu cred că există în general prețuri mici fără motiv. Motivul la companiile low-cost e simplu: prețul nu că-i mic, dar nu se vede tot. Nu chiar ca un aisberg, că nu e monolitic, ci mai degrabă ca un confetti: arată frumos și colorat, dar e împrăștiat ca naiba și când aduni totul (dacă ai așa mult timp de pierdut) iese un morman destul de mare. Sigur că teoretic motivul e altul: plătești și primești doar strictul necesar. Nici nu știi de câte chestii în fapt n-ai avea nevoie ca să zbori cu avionul. Nici companiile nu știau chiar de la început, dar află destul de repede: apă, bagaj de cală, poșetă, acces la toaletă, loc pentru picioare, benzină pentru avion…Probabil urmează pe listă aerul din cabină (există măști de oxigen, da?). Vă dorim un zbor plăcut!

Pentru teoria kilogramului low-cost schimbați blogul și citiți acolo.