- Mami, ce oras e acela?
- Brasov.
- Brush off? Brush off! Brush off!
Spre amuzamentul copilului asadar am ocolit in fapt Brushoff-ul de data asta. Spre amiaza intr-o zi de vara am trecut muntii hurducat spre Transilvania unde-am gasit de altfel la un moment dat minunea de mai jos1:
Pana s-ajungem insa la fluturii devoratori de piersici, banane si alte delicatese, am mers admirand fiecare dupa puteri, preferinte si inclinatii cand drumul neted - minune! - cand sapaturile pornite toate deodata2, cand natura cata apuca a se baga si ea de seama printre atata lume revarsata pe toate vaile pe acolo in vara asta. Relativ imun la peisaj, copilul numara in schimb neobosit lucrurile exceptionale din punctul lui - mai nou asa pe lumea asta - de vedere:
- Trac-tor! Cal, cal, cal! Caruta! Tractor, mami! Caruta, caruta!
- Da, pui. Trei cai, trei carute si doua tractoare.
- Nu, ca mie imi place sa zic asa: tractor, tractor daca-s doua. Aaa, uiteeee: tractor, tractor, tractor, tractor!!
Ca sa stiti asadar: prin ochii copilului de nici 5 ani, Romania e in esenta o insiruire de cai, tractoare si carute pe drumuri de munte printre capite si baloti de fan. Are si el dreptatea lui, nu-mi pare chiar asa departe de adevar pe unde-am fost.
Dupa ce-am terminat asadar de numarat caii, carutele si tractoarele din zona, ne-am oprit cateva zile la Korund/Corund - satul de olari din Harghita, nu mineralul omonim. Lume mai degraba primitoare si in general cel putin bi daca nu tri-lingva, hotarata cum ar veni sa continue comertul si turismul din care-s clar ridicate atatea case nou-noute in stiluri mai degraba amestecate. Porti frumoase de lemn sculptat cu multe detalii, unele cu stema Transilvaniei in centru. Lemn sculptat, dar nu manual ci clar mecanizat si de serie, sa nu exageram acum cu pretentiile ori ideile. Lucrurile sunt in zona - ori cel putin cele mai la vedere - "traditionale" tot asa cum sunt "traditionale" bluzele de panza cu trei flori brodate la masina si vandute drept "ii". Pe alocuri kitschul se revarsa si el sub forma de colectii intregi de pitici de gradina, caprioare pictate pestrit si alte asemenea minunatii de nu le-am priceput niciodata rostul ca sa nu zic ca nici nu prea le suport sub ochi.
Pe langa portile de lemn sculptat, mai sunt in Korund/Corund mormane de oale, strachini, cani si ulcele pictate, targ turistic - si pe alocuri chinezistic - cat de lung e drumul principal, ateliere mai degraba ferite de lume, muzeul de aragonit cam trist si timid, ramasita a unei lumi care nu mai e, promovat si descris local ori turistic mai mult pentru fala de alta data decat ca o parte din prezent si eclipsat brutal de o ...benzinarie cu pensiune (sau pensiune cu benzinarie ca nu-i clar ca ar fi vreo diferenta intre cele doua, asa-s de apropiate si egal de urate intre ele).
Povestea muzeului de aragonit din zona e ca multe altele - si tocmai de aceea ar merita mai des spusa. Intr-un sat locuit de multa vreme altminteri a venit intr-un sfarsit, pe la 1915, un om. Cam asta ar fi intr-un cuvant povestea toata, dar pentru cei mai tineri care au nevoie de mai mult detaliu, am scris mai in amanunt despre om si aragonit.
Daca aragonit nu prea mai este ori nu pentru ce geologi s-au mai nimerit pe la Korund/Corund, izvoare cu ape minerale inca mai sunt. Si acestea sunt mai mult ramasite a ce au fost odata3, doua firicele de apa prin tevi inchise mai cu robinet mai cu un lemn uscat varat pe teava si altminteri folosite de localnici drept fantana: vine lumea cu bidoanele de Perla Harghitei si le umple - ca-i gratis - cu apa de izvorul Corundului din dosul hanului Arcs.
Pe langa ramasitele prosperitatii de altadata se mai remarca altminteri in zona inghesuiala teoreticei prosperitati actuale: morman de lume curgand in valuri de slapi si izmene inflorate, inghesuiala incredibila la orice e in "circuitul turistic" de la salina (care-i asa ca un fel de parc de distractii la adancime ca in rest partea de salina/exploatarea sarii propriu-zis mai ca lipseste cu desavarsire) pana la "centrul" satului oricare ar fi el. Asa ca in cateva zile am epuizat propria rabdare cu asa stare de fapt si am coborat deci pe Rucar-Bran pe drum pe cat de frumos pe atat de insuportabil de... aglomerat4. Dupa care cu mici ocoluri am revenit in locuri vechi si cunoscute, cu 3 seturi de case din 3 generatii, cu muntele pornind din fata portii, cu linistea data de gradinile mari si largi, de oamenii putini.
La casa veche a strabunicului, s-a luptat voinic copilul cu urzicile mai mari decat el, s-a suit in toate podurile, a tras de crengi, a scos apa din toate fantanile din cale, a mancat porumb crud, abia format si a urcat practic primul deal serios de l-a vazut de atat de aproape. A mai incercat si ciocanele mai vechi decat el, a inventariat toti fluturii care-si faceau de cap prin iarba si a mancat cat doi (din ceva motiv muntele asta face pofta de mancare de cand il stiu). Asadar la final de plimbare in tara lui cal-caruta-tractor-cal-cal pot zice ca desi noroaiele sunt altminteri fix unde le-am lasat, mai ca incep sa ma gandesc ca si noroiul isi are pana la urma ceasul lui si nici ca poate chiar sta in calea omului hotarat.
Fluturi tropicali la "casa fluturilor" in Praid, judetul Harghita. Casa asta a fluturilor e un loc asa cam cat o carte postala cu totul dar altminteri simpatic si teoretic inca la inceput. Intre altele era si cam singurul loc din toata zona aceea unde NU era aglomeratie ori in tot cazul nu una de slapi si carpe asudate. ↩
Din ceva motiv pe peste tot prin Harghita pe unde reparau trotuare le reparau invariabil pe amandoua partile simultan, ce atata rand pe rand. ↩
Poveste nu tocmai foarte-foarte diferita de cealalta, ca apa mezotermala cu debit serios si pe langa care se construisera bai altminteri a fost ...rezolvata prin anii 1950 in urma unor foraje din cate am reusit sa descalcesc istoricul locului pe tema. ↩
Serios, in centrul Branului era puhoi de lume de n-aveai unde arunca un ac, nici n-am oprit/dat jos din masina ca nu duc nici lipsa nici dorul unei inghesuieli din alea ca in autobuzele din studentie. ↩
Comments feed: RSS 2.0