Cica-mi lipsesc vizitatorii



May 28th, 2017 by Diana Coman

Ca la balci ori la talcioc ma tot intampina strigari automate - si uneori kilometrice de-a dreptul - de si-au gasit cumva calea-n spamul blogului de fata: ca sutele de vizitatori, unicii, zilnicii, meleoanele, aia-mi lipsesc! Si hai frumoaso, hai draguto, hai ochioaso vin si da banutu' ici ca-ti da baba stirba1 ori aia ori ailalta ori cealalta da' in fapt toate acelasi lucru - apa de ploaie in sticlute colorate2 - numai ambalate diferit. Solutii inutile la probleme ireale pe post de trai imaginar al tinerilor care nici macar pana la Paris n-au mai avut nevoie a-si trambala prea-importantul posterior nici nodul cravatei n-au invatat sa-l faca la rigoare sub slaba scuza ca ei au tricoaie nu camesi. Asa tinere sperante cu asa cariere si independenta de nu le-ajungi la o adica nici cu prajina la nas - desi ar fi mai de folos sa le-ajungi vreo cateva la cur, drept e.

Uneori stand eu asa in linistea si tihna roditoare a trudei cu folos, a muncii oneste si fara cersetorii, ma intreb in trecere cum o fi aia cu adevarat sa te dai rotund si important si tanar pe-o parte in vreme ce pe partea cealalta nu poti mai mult - nici macar *la fel de mult* - decat poate o baba stirba de n-o mai duc nici picioarele nici mintea nicaieri ca nu mai are mult oricum? Cum o fi sa te crezi unic si exceptional cand faci fix si exact si demonstrabil copiat acelasi lucru - inca si copiatul e acum automat cum ar veni ca doar sunt aceiasi boti, acelasi spam, aceleasi taieri ale aceleiasi frunze pentru aceiasi caini? Cum si de ce ar vrea cineva - altcineva in afara celor de acelasi calibru indoielnic pana la urma - "trafic" din asta de oi fara minte? E ca si cand mi-ar oferi cineva mai mult praf ori mai mult noroi in casa ca "sa fie plina casa" - plina adica asa fara discriminare cu orice o fi, numai plina sa fie, ca tot nu conteaza.

Numai ca va zic voua marilor experti SEO si producatori de publicitate si alte asemenea specimene: conteaza! Pentru mine conteaza *cine* vine, nu cati vin, ca nu de idioti duc lipsa ba dimpotriva si asa-s  prea multi ciopor pe capul meu la o adica. Si nu, n-am sa va tolerez prostia ca imediat puieste de sufoca totul. Asa ca luati-va spamul la spinare si duceti-va unde mai gasiti fraieri sa va plateasca pentru mizeria de-o faceti - cat or mai avea si fraierii aceia bani sa va dea voua, ca si banul fuge pana la urma de prost, asa-i mersul lumii asteia careia nu-i pasa de toata galagia voastra nici cat negru sub unghie. Lasati aerele si pretentiile si incepeti - cat o fi de tarziu ori de greu - viata in lumina nu in minciuna. Asa, ca oamenii adica, nu ca viermii.


  1. Din ceva motiv asa-mi inchipui toti expertii SEO - drept babe stirbe cersetoare. Chit ca realitatea e mai dezgustatoare in fapt dat fiind ca-s mai degraba tineri fara nici o scuza la asa cersetorie la care se preteaza. 

  2. SEO!! Agregatorul/motorul/situl/cacatul *nostru* care-ti trimite unicii aia de care n-ai nevoie 

Comments feed: RSS 2.0

Leave a Reply