Dintre toate jucariile, preferatele lui sunt mai degraba non-jucarii: un calculator de birou de i l-am luat dupa ce l-a descoperit pe al meu; trusa mea de instrumente matematice (ca inca n-am apucat sa-i iau si lui una); un "ochean" facut dintr-un tub rigid de carton; macaraua cu magnet care-i serveste drept detector - ori confirmare - de ce e "metal" si ce nu; trenuletul de lemn caruia ii tot construieste sine din ce in ce mai complicate. Celelalte jucarii cam stau abandonate, uitate intr-un geamantan.

Geamantanul acesta plin de jucarii prezinta altminteri interes, dar mai mult pentru ca e geamantan, adica e obiectul real, nu imitatie, nu miniatura, nu redus prin trunchiere a sensului, a posibilitatilor, a importantei pana la urma. Nu-i jucarie geamantanul, chiar daca e utilizat poate ca una, dar tocmai pentru ca nu e jucarie e intrucatva interesant. Si mai e altminteri interesant - ca si jucariile de altminteri - ca element de marcaj teritorial, ca afirmatie: e al meu, acesta-i spatiul meu, l-am pus asa/aici/acum, EU.

Eul acesta mic si dornic sa stie tot are in fapt un detector fin de falsitate. Falsitatea jucariilor oferite in locul obiectelor reale, falsitatea propunerii de a invata ceva asa de unul singur prin interactiune cu obiecte voit ciuntite de sens, posibilitati si importanta. Falsitatea celor care pretind ca incearca sa-l ajute cand il ingroapa intr-un morman de lucruri create special pentru a-l distrage in vreme ce realitatea lumii adulte trece pe langa el, are loc in alta parte si n-are niciodata - nici nu-si face - loc anume cat de mic, in care sa se strecoare si el treptat-treptat, intai un varf de nas si-un ochi curios, apoi o manuta dornica sa faca si ea ceva si intr-un final cu totul, cum se da el intotdeauna, fara rezerva, fara plasa de siguranta alta decat increderea in calauzele care l-au adus pe lume.

Si daca l-am adus anume in lumea aceasta aspra, veche si aromata deopotriva, eu nu-l trimit printre palide imitatii de plastic colorat. Nu-i caut sens printre jucarii, ci - daca mai e nevoie- jucarii printre obiectele obisnuite ale fiecarei zile. Nu-l alung repetat in "lumea copiilor" ci caut a-i oferi mereu invitatie in lumea realitatii adulte, lumea catre care creste el oricum atat de repede, fie ca vrea fie ca nu, fie ca-i gata fie ca nu-i. Lumea realitatii adulte in care se va afla odata singur si-n care as vrea sa il stiu atunci in largul lui ca ocupant cu drepturi depline, cu vechime si cu siguranta de sine. Iar asta incepe de acum, cand jucariile au locul lor in geamantan, iar el are altminteri intotdeauna loc langa mine si-n ceea ce fac.

Category: Young, old and oldest

Comments feed: RSS 2.0