(Acesta-i sumarul jurnalului pe care nu l-am scris niciodata, timp de 27 de ani, zi de zi si noapte de noapte.)
Intre liniile propriei mele fiinte ma invart tot eu, ca o minge scapata de sub control. Desi nu vad initial limitele cu pricina, le intuiesc prezenta ca pe o povara. Cum nu-s decat o minge mica, povara asta invizibila dar simtita acut din toate partile - prea multa sensibilitate - ma posomoraste si ma invart intai mai mult pe loc, amanand confruntarea cu inevitabilul.
Strategia amanarii insa n-are ce sa aduca alta decat adancire in gaura creata de atata invartit in loc. Asa ca intr-un final ma rostogolesc afara din gaura amanarii. Tasnesc ca dintr-o explozie, ca posibil chiar explozie este, explozia rabdarii sub atata presiune adunata cu anii. Si ma rostogolesc asadar in mare viteza, viteza care pare cu atat mai greu de stapanit cu cat e atat de departe de calmul rostogolului in cerc inchis. Nici n-as avea timp sa-mi fie frica, dar in fapt senzatia e una de eliberare, de entuziasm uimit. Si poate un firicel de usurare, ca adica se poate, ca exista in fapt spatiu real in afara cercului initial. De atata entuziasm, uit nu numai posomorarea initiala, ci si cauza ei cat se poate de reala.
In viteza, uitarea insasi pare doar o clipa, cat o neatentie mai mult decat uitare propriu-zis. Si plata ei devine imediat scadenta, caci ma lovesc cu bufnitura surda in prima limita si imi ia intai timp destul doar sa inteleg ce e in fapt aceea: o limita, una proprie, tot atata "eu" cat e si mingea, cat e si rostogolirea. O limita si totodata o alegere: o pot folosi drept punct de reper si ghidare pe campia altminteri nesfarsita ori imi pot lua avant si izbi in contra ei pana ce-o crapa ori ea ori mingea, ca alta sansa nu-i. Cu frustrarea vitezei curmate brusc, cu amintirea prea proaspata a repetarii cercului, izbesc iar si iar si iar. Iar limita e intr-adevar doar o pulbere fina acum, insa e pulbere amestecata, pulbere de limita in care s-a slefuit o minge sa fie anume mai rotunda, sa alunece anume mai repede, sa strabata.
Si ma rostogolesc mai departe, o minge beata de viteza intre limitele propriei mele fiinte...
Comments feed: RSS 2.0