Un urias a prins drag de-un baietel cam cat degetul lui cel mic de la mana dreapta (care era mai mica anume decat stanga, fiind ea mai mult folosita si deci mai tocita pe la varfuri). Nu-i era foarte clar cum se intamplase asemenea pocinog, dar suspecta anume ca-l prinsese intai un clinchet de ras asa de sprintar ca ii venise si lui, cat era de urias, sa topaie intr-un picior si sa rada de cum se clatina muntii, de cum se adanceste pamantul. Apoi luase o lupa si se uitase mai bine, iar spre surpriza lui baiatul se uitase si el inapoi prin lupa, cu doi ochi curiosi, veseli si rabdatori. E posibil, cat ar fi de improbabil, ca uneori oamenii sa se indrageasca anume asa privindu-se o singura data, cu atentie, de-o parte si de alta a unei lentile.
Odata ce-l privise cu asa atentie, uriasul n-a mai avut nevoie de lupa sa-l gaseasca anume. Stia intotdeauna incotro era baiatul, pur si simplu dupa ecoul rasetului care se pare ca-i ramasese cumva in piept. Ca o busola impecabila, veselia maxima a uriasului era intotdeauna in directia in care se gasea baiatul. Asa ca uriasul a stat pe langa baiat. Cand a fost prea soare, i-a tinut umbra cu mana facuta caus ori pur si simplu cu trunchiul sau enorm. Cand l-a vazut dardaind de frig, i-a suflat aer cald, iar cand a fost prea obosit, l-a luat pur si simplu in palma si l-a leganat sa doarma-n siguranta. Ba i-a pazit si visele anume, caci uriasul avea asa dar de a patrunde in visele altora, mai ales cand era chemat anume.
Totusi, nici chiar in vis, nu i-a putut uriasul vorbi baiatului niciodata. De i-ar fi vorbit, l-ar fi asurzit cu siguranta, caci vocea uriasului era mai puternica decat zece mii de tunete si mai rasunatoare decat o mie de explozii. Nu a putut nici sa se prinda-n joc cu el, caci de-ar fi sarit s-ar fi cutremurat pamantul intreg, inghitindu-l pe baiat, iar de-ar fi facut fie si un singur pas, cat de mic, s-ar fi indepartat de el atat de mult incat l-ar fi doborat tristetea. Nici macar sa rada cu el n-a putut, caci rasul uriasului facea pamantul sa i se clatine sub picioare si sa ingroape sub praf si molozuri orice vietate din preajma.
Toate aceste neputinte rodeau din fericirea uriasului ca soriceii dintr-o roata de cascaval careia nu-i vedeau sfarsitul. Posibil sa nici nu fi existat in fapt sfarsit, dar asta nu facea cascavalul sa sufere mai putin ori sa para mai putin stirbit de atatia coltisori ascutiti ce-l tocau cu precizie de metronom: cront, cront, cront, cront. Cand n-a mai putut suporta atata stirbire a fericirii sale, uriasul a inceput a scrie macar mesaje baiatului. Le scria direct cu norii de pe cer, caci nici un creion de l-ar fi putut el tine in mana n-ar fi scris suficient de mic pentru baiat sa poata citi ori macar cuprinde cumva cu privirea. Apoi s-a vorbit cu albinele, sa-i serveasca uneori de litere pentru mesaje mai scurte. Si pentru o vreme s-a simtit uriasul asa de fericit ca ii era teama sa nu-i plesneasca obrazul de atata zambet de ii statea atarnat zi si noapte din ureche-n inima si inapoi.
Oricat s-a tot gandit insa uriasul si razgandit, n-a reusit insa deloc sa gaseasca un mod de a se juca ori rade cu baiatul. Si atat de tare isi dorea asta uriasul incat ar fi dat orice doar sa fie si el mic, mic de tot, cam cat degetul lui mic de la mana dreapta, fie si doar pentru o zi, fie si doar pentru o ora. A incercat el de toate, a baut licori si a consultat vrajitori, dar nimic n-a mers si nimeni n-a stiut sa-i spuna cum ar fi asa ceva posibil. Asa ca de la o vreme, cu toata fericirea lui cea inca nesfarsita, zambea uriasul un pic trist asa, cu un colt de zambet umed de lacrimi. Iar intr-o noapte, cand a adormit inca rasucind in minte cum ori unde ar putea anume sa vorbeasca intr-o zi cu baiatul, a visat uriasul pentru prima data-n viata visul sau si nu al altuia, un vis in care se facea ca un baietel s-a imprietenit odata cu cel mai mic urias de l-ati vazut vreodata, un urias tare mic, dar tare vesel asa, cu raset sprintar si ochii tare curiosi, veseli si rabdatori.
Asa de mult i-a placut uriasului visul incat nu stiu de s-a mai indurat sa se trezeasca ori viseaza inca...
(Imagine preluata de pe Morguefile.)
Comments feed: RSS 2.0