- Bu hu hu, zicea fantoma si mai taraia de lanturi. Bu hu hu ce pustiu e pe aici, te pomeni ca o sa ma apuc acum sa vorbesc cu bufnitele ori ceva. Si nu-i nimeni sa faca curat, nu-i nimeni sa faca focul sa am si eu umbre cu care sa-i sperii, nu-i nimeni si ma plictisesc de mai sa-nvii si mai multe nu. Bu hu hu….
Si se tara fantoma plictisita chiar de moarte ori in tot cazul de semi-moarte. Citise toate cartile din biblioteca, fugarise toti soarecii din camara, aiurise tot praful din dormitor si in general insangerase ferestre, taraise lanturi si facuse zgomot mult la moartea lui, ba chiar jucase si sotronul, vanase vulpile cu mult mai mult succes decat atunci cand era viu si altminteri facuse toate sotiile de la care se abtinuse cat era in carne si oase, zis respectabil, zis serios, zis baron de Ix si purtator de catifele si matasuri. Pana la urma chestia cu servitorii nu-i ca ar avea ceva de zis daca te apuci sa urli la luna doar ca sa vezi cum suna, ci faptul ca apoi te pomenesti ca urla si ei si trebuie deci sa cauti alti servitori, ceea ce e chiar mai mult decat enervant si absolut nejustificabil ca efort: mai bine impusti naibii luna ori nevasta sa stii ca ai scapat de mai multe probleme dintr-un singur foc - inca la propriu: nici popa nu te mai baraie la cap cand e sa mori ca deh, pacate alea-alea, nici nevasta nu te mai baraie la cap cand e sa traiesti, nici vecinii nu te mai baraie la cap cand le vine lor, mai ales daca tii pusca in continuare langa tine. Ori cel putin cam asta fusese gandirea si pana la urma - predictibil - viata baronului de Ix.
Dar in pofida tuturor acestor straduinte si chiar reusite, uite ca tot ajunsese baronul de Ix ca ultima fantoma de sarantoc chior sa bantuie in esenta o piatra pustie in varful dealului, ba inca mai rau de atat, ca macar daca ar fi fost doar un pietroi ori o ruina, tot mai era o sansa sa o ia la vale ori ceva. Cand deodata…
- Tu cine esti?
Interpelata asa neobrazat in plin miez de noapte, fantoma isi ascunse capul in buzunar si galgai un litru de sange rosu-intunecat spre vizitatorul neasteptat, bucurandu-se anticipat de un strigat strasnic, dat fiind ca impertinentul vizitator era altminteri tanar si vanjos, ba chiar incatifelat si inmatasat mai ceva decat fantoma insasi pe cand era baron de Ix si urla la luna pur si simplu de curiozitate mai degraba decat din mandrie profesionala.
Fara sa dezminta prima impresie, impertinentul insa isi scoase tacticos manusile albe imaculate si palaria neagra si le intinse baronului de Ix cu atata naturalete si hotarare incat acesta intinse mana sa le ia, uitand ca de manusi chiar nu mai avea nevoie de multa vreme.
- Fii bun si pune-ti capul la loc, sa putem discuta ca intre oameni civilizati, ca nu suntem barbari. Ori in tot cazul, eu nu sunt, zambi subtire Impertinenta Sa.
Si cu asemenea fantastica introducere, vizitatorul scoase fara efort husa imprafosata de pe fotoliul favorit al baronului de Ix si se aseza picior peste picior, fixandu-l pe acesta aparent in ochi, in pofida faptului ca ochii cu pricina nu erau la vedere ori in tot cazul, nu la locul asteptat.
Surprins in plin galgait ineficace si mai ales cuprins brusc de curiozitate, baronul de Ix avu totusi orgoliul sa-si scoata capul din buzunar demonstrativ si lent, insistand pe detalii. Totusi, curiozitatea depasise cu siguranta orgoliul baronului de Ix, ba chiar il intrecuse deja cu cateva ordine de marime, ceea ce era o premiera in sine, asa ca baronul marai printre dintii pe care tocmai ii infipsese in maxilar unul cate unul:
- Cine esti TU?
- Stapanul acestui loc si ca atare si al tau. Uite esti trecut in contract, parte din proprietatea achizitionata, stafia baronului de Ix impreuna cu toate accesoriile sale precum si eventuali prieteni ori vizitatori fantomatici. Ai prieteni si vizitatori? Ca presupun ca esti intr-adevar Ix.
- BARON de Ix!
- Daca te ajuta, ridica Impertinenta Sa din umeri. Chiar, te ajuta?
- Ce anume?
- Titlul. Ori in fine, fantoma titlului presupun. Dar zi mai bine ce alegi: vii in serviciul meu de bunavoie si mai afli si tu ceva nou ori continui sa tarai lanturi si sa faci pe bufnita bolnava de amoc? Tin sa te avertizez ca daca preferi viata de bufnita, cata vreme esti amuzant macar te-oi lasa in pace, dar nici o secunda in plus altminteri. Ai timp de gandire pana maine seara, ca nu-i nici o graba. Daca iti aduci aminte ca totusi esti om si nu bufnita, prezinta-te in biblioteca maine seara la 8 fix.
Si cu asemenea vorbe memorabile, contele de Igrec si-a luat manusile si palaria din mainile stravezii ale fantomei in stare de soc si s-a dus pur si simplu sa se culce in patul in care odata a dormit ori nu tocmai dormit chiar baronul de Ix. Era mai tanar decat fusese vreodata baronul in patul cu pricina, dar isi strunea curiozitatea in cu totul alte directii decat urlatul la luna, dupa cum avea sa afle fantoma nu mai tarziu decat chiar seara urmatoare, la 8 fix.
Si pentru prima data in neviata, fantoma ranjea de fericire si prefira lanturile ca pe matanii numarand secundele care aveau din nou, brusc si neasteptat, sens si deci valoare si pentru el.
(Sursa imaginii: Morguefile.)
Comments feed: RSS 2.0