-Tic-tac, tic-tac, tzac… a spus ceasul si apoi a picat pur si simplu de pe marginea semineului direct pe gresie: trosc.
Impasibila, gresia n-a zis nimic, doar a suportat impactul si a pus in evidenta rezultatul: cadranul spart, o limba strambata dizgratios, smaltul sarit pe ici pe colo si diversi serpisori metalici iesiti la lumina strambi si murdari, ca viermii din hoitul timpului. Faptasul crimei de ceas si-a privit victima impasibil si posibil insensibil, iar apoi s-a incolacit satisfacut si matasos pe toata largimea marginii calde de semineu. Si s-a culcat, visand lenes focul de dedesubt si bataile pendulei.
In camera, secundele s-au reasezat in ritm masurat si molcom de pendula, dandu-se huta fara graba pe limba lunga, grea si lucioasa. Fara tic-tacul maruntel al ceasului, timpul a uitat ca a fost odata ca un soricel micut in vesnica graba dupa o bucatica de branza din labirintul cu pisici. Si si-a adus aminte ca e in fapt un dragon batran cat lumile toate la un loc si inca un pic peste, cu miscari repezi de reptila si nemiscari mai nemiscate decat stancile lumii, cu toata linistea unui sange rece, cu toata nevoia de caldura a aceluiasi. S-a cuibarit deci si el in plin soare si a adormit cu un singur ochi lucios deschis si-n vesnica miscare masurata, sub pendula.
(( Sursa imaginii: Morguefile. ))
Comments feed: RSS 2.0