Viata incepe zilele astea pe la 5-6 dimineata. Si incepe vioi, sonor si plin de energie, cum ii sade in fond bine cand e viata proaspata, mirosind inca a lapte. Incepe chestionand cele din jur si oferind raspunsurile totodata, ca intr-un ritual de recunoastere, de ancorare repetata a unei zile noi in acest timp si-n acest spatiu. In aceasta dimensiune unde altadata era numai somn, spatiu, liniste si destula tihna. Unde era totusi si mai putina viata pe secunda.
Inceputul asta e de fapt doar intr-un colt al zilei1 dar nu e mult pana se revarsa bietul colt de preaplin si-i gata ziua plina peste tot, peste oboseli, peste noapte, peste vise, peste toate. Amestecurile astea de zi si noapte nasc de toate inclusiv monstri, inclusiv cucuie, inclusiv caderi din pat chiar daca finalizate in ultima secunda in doua picioare. Important e ca nasc - doar e preaplin de viata, nu?
Timpul fiecarei zile e acelasi, 24 de ore, cele 24 de ziceam acum 8 luni ca totusi ies la socoteala desi nu s-ar parea, desi n-as vrea. Si-n 8 luni de zile mai ca nu-mi vine sa numar2 cate 24 de astfel de ore sunt. Ore din care nici macar una n-a fost pentru scris.
De 8 luni de zile, imi sta scrisul pe creier si nu se da jos nicicum. Iar daca sta asa calare, se face tot mai greu si mai greu, de-i numar si car kilogramele-ora ca pietre de moara cu care as putea sa macin deja lumi intregi. Nu-i ca se strange cumva timpul asta tot de nu ajunge si pentru scris, ci ca a explodat viata in interiorul fiecarei secunde a fiecarei ore din cele 24 cat are fiecare zi, cat a avut intotdeauna, cat a fost odata demult suficient, cat nu mai e nici pe departe de ajuns.
Si totusi, in a 24-a ora a zilei de ieri, in prima ora a zilei de azi, stand asadar jumatate de seara neterminata calare pe jumatate de dimineata neinceputa, tocmai ce-am luat cea mai micuta pietricica din colectie si-am zvarlit-o aici sa faca puf, sa faca paf, sa faca praf. Sa faca un nou inceput.
Avantajul cand cari pietre de moara e ca de la un punct incolo se fac asa de grele incat nu-ti mai permiti sa-ti pese ce si cum ori daca ori parca ori toate cele. Doar le arunci. Sper deci sa se mai ingreuneze inca un pic. Doar un pic.
Merisire!
ziua mea e colturoasa ca nu-mi place sa ma invart in cerc ↩
vorba vine, ca ar fi de-a dreptul enervant sa nu pot sti cate sunt daca tot a trecut gandul pe acolo ↩
Comments feed: RSS 2.0