Pe unul din dealurile mai neumblate, era un castel cu doua turnuri neimperecheate -unul cu tugui si foarte bombat, iar altul de-a dreptul patrat - chiar crenelat. Avea acoperisuri rosii de rugina mancate, ferestrele-n zabrele imbracate si toate usile, desi neferecate, de un morman de timp -si praf- blocate.
Autoarea ilustratiei: Karin Dickel-Jonash
De-ar fi fost doar o biata casa si nu un castel - se gandea el - s-ar fi prabusit din picioare de dorul cel mare si de povara timpului hapsan care-i e acum singur stapan. Dar fiind ce era, facea castelul tot ce putea cele doua turnuri sa-si semeteasca, caramizile la vale sa nu-i porneasca, crenelurile patrate sa-i fie si tuguiul mai ascutit ca un varf de tichie.
Desi n-ar fi recunoscut nici parat nici batut, castelul semet era uneori cam sugubet. Cand cerul cobora un pic mai jos si vedea trecand pe el cate-un nor mai pufos, mergea castelul viclean la pescuit si statea cu tuguiul chitit pandind momentu-oportun sa-ntepe norul cel mai burtos -ori pe cel mai pufos. Si de-l intepa mai vartos, scapa bietul nor toata ploaia pe jos de radea castelul in hohote siroaie si-si mai pitea si cate-o lacrima-n ploaie ca nu era nimeni pe-aproape sa-l vada, sa-l laude ori sa stea la o sfada.
Mai trebuie spus ca intr-o zi la apus, a urcat la castelul semet (desi cam sugubet) un copil mai degraba poznas decat dragalas. Vazandu-se deodata cu-atentie inspectat, castelul s-a cam blocat si s-a cam fastacit desi nu era el cel mai mic. Si a scos totusi la inaintare - mandru nevoie mare - turnul tugui mai ascutit ca un cui si pe cel patrat si crenelat. Iar copilul a spus "ce frumos, o casa asa mare desi parea mai mica de jos".
A tacut castelul chitic de socul celor ce-a auzit - ori poate era din disperare, ca nu era clar care-i mai mare. Si copilul a plecat apoi linistit, dar in urma lui castelul s-a garbovit cu fiecare zi tot mai tare - il rodea, chiar de la intrare, indoiala cea sumbra ca nu e castel si deci n-are nici el cum sa nu cada intr-o rana nitel - si-apoi mai pe-o parte ca o casa batrana ce se face tarana.
Comments feed: RSS 2.0
Povestea ta m-a dus cu gandul la un batran moracanos (doar la prima vedere caci pare-se ca inchidea in el probabil voit, sentimente refulate si bine ascunse de privirea indiscreta a celorlalti) trezit din somnul autoimpus de inocenta curiozitate starnita de tacerea-i prelungita. Si odata trezit , greu de adormit la loc. Caci da, chiar si asa moracanos de forma nu pare sa fi putut duce de nas chiar pe toata lumea ... Secretul atat de bine pastrat pana atunci pare descoperit de-a pururea.
@Abisurile Curios, nu m-am gandit deloc la morocanos. Doar singur, e drept si poate un pic ...batos :) Poate sa fie din cauza ca mie nu-mi par morocanosi oamenii mai tacuti ori care se descopera ori se cer descoperiti treptat.
Partea de descoperire insa da, mi-a stat in minte, precum si cea a puterii (si fragilitatii totodata) unei... convingeri si pana la urma a unui scop, indiferent de "valoarea" lui obiectiva sa zic ori justificarea in ochii altora.
cu niste fonduri europene ar putea sa-si mai bandajeze din ranile hade, ba chiar si-ar putea schimba complet lookul si intineri cu... cateva sute de ani; dar ii trebuie un plan de afaceri, o idee de viata lunga, ca nu poate ramane toata viata un castel care pescuieste nori...
@mosu Ar putea, ar putea, dar... poate-i lipseste pentru ce-ul din ecuatie?
Poveste cu copil si castel in Cuvintele Dianei...
Tot citind apararea Laviniei in fata criticii lui dAImon, mi-am adus aminte care-i minunata calitate reala a copiilor (mici): ei chiar vor sa invete. Din orice, de la aproape oricine. Cel putin pana cand ii invata unii adulti cate-o definitie a critici...
[...] analitice si critice de aici generate de versurile de aici si cateva replici deja formulate aici. Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this [...]
[...] Carmen scrie poezii. Ratzone scrie poezii. Miţa scrie şi ea poezii. Până şi Diana Coman scrie prozevii. Eu nu pot scrie poezii? Păi de ce, de unde şi cum se produce acel declic, acea inspiraţie [...]