Motto: Domnul si doamna Acrituri traiau in borcanul de muraturi1.
Precum se stie cu siguranta neclintita si neostoita de-a lungul si de-a latul lumii si-a universului intreg2, Pacala este cu totul o inventie romaneasca, rod si fruct zemos si gustos al spiritului unic romanesc. Dar ca sa vezi chestiunea dracului si facatura diavolului - stucheasca-l matele si beli-l-ar popii - ca au si englezii pe acest domn Acrituri3, frate geaman (daca nu-i vitreg) cu Pacala. Si ca sa intareasca asemanarea, mirare mare-i ca patimesc cei doi frati instrainati si de ape mari separati cam aceleasi lucruri, fac cam aceleasi prostii la schimb, dar sfarsesc totusi cu totul altfel. Iar daca nu cu totul, atunci cel putin unde conteaza: unuia ii merge bine, celuilalt... dar sa nu incepem chiar cu sfarsitul, ci sa vedem de gasim macar prin mijloc un fel de inceput.
Pacala si domnul Acrituri sunt ei frati dupa minte si apucaturi, dar au crescut dupa cum le-a fost norocul, unul pe-o gura de rai unde si de canti vara tot ai ce manca iarna, iar altul pe-un picior de... nu se stie ce, dar e clar ca nici vara nu-i, asa ca sa de mancat nici atat daca stai de cantari.
Consecinta a mediului propice precum si-a inclinatiei naturale, Pacala e - teoretic cel putin - un istet si cinstit cu ocupatie completa (full-time si ore suplimentare) a-si rade de prosti si lacomi, incepand cu fratii lui mai mari si sfarsind cu popii tuturor satelor. Interesanta viziune populara asupra prototipului de erou precum si-asupra inteligentei celor mai varstnici fie ei si cu doar cativa ani, respectiv a spiritelor umile ce-mbraca sutana si propavaduiesc distantarea de ochiul cel galbui al dracului.
Prin contrast, bietul domn Acrituri, cu toata domnia lui cu tot, munceste de zor sa creasca castraveti in gradina ca sa-i puna la murat in casa lui cea borcan de muraturi. In plus, n-are frati de care sa-si rada, dar e in schimb insurat - si nu-i clar daca rade prea mult de chestiune.
In tot cazul, in viata ambilor frati sunt importante: o usa luata in spinare, o vaca vanduta aiurea si un copac care scartaie.
Dincolo de diferentele de situatie materiala sa spunem asa, cei doi frati de poveste se comporta surprinzator de identic: plecati de acasa cam in urgenta (Pacala de frica sa nu creada satul ca a omorat el popa, iar domnul Acrituri pentru ca i s-a spart borcanul de muraturi), amandoi iau usa in spinare. Ce-i drept Pacala o ia in principiu doar sa-si rada de frati pentru neobrazarea lor de a-i zice sa traga usa dupa el. Domnul Acrituri ia usa dupa un rationament mult mai alambicat, chiar daca la fel de fantezist: sa tina hotii departe de ce mai e prin spartura fostei case, ca daca n-au usa, nici nu pot intra, evident. E poate de remarcat ca eroul roman pleaca de acasa de gura lumii, pe cand amaratul de englez pleaca pentru ca sa faca bani sa-si refaca intr-un final casa. Probabil nu le poti avea pe toate, asa ca daca-ti sta casa in loc se gasesc vecinii sa te faca sa-ti iei campii.
Daca ai o usa si ajungi la o padure, e logic s-o sui in copac si sa dormi pe ea. Ceea ce fac amandoi fratii nostri, chit ca Pacala nu chiar doarme (ca n-apuca), iar domnul Acrituri mai mult tremura de frica, asa ca-si lasa nevasta sa doarma si pentru el. Iar daca e un copac in padure cu o usa in el, vor veni cu siguranta niste hoti sa imparta prada fix sub copacul acela. Si va pica usa fix pe ei, omorand cativa, speriind pe ceilalti, lasand in tot cazul banii balta sub copac. Dovada ca si hotii or fi fiind frati, chit ca vorbesc romaneste ori englezeste4.
In ce priveste vaca, e oarece inversiune prin cele doua povesti, ca probabil o fi fost aceeasi vaca si deci nu putea fi simultan pe insula si pe continent. Asa ca Pacala are vaca inainte de-a lua usa in spinare si-o vinde - din cauza ca-i e lene sa aiba grija de ea - pe scartaitul unui copac. Dupa care taie copacul de nervi ca doar scartaie si gaseste - pe principiul berzei chioare - ditai mormanul de galbeni. Din care ia insa doar pretul vacii, ca el e om cinstit - adica iti taie copacul pentru ca i s-a parut lui ca scartaie ciudat, dar lasa la schimb vaca lupilor si nu-ti ia mai mult decat i-a promis scartaitul lemnului.
Bietul domn Acrituri insa are doar banii hotilor pe care-i da pe toti pe-o vaca. Vaca de altfel pe care o vrea -mai corect spus nevasta lui o vrea- ca sa porneasca o afacere cum s-ar zice, nicidecum pe care n-o vrea pentru ca-i prea mult de munca. Dar fiind el frate cu Pacala, da apoi vaca pe un cimpoi pe care-l da pe-o pereche de manusi pe care le da pe-un bat. Pe care bat il da pe scartaitul unui copac. Atata doar - greseala fatala - ca domnul Acrituri nu taie copacii de nervi, ci se gandeste ca poate n-o fi chiar mai rau sa se intoarca si fara vaca si fara bat, ca doamna are oricum mana destul de grea...
Si uite asa ne arata povestea ca desi face si englezul si romanul s-ar zice fix acelasi lucru, romanul e vesel si voios cu banii in buzunar, pe cand englezul bietul e batut bine si-i ramane doar a se apuca apoi de treaba de la zero.
De vina insa-i clar ca-s doar si numai englezoaicele muraturile5.
"Mr. and Mrs. Vinegar lived in a pickle-jar." ↩
Adica in spatiul Carpato-Danubiano-Pontic, ca atata era loc pentru univers cand s-a dat siguranta asta infipta pana-n plasele. ↩
E domnul Otet in fapt, dar deh, in vest muraturile se pun in otet, nu-n saramura ca prin Valahia mea natala, asa ca am tradus in spiritul muraturilor locale mai degraba decat in
spirtulotetul preciziei calculatoricesti de cuvinte. ↩Ori poate usile erau de la acelasi producator international localizat in Bermude ↩
Zise Pacala cel hatru. ↩
Comments feed: RSS 2.0
Aiurea finalul. Englezul se apuca de baut. Stai, si romanul la fel. De aici: englezul frate cu romanul.
@Radu Infratirea intre popoare :D
Muraturi saramura > vinegar pickles.
@Freud Prea criptic. Pickles teoretic sunt muraturi da' practic sunt alea in otet doar, ca celelalte sunt explicit numite "in brine" - adica "in apa sarata/saramura".
Astea-s cumva pagini din geneza lui Bula :P?
@krossfire Apai nu mi-e clar care-a fost primul, dar se poate si asa :D
There's multiple strata involved (because no, neither English nor Romanian are creative cultures in any proper sense, they just retell what they've heard). The joint portions between the ro Pacala and the uk Pacala are really echoes of HRE figures, born at the interplay of historical Veneto, Lombardy, Bavaria and Saxony. These didn't yield only the two, but numerous -- rather, countless -- derivative works in most all neighbouring subcultures. There's a "purely Transylvanian" 1800s vintage, Romanian-spoken such smart guy who gets himself hired by a baker under false pretenses, oversleeps, makes the breads wrong ("creatively", though), ends up kicked out, sells his misshod creation for great profit due to the novelty factor (really, due to early pantsuit self-support, the same reason they watch each other's farts on Netflix) and then the baker attempts to sue for damages. The story is self-obviously late medieval Saxon, but localized in Sibiu.
The interesting portion of Pacala however is where (unlike his ItaloGerman-derivative counterparts) he communicates with Afanti, and the rest of the Eastern-Oriental panoply (which are genuinely interesting, for reasons of better poetic inclination in the Golden Horn & Iranian space ; longer time -- as in millenia versus decades -- more diligently applied and perhaps the blessings of the soil). So "nu pot, pentru ca mi-am uitat pacalitorul acasa" / Caragiale's stories about "researching Gawker to find whether oxen can walk on the ceiling like flies" / such items are both unknown in the bitter weeds island, and genuinely delightful.
That would explain quite a lot indeed, thank you for taking the time to detail it. I admit I am not that familiar with some of those spaces, esp the Iranian one, so there would be some direction for further reading for sure.
I was aiming with that text for the more superficial but obvious differences of outlook even on the very same thing indeed. I recall it struck a cord reading the English fairy tales while here, just what difference the sort of poverty of the land makes indeed too. For all the abject poverty in Ro space too, there is usually in normal times something to eat (or where I'm from) at least, be it wild mushrooms or various plants for all their being not all that nutritious. Here though, there isn't that much, no, between the poverty of the soil itself and the colder climate, you're left with turnip at best and at times not even that I guess and it shows through in those tales, I'd say.
There's certainly a great bitter dowry making English letters dreary as Scottish Islands Autumnal skies. As the crow shooter said, "sarbezi la faţă şi zbârciţi, de parcă se hrănesc numai cu ciuperci fripte în toată viaţa lor."
Ahaha, ce-i drept da, moldoveanul stia el bine daca stau sa ma gandesc la zonele cu pricina, intr-adevar. Din alea ca parca nici de rabdari prajite nu-s in stare dat fiind ca na, tot trebuie pofta macar si aia-i sarbada si zbarcita si ea de atatea.... ciuperci fripte da' mai bine zis napi, futu-i. (Ca altminteri un ghiveci calugaresc cu hribi si toate cele, ha, ce "ciuperci fripte", pfft).
Noa tu, ca tocmai ce-am dat un ochi pe log pe la tine pe-acolo, plm, aproape o luna or mai dus-o sirmanii, pe modelu' tiganului cu magaru', "tocmai cind se-nvatase sa nu mai manince, o murit sireacu!"
Trist asa cit de inutili si deajaba-s in fapt, si cit, dar cit de dispusi sa minta pe tema. Noroc cu "epidemia" lu' peste prajit, da-de da-de le-o da statu' ceva stipendii sau cumva tre' facut, ca nici la scoala nu mai vor sa mearga, nici datoriile de "tuition" n-are cine le plati, vai de curu' ei lume civilizata ce-o ajuns.
Ai crezut vre-odata cit ai trait tu, fata saraca de niciunde, c-om ajunge sa ne batem pula de ei "vestici" si "occidentali" ca de ultimu' tigan de snoava ? Il stii pe ala cu mia de lupi de-un exemplu ? Ie ceva de-ti sta mintea-n loc, cel putin mie. Tin minte si-acuma clar ca lumina zilei cum ma minunam prin anii 80 ca oare ce-o fi si cum ar putea fi cind or veni anu' 2000. Intre timp... Se sparie gindul.
Tu, eu zic ca-s fix, dar FIX copii in fapt, intern, ce sa mai. Ca si la 5 ani tot asa de disperati (ca nu e de dispusi ci realmente de disperati) sunt in general sa minta pe tema, dat fiind ca realitatea inabilitatii/inutilitatii e atata de imensa ca n-o pot suporta imi pare nici cat sa o admita la vreun punct explicit asa - ca atunci ar putea si incepe lucrul pe bune sa miste. Ori vorba bunicii, lenesu' la toate zice ca nu poate. Si adaug eu acum - cata vreme isi permite deci sa zica, o sa o tot zica si acolo moare cu zisu' asta in brate.
Altminteri mie imi pare totusi tare trist asa, mai ales ca-s vizibile asa, zic, unde ar "fi fost sa fie". Da' cata vreme ei inca se feresc cat pot ca nu cumva sa devina adulti cumva, ce pot zice, mi se ia si mie mai ales asa la distanta ca numa' sa poata ei mai bine sa-si apere lenea si prostia mai cu spor.
Eu prin '90 am remarcat la un moment dat ca "mai frate, da' asa multi de varsta mea/o idee mai mari chiar n-au intern NIMIC, da' nimic de tot, de altminteri sunt numai buni sa vina altul sa le toarne ce-o fi ca oricum e mai bun decat nimic". Da' am tot crezut ca na, o fi de varsta, or creste pana la 30, o fi de loc, aia din franta/italia/anglia/oriunde or fi mai crescuti ca au de unde si tot alte fantezii din astea. Mi-a mai ramas cred numa' fantezia ca din aia de-s acum sub 10 ani ori ceva, poate-poate or mai fi unii sa-si gaseasca un drum in loc sa se afunde asa-n mlastina unde se nimeresc.
Altminteri nu, intr-adevar, nu mi-a dat prin cap cumva ca se poate asa chestie, nici ca as putea ajunge eu altminteri sa ma rad de ei. Da' uite stau aici si rad de ei si-n direct, cum sa zic, nici nu-i greu. Nu mi-i clar unde ori ce fac dupa ce termin si de ras, da' ...voi vedea, ma gandesc, ce alta.
Ce graba este. Suntem tineri.