Cele ce urmeaza sunt propriile mele experiente si concluzii, pe care le ofer ca atare. Experienta e cea a trecerilor¹ mele -nu intotdeauna lipsite de suferinta- catre comunitati din ce in ce mai diverse, din ce in ce mai variate. Mi-e clar drumul pe care l-am parcurs deja, si-i pot trasa deci etapele si realizarile. Cat (ori daca) mai este inainte pot doar sa presupun. Am pornit asadar din lumea artificial omogenizata a comunismului romanesc din anii '80², din lumea omogena etnic si cultural a sudului Romaniei. Am ajuns la o deschidere care poate nu-i inca totala, dar care inseamna, verificat, interactiunea fara probleme cu oameni din toata Europa (deci nu doar vestica, ci incluzand nordul si estul si sudul), din Rusia cata e ea pana dincolo de Urali, ba chiar si din Asia, America si Africa.

Lumile mici si omogene tind sa fie protective, confortabile, calde, placute. Mai exact sunt asa atata vreme cat esti intr-adevar tu insuti un membru ca toti ceilalti, cu aceleasi convingeri, aceleasi abordari, adept total si necontestator al acelorasi credinte si cutume. Aceasta omogenitate permite o anume usurinta in comunicare, celebrul "ne intelegem noi" ori "stim amandoi despre ce vorbim". Minimizeaza de asemenea conflictele, ori mai degraba complexitatea lor - conflicte exista intotdeauna, dar rezolvarea lor e mult mai facila atunci cand toti cei implicati in fapt adera emotional ori rational la un set comun de reguli si interpretari. Si, in sfarsit, omogenitatea asta ofera in acelasi timp placutul sentiment al apartenentei ("aici e locul meu", "aici sunt acasa"), al continuitatii, stabilitatii si sustinerii unor intregi generatii din urma, al radacinilor.

Pretul pentru aceasta idilica intelegere intre oameni insa e limitarea si conservatorismul aplicat fara discriminare la orice, bun ori rau³. Pentru ca orice schimbare e perceputa ca un atac asupra lumii mici si omogene. Pentru ca lumea mica si omogena nu tolereaza si mai ales nu poate ingloba ca atare diversitatea reala, care contrazice (ori macar pune sub semnul intrebarii) esenta omogenitatii, adica setul acela comun de convingeri, abordari, credinte, cutume... Orice chestionare de genul acesta, chiar si indirecta, chiar si intamplatoare, va fi asadar combatuta cat mai puternic de membrii comunitatii - cu cat mai inchisi ei insisi in omogenitatea lumii cu pricina, cu atat mai virulenti.

Un strain aflat fie si temporar intr-o lume mica si omogena, va fi asadar cel mult tolerat (eventual cu un fel de bonomie superioara, ca "nu stie el ce-i bun") si continuu presat inspre adoptarea (fie si doar de fatada, a) aceleiasi omogenitati. Celebra "gura lumii" e unul din mecanismele cele mai active in acest sens: tot ce face bietul strain diferit de "cum trebuie", e imediat discutat in lung si-n lat, categorisit, interpretat si, decretat, dupa caz, drept dovada incontestabila a unui defect major, motiv de ras pe seama lui, ori motiv de ostilitate directa. Pentru ca membrii unei astfel de lumi nici macar nu concep (ori nu accepta) ideea ca interpretarea lor limitata a unor gesturi pana la urma personale e doar una dintr-o larga varietate de interpretari posibile, ori ca modalitatea cea mai buna de a face ceva anume se alege de obicei dintre o varietate de modalitati incercate, dupa o serie de criterii pana la urma discutabile si nicidecum dupa principiul simplu al numerelor mari: asa facem din mosi-stramosi ori asa face si Lache si Tache si Vasile. Iar daca strainul cu pricina da macar impresia de inofensiv, va fi de asemenea constant si continuu "sfatuit de bine" si i se va spune ce si cum sa faca, de la ce haine sa poarte vara pana la ce sa manance si cand ori cum sa doarma.

Abordarea aceasta de "a converti nefericitul strain" e de altfel una din caracteristicile pregnante ale oamenilor inchisi in lumea lor cea omogena. De vreme ce nu concep decat teoretic si de la distanta diversitatea ori avantajele ei, din punctul lor de vedere nu au nimic de castigat de la strain, ci doar ocazia unei "fapte bune". Unde "fapta buna" e schimbarea strainului dupa chipul si asemanarea lor, evident. Spre surpriza lor insa, aceasta abordare nu-i, evident, nici singura care exista in lume, nici cea mai buna.

O cu totul alta abordare e specifica lumilor neomogene, deschise. Un strain ajuns intr-o astfel de comunitate, va fi privit drept o oportunitate de a invata, de a descoperi ceva nou. Lumea nu se va simti atacata de diferentele ori intrebarile pe care le ridica, ci va incerca intai sa le inteleaga si apoi eventual sa le inglobeze intr-o oarecare masura in propria abordare. In loc sa incerce din start convertirea strainului, lumea va incerca intai invatarea de la el. Departe de a fi perceput ca un intrus, strainul va fi perceput pur si simplu ca un membru nou, cu diferentele sale o potentiala contributie, nicidecum un atac.

Cand am ajuns in universitate in Tirol, am avut norocul unui grup foarte variat, cu italieni, nemti, lituanieni, austrieci, rusi, peruvieni, mexicani. Lumea era curioasa despre cum e in Romania, despre cum sunt romanii, despre ce facem si cum facem, de la mancare pana la religie, politica, istorie, educatie si tot ce vreti. Nu s-a suparat nimeni si nu mi-a interpretat nimeni drept nimic anume nici macar unele obiceiuri initiale complet deplasate in noul context - au avut doar rabdare si incredere ca adaptarea necesara se va produce, chiar daca necesita un pic de timp. Asteptandu-se la o doza oarecare de neobisnuit, au intrebat intotdeauna inainte de a interpreta ceva drept atac - ca sa vezi chestie, chiar difera interpretarile si oamenii astia acceptau chestiunea ca atare! Si au explicat intotdeauna cand am intrebat ceva, fara superioritate ori pretentii ca "asa e mai bine", fara surprindere din aceea manifesta de "vai, dar nu stii nici atata lucru?"

Las pentru voi exercitiul propriei evaluari, in ce mod reactionati la ceva care pare sa va contrazica convingerile. E pana la urma propria alegere a fiecaruia din care fel de lume prefera sa faca parte. Mai trebuie poate zis totusi ca Internetul, chiar si cel de limba romana, e prin definitie o lume neomogena, indiferent de alegerile voastre.

1. Spun treceri si nu trecere, pentru ca nu-i neaparat un singur prag de trecut, o limita clara si unica separand intr-o parte omogenul si in partea opusa diversitatea: e mai degraba o deschidere care trebuie cultivata si crescuta, o abandonare deseori treptata a protectiilor care ne sunt in fapt si inchisoare si povara inutila. Nu cred ca se naste nimeni cu deschiderea aceasta completa, dar avem cu totii capacitatea de a ne deschide. Si o exersam in fapt inca de copii, cand trecem fie si doar din lumea cea foarte mica a familiei imediate in cea doar un pic mai larga a prietenilor de familie, apoi a colegilor de gradinita, a celor de scoala, a orasului natal, a unei regiuni din tara, poate chiar a tarii. Din pacate, in Romania imi pare ca cel mai ades nu se trece macar de pragul regiunii, decat cel mult in vizita si cu mirare, mai rar deschis si pentru acceptare. ↩

2. Comunismul e in sine un exercitiu extrem de omogenizare in fond. ↩

3. Ce-i rau cu wc-ul in curte, ca doar asa a fost din mosi-stramosi? ↩

Category: Sense and nonsense

Comments feed: RSS 2.0