Sunt ferm convinsă că dacă nu știi ce să scrii e din cauză că n-ai citit suficient. Asta e clar, dar ce-i mai puțin clar e dacă există în fapt în realitate noțiunea abstractă de citit suficient. Și dacă am eu ochi s-o văd, s-o recunosc, s-o cred. De parcă n-ar fi suficientă această neîncredere ce-mi sapă la rădăcina blogului, mai am o frământare dubioasă:
Mă frământă anume realizarea că, privită problema dintr-un anume unghi (cam strâmb, recunosc, dar așa stau acum), eu sufăr de o eficiență verbală foarte scăzută. Cu eficacitatea stau destul de bine (e loc de mai bine, încă mai stric fraze întregi pe unii de nu merită mai mult de un cuvânt maxim), dar la capitolul eficiență... păi consum la cuvinte cu tona (mă îmbăt cu ele, mă scald în ele, îmi fac comprese de-mi trece - ori îmi vine- durerea de cap din ele), dar produc... puține. Puține prin comparație, e drept, nu le-am numărat absolut -de altfel mi-e cumva indescriptibil și fără motiv de-a dreptul groază de ideea de a-mi număra toate cuvintele. S-ar putea ca în numere concrete să nu fie așa puține. În orice caz, produc puține cuvinte. Recunosc.
După cum poate că bănuiți, această groaznică și grozavă aflicțiune1 îmi afectează aflicționează în mod dramatic întreaga existență. Chiar și cea online, pentru că e clar că acest blog suferă la rândul său de pe urma producției mele scăzute de cuvinte. Ca să fie clar, nu de idei duc lipsă, acelea se îngrămădesc din ce în ce mai tare, de mi se întâmplă frecvent (ca acum) să pornesc un articol pe un subiect și să ajung să scriu despre cu totul altceva2 . Deci nu, dacă scriu pe blog din când în când și oarecum aleator de nici eu n-aș putea prevede când ori dacă apare ceva, nu e din cauză că-s ideile lipsă. Cuvintele-s problema, gâtuirea, lipsa. Mă uit în fiecare zi în depozitul de cuvinte, scormonesc pe acolo prin întuneric, înjur pe mutește și ...abia adun de prin colțuri uneori cât să comentez. Ori adun destule - ca acum- dar nu de care trebuie, nu de care se potrivesc cu ideea. Și cum nu poți scoate în lume o idee solară îmbrăcată-n blănuri și nici una fistichie în rochie cu guleraș scrobit ori una sfioasă gătită-n nud cu fundă roșie, rămâne biata idee la adăpost.
Nici n-ar fi poate așa de rău, teoretic, dacă stau ideile la adăpost: loc este, mâncare s-o găsi dacă cer, de cald țin (și de cald dar și de frig...). Dar în practică, e rău. E rău să-ți stea toate ideile înăuntru, că te și sufoci de atâta aglomerație. Și apoi, de la un punct încolo (cam ca și oamenii), cresc ideile mai bine afară, decât înăuntru. Cresc ideile mai bine când sunt puse în cuvinte și mai ales când sunt discutate. Cresc ori se ofilesc, după caz și după merit, dar dacă se ofilesc nu-i bai, cu atât mai bine, așa și trebuie. Las' să fie făcute ciur ideile proaste de către tirul inamic, decât să ocupe spațiul ideilor noi care-ar fi putut să fie în locul lăsat liber. Iar dacă totuși piere nu ideea ci haina ei pentru că nu i se potrivea, nu-i bai, că mai scriem ideea încă odată (și încă o mie de ori) mai bine și mai frumos. Deci afară cu ideile, că le prinde bine la aer.
Dar totuși: cum cresc producția de cuvinte? Că tocmai ce mi s-au terminat, s-ar zice.
Există cuvântul acesta, am verificat. Și e cam nefolosit, deci cam ineficient, deci m-am pus pe folosit. Să vedeți de nu vă aflicționez cu el de acum de nu puteți duce. ↩
Am vrut să scriu despre o carte bună ca un deliciu, ca un vin bun, ca o iubire. Și uite ce-a ieșit în schimb. Furnizorii mei de cuvinte, neserioșii, hapsânii, zgârciții... ↩
Comments feed: RSS 2.0
am tot incercat sa scriu ceva si am tot sters cuvinte.
mhehe, te-ai lovit de usa autodepasirii. it-ist-a in 'limbaje de programare' fara cuvinte :lol: bad joke
eu cand nu mai stiam despre ce sa vorbesc, citeam chestii de specialitate si le repetam mecanic sau deschideam dictionarul si memoram cele mai lungi cuvinte iar dupaia le repetam incet aproape pe silabe in conversatii, sa par interesant si a cam functionat excelent.
banuiesc ca productia de cuvinte si finisarea parerilor e direct proportionala sau functioneaza paralel cu trecerea timpului si acumularea de experiente.
iti iei secretara si/sau te inregistrezi cu telefonul - notezi ideile principale de articole si apoi le tii ca schita (draft).
dup-aia ai timp sa le rotunjesti in liniste stiind cate ai de facut.
just a-sayin'..
"Sunt ferm convinsă că dacă nu știi ce să scrii e din cauză că n-ai citit suficient."
Eu nu neg că eşti ferm convinsă de asta, însă te înşeli în această convingere a ta. Lectura insuficientă nu cauzează lipsa de idei (ce să scriu) ci tocmai dificultatea de a le exprima (cum să scriu). Cu alte cuvinte, faptul că ai o mulţime de idei dar de multe ori nu reuşeşti să le exprimi în cuvinte potrivite şi suficiente este un indicator al faptului că nu ai citit suficient. Este şi logic să fie aşa.
Fireşte, imho.
Io credeam ca-i aflictie nu aflictiune. Vezi ca-i si-un probabil cuvint in plus acolo-n zona.
Problema e lipsa de exercitiu. Asta cea minora si privind in general. Problema majora e lipsa de dezinhibitie, sau altfel spus obiceiului nuditatii-n public, o foarte valoroasa abilitate si-nvatatura, mai ales pentru femei, care-i sistematic descurajata social (tipic, de altfel, cam tot ce-ar servi individului e descurajat de societate).
Fa-te de ris, macar de doua ori pe zi. Traditional si-n general sfatui fetele sa "faca in fiecare zi ceva de care li-e frica", da' tu ti-i fringe gitu' degeaba cu-asa sfat, ca nu acolo-i problema. Fa-te de ris. Macar de doua ori pe zi.
PS. Sfioasa nuda-n funda rosie ftw. Pe bune acuma, si obiectiv vorbind.
@Freud Este intr-un fel o auto-depasire, dar nu in directia de care-mi pare ca spui tu. Am incercat sa zic (dar se pare ca n-a iesit clar) ca nu e o problema de continut (care exista), cat de ...comunicare presupun. Am eu tacerile mele in care nu-mi vine sa deschid gura cu zilele. Pur si simplu, nu-mi vine sa deschid gura sa zic ceva.
@dAImon Sa stii ca am incercat ceva similar si rezultatul e ca am un morman de drafturi si schite prin diverse locuri. Nu prea imi dau branci sa le duc la final. In general daca ma chiar agita ce-i acolo, atunci mi se invart oricum in cap pana cand ajung la o forma finisata. Problema e sa am ceva imbold sa o si pun pe blog forma aia finisata, ca altminteri tot degeaba.
@Lotus Nu-ti prea vad logica, dar in fine. Sa precizez totusi doua lucruri: intai ca acel "a citi suficient" nu exista in fapt ca atare la modul generic si al doilea ca se poate cu succes inlocui cu alte actiuni gen vorbit suficient cu oameni diversi. Si convingerea de care-ti spun nu e de natura mistica, ci rezulta direct din experienta scrisului (cu mult inainte de blogul asta, de altfel).
@Mircea Popescu Din cate zice dictionarul, se exista si aflictiune (ca nici eu n-as fi crezut).
Altminteri cam in directia aia m-au dus concluziile oricum.
De asta îmi place mie limba germană. Ai câte un cuvânt kilometric pentru tot felul de combinații. Practic poți să prezinți o idee printr-un singur cuvânt, de exemplu hottentottenstotter trottelmutteratt entater (Asasinul mamei hotentote a copilului prostut si balbait) :-)
Lăsând gluma la o parte, mie mi se pare că existe niște limite ale scrisului. Unele lucruri sunt pur și simplu greu sau aproape imposibil de cuprins în cuvinte. Citind ieri un articol de-al lui Mircea Popescu și comentariile aferente mi-am dat seama cât de greu e să descrii dragostea. De altfel ai avut și tu un articol pe tema asta. Fiecare venea cu altă definiție, dar dacă nu ai trăit asta pe pielea ta degeaba. Nicio combinație de cuvinte n-o să-ți redea senzația sau sentimentul respectiv nici măcar cât negru sub unghie.
@Diana
Mă mir cum nu vezi logica, fie şi nefiind de acord cu ea.
O persoană cu un intelect suficient de dezvoltat va avea o mulţime de idei (ca şi un dram de inteligenţă, o curiozitate vie etc, toate acestea caracterizând în mod nativ o astfel de fiinţă). Ea se poate naşte astfel, nu are nevoie foarte mare de cărţi ca să o inspire, cel puţin nu în plan ideatic. (De obicei astfel de persoane vor fi atrase de cărţi dar asta-i partea a doua.)
Totuşi, cărţile o vor ajuta foarte mult să poată exprima aceste idei, constituind tocmai modele de exprimare. De multe ori cărţile conţin una-două idei principale (sau, ca să fiu ironic, mai sunt cărţi care nu conţin nici una) dar întotdeauna ele exemplifică tocmai cum să exprimi acele idei în cuvinte, propoziţii, fraze, metafore. În mod practic.
A citi, dacă vrei, este o faţetă a monedei care pe partea cealaltă îl conţine pe a scrie. Polul ei negativ, aspectul pasiv, să-i spun aşa. Nici acum nu înţelegi la ce mă refer?
Nu ştiu de ce spui tu că "a citi suficient" nu există în fapt. Dar există cum? În teorie? Întotdeauna suficient se leagă de întrebarea: pentru ce? Dacă tu capeţi o anumită fluiditate în exprimare citind 50 de cărţi, atunci 50 de cărţi sunt suficiente pentru tine. Fireşte pentru altcineva numărul exact poate fi diferit, dar nu văd de ce trebuie să fie acelaşi număr pentru toţi.
@Cristian
Strange. Eu citindu-l pe Mircea Popescu mi-am dat seama că dragostea este egală cu sexul pentru el. ;)
@Lotus: eu aș spune că pentru el e mai degrabă egală cu bătaia, dar să nu deviem discuția chit că asta-i poate o dovadă a imperfecțiunii cuvintelor.
@Cristian
Da, ai dreptate, şi asta. Sau reformulând, iubirea e totuna cu sexul iar sexul implică bătaie. Lanţuri. Belciuge. Condiţia femeii fiind una înjositoare, de sclavă sexuală.
Cânt te exprimi metaforic sau poetic într-un anumit context atunci se poate spune că ar fi o problemă de interpretare. Că poate voia să spună altceva. Dar când repeţi aceste idei din nou şi din nou, sistematic, în diverse articole pe diverse teme de pe blogul tău, acolo nu se mai pune problema interpretării. Acolo deja e clar cum gândeşti. ;)
când**
@Cristian Sa stii ca uneori am cuvinte, dar in alte limbi :) O fi deci, per total, ca inca nu cunosc suficiente limbi, mai stii?
@Lotus Bun, acum macar vad logica, e drept. Si pana la un punct e real ce zici tu acolo. Totusi, ideile omului (chiar inteligent) nu vin asa din neant, ci sunt de cele mai multe ori in fapt reimbinari, reinterpretari, combinari etc. de idei, intamplari, observatii etc. In sfarsit, cartile iti pot construi un limbaj (si nu-mi pare ca mi-ar fi lipsa asa ceva), dar nu-ti dau deloc cuvintele ca sa-ti exprimi gandurile ori simtirile. Pentru ca intr-o carte nu vezi decat rezultatul transpunerii in cuvinte, nu si procesul cu pricina. Ori imboldul pentru comunicare cu exteriorul.
Am citit undeva recent un articol despre sule-n coaste. Sa ti-l reamintesc? :D
@dAImon Tocmai, dar inca n-am gasit sula sa mearga cu asta :D
@Diana
Păi trebuie şi eu să-ţi dau dreptate parţial. Dar aş zice că într-un sens mai larg, orice interacţiune (cu persoane, situaţii etc) care se realizează la un nivel intelectual ridicat este de natură să favorizeze apariţia ideilor elevate. Cu alte cuvinte nu neapărat o carte, dar şi o discuţie cu o persoană cultivată şi inteligentă poate face acelaşi lucru. Acum, evident, dacă persoanele din jurul nostru sunt relativ gregare în marea lor majoritate, dacă emisiunile de la tv la fel, etc, cărţile ar putea rămâne o supapă salvatoare aici. În acest sens subscriu la ideea ta.
Dar nu ştiu dacă ideile apar exclusiv din aceste interacţiuni directe. Spre exemplu uneori te gândeşti intens la o problemă, fără a citi nimic, fără a întreba pe nimeni, şi dintr-o dată îţi pică fisa cu ideea salvatoare, aparent din neant. Sigur, tu poţi spune că de fapt este tot o recombinare a experienţei trecute, fie şi la un nivel subconştient, iar eu n-am cum să neg. Dar, chiar şi aşa de ar fi, asta tot arată faptul că la un moment dat poţi obţine independenţa de factorii externi direcţi în ce priveşte crearea de idei. Că poţi să le produci singur.
Pe de altă parte, sunt convins că există copii sau tineri care nu au citit (încă) cărţi şi sunt totuşi plini de idei, unele ingenioase. După cum sunt şi mai convins că există oameni pe care îi poţi pune să-ţi citească orice şi tot nu vor avea mai multe idei ca rezultat, deci oameni "imuni" la citit. Ceea ce arată că, de fapt, noi suntem factorul determinant în ce priveşte ideile, în timp ce alţi factori externi (cum ar fi cărţile) sunt cel mult stimulenţi în acest sens. Sau catalizatori.
În sfârşit, eu cred că dacă citeşti cu atenţie o carte şi înţelegi ideea din spatele acelor cuvinte (care uneori o exprimă într-un mod mai mult sau mai puţin alegoric, indirect, metaforic) atunci ai un exemplu foarte bun de exprimare. Altfel, fără să înţelegi ideea, substratul, citirea este aproape nulă ca semnificaţie, deoarece nimeni nu foloseşte limbajul într-un mod care măcar să se apropie de perfecţiune, în sensul propriu al termenilor, aşa cum îl propun unii cunoscuţi de-ai noştri.
@Lotus Nu, nu ai un exemplu de exprimare. Cel mult poti sa-ti imaginezi ca ai, ori poti sa ajungi sa vorbesti doar in cuvintele altora. Sigur ca poti sa-ti imaginezi ce si cum a simtit autorul de a scris ce a scris, dar e in cel mai bun caz o aproximare a aproximarii. Are si reverse engineering limitele lui, si mai ales pe subiect.
Din ce înţeleg eu, în viziunea ta exprimarea este un sistem format dintr-o sursă (ideile, sentimentele noastre), un proces de concretizare a lor în cuvinte şi produsul final al acestui proces, adică cuvintele respective scrise pe blog sau în carte. Dar prea complici lucrurile şi gândeşti într-o manieră mult prea analitică. Îţi scapă esenţa pentru că te pierzi în detalii. Cuvintele sunt ele însele o reflexie a acelor idei din plan mental, iar procesul de concretizare este adesea într-o mare măsură inconştient. De fapt, cu cât ai un vocabular mai bogat, cu atât exprimarea ideilor devine un mecanism automat, lipsit de dificultăţi. Iar în ce priveşte ideile sau sentimentele autorului, ele se reflectă în cuvintele pe care le citeşti tu. Aşa că înţelegând acele cuvinte asimilezi nu doar ideile din spatele lor dar ai şi un model clar de exprimare.
Ca un exemplu simplu, se poate întâmpla să vrei să îi spui iubitului tău că-l iubeşti, să zicem într-o altă manieră decât formula clasică (te iubesc). Şi să îţi fie oarecum dificil, să nu-ţi găseşti cuvintele, să nu ştii cum să formulezi. Ei bine, citirea unor declaraţii de dragose inspirate te poate ajuta foarte mult în acest sens. Sentimentul îl ştii deoarece transpare din acele declaraţii şi, chiar dacă există diferenţe de nuanţe, este vorba tot de iubire. Iar cuvintele de acolo nu sunt cuvintele altora, ele sunt şi cuvintele tale în măsura în care se mulează pe trăirile tale. Iar dacă nu se mulează perfect, poţi folosi sau recombina anumite fragmente sau poţi improviza din acele declaraţii altele mai potrivite pentru situaţia ta.
@Lotus Pai ar fi ce spui tu doar in masura in care zici in fapt ca orice gasesti drept expresie e si intr-adevar bun in sensul ca reuseste sa transmita ce simti/vrei. Ceea ce imi pare pur si simplu fals. Problema nu e la modul de o pui tu ca "vrei sa zici intr-o alta maniera si nu stii cum sa formulezi", nu, deloc. Problema e ca in fapt toate cuvintele si formularile disponibile sunt pur si simplu inadecvate. Intre trairea/ideea interioara si ceea ce iese pus in cuvinte e distanta atat de mare incat mai bine taci.
Acesta fiind un minus al limbajului sau al gândirii discursive. El nu reuşeşte să redea niciodată perfect realitatea (nici pe cea exterioară, nici pe cea interioară). Aici suntem de acord, iar dacă ăsta era sensul postării tale atunci da.
Dincolo de asta, cuvintele pot aproxima sau oglindi realitatea. Imaginea este trecută printr-un filtru, alterată puţin, dar ea tot păstrează o legătură cu realitatea pură pe care parţial o oglindeşte. Şi la fel cum a juca primul nivel la un joc îţi poate da o idee aproximativă despre tot jocul în sine, la fel cum a privi reflexia lunii într-un rău îţi poate da o idee despre luna reală, tot aşa limbajul te poate apropia într-o anumită măsură de realitatea pe care el o exprimă. Şi, dacă ai o realitate pe care vrei s-o exprimi dar nu-ţi găseşti cuvintele, citirea multor cărţi de exemplu te poate ajuta şi poate face ca această distanţă dintre cuvintele tale şi realitatea desemnată de ele să fie mai mică... :)
Sigur că excludem cazurile de cărţi care conţin preponderent texte neinspirate, care nu reuşesc să transmită ceea ce autorul a doreşte. Ele nu te vor ajuta. Dar tocmai acesta este apanajul unei cărţi bune, şi de asta se zice că o carte este foarte bună... Pentru că este foarte expresivă, pentru că autorul ei este un magician al literelor. Exact lucrul pe care îl cauţi tu în articol...
Presupunand ca "nu știi ce să scrii" ar fi problema. Banuiala mea e ca simptomul mai are si alt diagnostic.
Mie imi lipseste mai degraba un sistem suficient de rapid de transcris ca sa tina pasul cu gandurile. In fapt majoritatea textelor nu-mi ies fie pentru ca ma plistisesc sa astept dupa degete sa le puna pe hartie fie pentru ca estimarea pe care o fac relativ la timpul necesar transcrierii este inacceptabila.
In practica, fie gasesc rapid un mod de a fi extrem de concis fie o las balta. Probabil aici e explicatia umorului desicat.
@Dr. A Este si asta o posibilitate cu siguranta. Uneori chiar o certitudine, mai ales ca de multe ori rezultatul e in fapt extrem de concis (cazul fericit) ori sare pasi din gandire (cazul mai putin fericit). Chestiunea e ca totusi mai mult exercitiu in transpunerea gandurile pe hartie/ecran ar trebui sa creasca viteza si deci sa reduca din problema. Cam pe ideea asta merg acum, sa vad unde o duce...
Atragem atentia ca ADD-ul ca si dislexia se rezolva prin exercitii speciale.
@Mircea Popescu Atentia noastra se intinde prin atragere, deci e acum intinsa.
[...] sau anti-destinul omului-automata, şi apar ca inerente unui text, dar care totuşi îşi aşteaptă elucidarea, completarea şi cele de [...]
[...] @ October 10th, 2011 - Category: varia et curiosa - 0 comments - permalink Vorbea Diana relativ recent despre dificultăţi întâmpinate în cadrul procesului scrierii unui articol, [...]