De la observația că lumea e aproape imobilizată de obsesia alegerii perfecte în orice chestiune, de la ciorapi și blugi până la mâncarea din farfurie și meseria viitoare, am cam ajuns la sentimentul neliniștitor că în timp ce-mi vedeam de ale mele netulburată, lumea din jur s-a hotărât că viața e doar un alt produs de ales din raft, ce-i drept unul foarte perisabil. Și cum s-ar zice că totuși văzută în felul acesta viața costă bani, scopul primordial a devenit peste noapte satisfacția maxima și cât mai imediată pentru suma cheltuită. Dăm un ban, dar știm că-i viața, sau așa ceva, nu?

Trecând peste comicul trist al alergatului după propria coadă în formula dăm-timpul-pentru-bani-cu-care-să-ne-cumpărăm-viață, nu mi-e clar dacă exacerbarea importanței alegerilor e o formă de lene, de frică, sau de lipsă de minte. Sau toate la un loc. Alegerile contează, desigur, dar sunt totuși doar niște intersecții într-o rețea de drumuri interconectate, pentru care nu avem prea des o hartă de încredere. Sigur că dacă vezi drumurile înainte și ți-e și clar unde vrei să ajungi are sens să alegi drumul cel mai scurt dacă te grăbești. Sau pe cel mai interesant dacă nu vrei doar să ajungi la destinație și nimic mai mult. Sau pe cel pe care te pot însoți și cei pe care îi vrei lângă tine. Sau pe cel mai verde, sau pe cel mai greu, sau pe cel mai liber ori mai aglomerat. Pentru că o alegere perfectă la modul general și obiectiv chiar nu există. În schimb, până și exacerbarea importanței alegerilor e chestie de....alegere.

Zic exacerbare pentru că asta e fix ceea ce se întâmplă de se vaită lumea apoi că-i stresată de "prea multe opțiuni". Stresul nu-i din opțiuni săracul, ci din convingerea absolută că alegerea trebuie să fie perfectă. Că există o alegere perfectă. Că se merită orice numai să faci alegerea perfectă. Dar ce se întâmplă până la urmă dacă faci alegerea "greșită"? Dacă nu e adică cea ideală, cea care îți oferă apoi pe tavă ceea ce-ți doreai, la fix, la timp, la zero efort? Păi să vezi minune că tot ceea ce se întâmplă e că vei avea ceva mai mult de tras ca să ajungi acolo unde vroiai. Ei, și? Suntem de porțelan sau sticlă să ne facem țăndări de la ceva mai mult efort decât ne așteptam inițial? Nu mai merită scopul cu pricina doar pentru că drumul e mai greu?

Mai importante decât alegerile minune la intersecție de drumuri sunt alegerile banale de zi cu zi: mai punem încă un pas oricât de greu e drumul sau stăm pe loc și căutăm alegerea ideală? Și mai ales, alegem în fapt să ajungem acolo unde contează sau acolo unde e simplu de ajuns?

Category: Sense and nonsense

Comments feed: RSS 2.0