Nu prea dau eu cu părerea după oameni, că e de obicei contondentă. Dar uneori și mai ales la cerere, dau cu plăcere. În special la o cerere imortalizată și demonstrabilă ca aceasta, via Proiecte Speciale. Așadar, să discutăm foarte special un proiect (sau foarte proiect un special?), o instanță de "foto blogging", mai exact cea a lui Alex Mazilu.
Faptul că nu mă dau în vânt după fotografii e chiar de ajutor - pune ștacheta mai sus pentru orice aș putea găsi acceptabil dacă nu chiar interesant. Treaba e că blogul în discuție îmi pare la momentul acesta cu greu digerabil pentru gustul meu pretențios și nesimțit(oriu) în materie. Principala lipsă de altfel nu-s fotografiile, ci ideile ca direcții, nevoia sau căutarea din spatele unui act de creație, dorința de a spune sau expune ceva printr-o expoziție, generozitatea și deschiderea pentru a crea o comunitate, entuziasmul și energia unei pasiuni, plăcerea unui joc sau chiar a dăruirii. Dar nici măcar unul dintre aceste lucruri nu-i de găsit pe acest foto-blog.
Problema e foarte vizibilă în organizarea blogului cu pricina. În lipsa ei mai bine zis. Fotografiile sunt evident profesionist făcute, dar rezultatul final e suspect de aproape de un sertar uitat, gemând de tot soiul de fotografii și vederi aruncate la venirea din concediu, eventual cu câte un rând scrijelit pe spate, gen "Muntele Retezat", "tanti Lina și cu Michi", sau "Okinawa Churaumi Aquarium in Japonia (doar nu credeati ca la noi?)" ori "Cum ar trebui să arate un cer perfect?" . Sertarul însă e nostalgic, blogul-sertar e doar prea puțin atrăgător, iar Internetul e mare și pozele sunt cu duiumul.
Între poze diverse, un șir lung de categorii vizând cumpărătorul, nu privitorul (ce-mi pasă mie că-i o pasăre sau un copac? - eu vreau să știu ce fel de poveste vrei să-mi spui), un set de reclame (mă rog, "interese") amestecate, o pagină de ajutor care însă nu-i pentru primit ajutorul ci de cerut ajutorul (și acela nu pentru fotografie, nici pentru blog), un set de butoane artistice dar complicate și un stil în alb-negru pe care nu-l regăsesc în imagini, nu pricep precum s-ar zice mai deloc ce-i acest foto-blog și ce vrea de la mine. Nelămurit și nehotărât între un album personal, un panou de perete, un accesoriu șic sau un act publicitar, blogul lui Alex Mazilu nu reușește să mă convingă să revin.
Și de ce-aș reveni de altfel? Poate pentru a afla ceva de la un profesionist în fotografie. Dar din păcate blogul acesta nu-mi oferă nici cea mai mică idee despre orice ar avea de-a face cu fotografia. Nu cer un curs de fotografie, dar măcar mici descoperiri sau idei ale autorului, fie doar și ce caută el la o fotografie, cum își alege subiectele sau de ce. Orice informație sau părere reală din experiența de fotograf. Dar tot ce oferă foto-blogul cu pricina sunt fotografii pe care am senzația că ar trebui să le admir. Senzația, dar cam prea rar înclinația. Și e concurență mare pe sectorul ăsta al admirației.
Aș mai reveni poate ca să simt și eu un pic microbul acesta al fotografiei într-o comunitate efervescentă de pasionați de fotografie care se bat ajută, întreabă, răspund, dau cu părerea, se agită, în fine, sunt, există, interacționează și au dincolo de toate în comun acest ceva pe care eu nu-l am (încă): pasiunea pentru fotografie. Dar blogul parcă nici nu invită la discuții (admirație doar, da?) și comentariile peste care am dat nu prea adaugă nimic.
Întâi de toate și înainte de orice însă, aș reveni pentru o poveste bună. Oricât de scurtă, dar scrisă cum e mai bine, cum se pricepe fiecare mai bine, în imagini doar sau cu o mie și un pic de cuvinte numărând și fotografia. Așa cum fac de exemplu Alexandru Paul și Florin Cojocariu. Am spus poveste, nu articol de almanah sau dicționar enciclopedic precum această scriere despre Crăciun! De altfel prea mult spirit didactic de manual sec ucide orice urmă de admirație - vizitatorul fericit sare textul* și are o șansă la fericire cu fotografiile măcar. Dar prea puține fotografii de pe foto-blogul acesta spun o poveste mai clară decât povestea ferestrei mele, iar puținele cuvinte prezente tind să omoare câtă poveste este. Și mă întreb atunci: totuși, ce vrea Alex Mazilu de la foto-blogul său? Că foto-blogul său e ce-i drept, fotografie pură. A nehotărârii.
* Asta dacă reușește să ignore titlul care se lățește (lungește mai degrabă) enervant peste primul rând de text. Cel puțin în Firefoxul meu pe un Mac, se lungește.
Comments feed: RSS 2.0
Ca să folosesc propriile tale arme, aș putea spune că depinde și cui se adresează autorul. Poate că se adresează amatorilor de privit poze la kilogram :-P
Mie personal mi-au plăcut fotografiile astea. În rest trebuie să recunosc că nu m-a convins nimic să rămân pe acel blog, dar pe de altă parte nici nu sunt cel mai mare amator de fotografie.
P.S. Având în vedere cât de bine au ieșit cele o mie de cuvinte (care-s 732 după wc -w), ai putea să faci carieră drept critic de blog-uri :-)
@Cristian Nu neg ca autorul blogului se poate adresa oricui si la rigoare chiar si nimanui. Eu doar ii ofer un feedback la adresarea curenta.
Cainii si pisicile sunt de admirat, dar treaba e ca cel putin acel Husky n-are nimic de-a face cu linistea din "Impartind liniste" - e mai degraba in alerta/asteptare incordata/intensa in mod clar.
De la 732 la 1000 e de completat in comentarii :P Am exercitiu mult la critica - prea mult se plang unii :D
Noa zau ca-s curios ce iese de-aici.
@Mircea Popescu Sa vedem :)
Am mai zis ca sunt foarte bizar numarate comentariile aici ? Uite de exemplu asta e #4. Din 6.
Niște poz(n)e?
Dacă era un blog despre cinematografie ai fi scris un milion de cuvinte? :-)
@Mircea Popescu N-ai mai zis, dar ai dreptate. Cum nu gasesc nici macar o tema care sa nu ma calce pe nervi mai devreme sau mai tarziu, o sa fac una.
@Cristian Daca or fi, le-om vedea :)
@Cristian Da, cuvinte in miscare...
Mr Mihalcioiu pare c-a trecut prin aceleasi dificultati ajungind la aceeasi concluzie. Poate faceti schimb de note.
Fara sa fi fost vreodata pe blogul pe care-l pomenesti tu, recunosc descrierea generica a blogului asa-numit <de fotografie<, foarte fain sintetizezi!
Mie autorii imi par, intr-un fel, autisti.
@kokofifi Multam :) Nu cred ca-s chiar spre autism, ci mai degraba se multumesc cu prea putin - sau nu-i arde suficient.
S-a ales praful din frumos arbore format din comentariile noastre. O(f) brad frumos, / O(f) brad frumos...
*frumosul
Așa ceva ai fi vrut să găsești pe acel blog?
@Cristian Da, e un exemplu bun. Omul are o durere si un pic de fericire si ne spune si noua. Avem ce asculta deci :) Cat despre arbore, l-am tocat marunt si pus pe foc :D
Au ... provocare :)
@Luka D Asteptam raspunsuri :)
Acu' imi dau seama de "pericol" ... ma duc sa ma pitulesc.
Auzi la ea .. i se lateste. Rautate pur feminina :P
@Luka D Cea mai buna rautate care exista :D
Well, I wont back down, you can stand me up to the gates of hell ... I will stand my ground ... la asta m-ai dus cu gandul ...
http://www.youtube.com/watch?v=dvs1R95Ksbo
Am dat-o in punctofilie lol
Acum trec la curatenie, astea e grele si doare.
Noah gata am plecat :)
Bun, credeam eu că am o problemă şi nu înţeleg arta. Într-o vreme ajungeau articolele lui Mazilu promovate (published) într-o veselie pe /fain; cred că ăsta e şi targetul lui, omu' căruia îi ajunge să-i trânteşti o imagine şi să-i zici două vorbe.
Artă, bă! :D
apropo, faină ideea cu poza din header, dacă-ţi faci temă proprie păstreaz-o; eventual cu fade pe alb şi puţin mai stilizat titlul :)
coloana principală n-ar strica să fie ceva mai lată, să se lăfăie textul în voie
@dAImon Ei, intotdeauna initial entuziasmul e mare. Problema e sa-l mentii pe termen mai lung :D
Daca zici ca-i prea ingust, oi lati coloana. Altminteri asta chiar iaste tema proprie :D
@Luka D Of course I wont back down :D Cat despre trecutul Carpatilor mda, dar cam prea artistic, zau asa. Chiar comparam la un moment dat cantece tematice romanesti/italienesti/nemtesti/rusesti/lituaniene si zau ca sonorizarea latina nu prea se potriveste cu tema.
Scuze pentru intarziere, nu stiu cum de s-a pitit comentariul tau de nu l-am vazut pana acum.
Huh mah, am gresit link-ul, nu faceam conexiunea cu Carpatii. Dar o fi vreun semn?! :)
Am mai citit o data articolul, parerea mea sincera e ca Alex "da rasol" (in/pe blog) si tocmai de aceea fotografia isi pierde povestea, asta sintetizand.
@Luka D S-au varat Carpatii la mijloc deci, a? :D
Adica zici ca poate dar nu face? Cu atat mai mult poate ii servesc observatiile publicului ca le serveste rasol (rasolit...) in loc de cordon bleu...
Atata timp cat observatiile publicului nu se rezuma la "vezi ca ai uitat o virgula" ori "mie nu-mi place", eu zic ca ar trebui sa-i serveasca.
Cu totii putem daca vrem, doar dispozitie catre slefuire sa avem. Dar sa nu trecem de la cordon bleu la fezandare directa pe Alex :)
Cumva prin Carpati canta Cash acompaniat de BZN ... la naiba, DJ trebuia sa ma fac :)))
@Luka D Ce-i drept m-am cam rezumat cu articolul, dar eu zic ca nu taman la virgule :D
Nici Carpatii, nici fezandarea sa n-o trecem, pai ce-i aici?
Eu zic ca e bun. Dar imi pare ca impactul inexistent asupra "tintei".
Ma duc ca am o problema cu USB-urile, cu HDD-urile, cu spatiul ...
@Luka D Impactul tintei tine de...tinta. Ce ziceai tu acolo cu dispozitia aia, deh.
Daca-i doar una, ii dai tu de cap repede :D Spor!
Facand un silogism, concluzia vine de la sine.
Zici? Am de pus in ordine un terra asa ... dar e timp :)
@Luka D Eh, poti pune in ordine sau poti pune...bine :D
Imi placea sa le pun in ordine, se pare ca in timp mi-am pierdut capacitatea asta, probabil ca acum o privesc ca pe-o obligatie?!
Ce liniste si ordine e la tine, imi place :)
nice... :D
+/- the delay...
@Alex Mazilu Nu-mi spune ca abia acum ai prins de veste??