Motto: ...since the day broke (if this day ever broke)...
Charles Dickens, "Bleak House"
Am considerat stagiu de pregătire cele două zile într-un Milano decolorat de ploaie până la cenușiu și murat ca o zdreanță aruncată-n noroi. Parcă în contrast voit, în prima zi Anglia și-a scos însă soarele la înaintare pe un cer senin până la perfecțiune. Și completând impresia de pliant publicitar, am avut până și acces la Internet în autobuzul de la aeroport.
Dar după așa cheltuială nechibzuită, am intrat în perioada de austeritate solară. Probabil după plata dobânzii pentru împrumutul neperformant de soare, cer albastru și nori pufoși, n-a mai rămas nimic din cer, nimic-nimic, un nimic identic de dimineața până seara când întunericul se milostivește să ascundă griul acela insuportabil și indescriptibil care atârnă deasupra orașului. Ca o zdreanță care n-a fost nicicând mai mult decât atât și nici nu ar fi putut să fie vreodată. Ca să înțeleg Dickens mai mult decât oricând. "Dacă această zi a început vreodată".
Sub cerul gri precum blocurile comuniste, șiruri întregi de case roșii. Din cărămizi roșii, identice sau doar mimând parcă ceva deosebire, cu zid mărunt de cărămidă roșie pe post de gard, cu gâlme hexagonale pe post de balcoane, cu un metru pătrat pavat pe post de grădină, cu tomberoane uriașe în față. Cu numere, dar fără nume. Cu ciocănel, dar fără clanță. Cu clapetă pentru poștă, dar fără cutie poștală. Teoretic ascunzând grădini în spate. Mai grădini cel puțin decât cele din față.
Decât imposturile acestea de casă, pentru prima dată în viață aleg liniștită un apartament. Măcar nu se pretinde ceea ce nu este. Dacă nu apar surprize, termin în două săptămâni cu nebunia asta a mutării.
Cât despre ce caut sub cerul gri și printre case roșii, reveniți cu întrebarea după un an cel puțin, pentru că prefer mai bine să văd ce urmează să găsesc. Am promis că dau o șansă Angliei și exact asta fac. Complet și fără rezerve, dar și fără iluzii. Cu puțin soare din când în când măcar....
Comments feed: RSS 2.0
Fleosc!
Vrei sa-ti dau o poza cu Bucurestiul plouat sa iti aduci aminte de "casa"? E gri si murdar, in loc de gri cu fatada.
Si singurul semn ca ziua a inceput si weekendul s-a terminat e faptul ca sunt la serviciu si nu acasa. Un semn destul de trist de altfel.
Cit optimism si incurabila sete de viata zac in Monica :D
@Monica Unul din motivele pentru care n-am vrut de altfel niciodata sa raman in Bucuresti :D Cat despre semne, eu zic ca ni le facem... mai ales astea cu granita intre weekend si saptamana. Sper ca totusi nu traim saptamana in asteptarea weekendului ca ar fi prea de groaza, nu crezi?
@Mircea Popescu Las' ca-i bine, ca si cand or da pe dinafara...
A propos, sa stii totusi ca gri ca asta eu n-am mai vazut. Nici macar in Bucuresti.
In ultimele luni, saptamana chiar a cam fost partea chinuitoare dintre doua weekenduri in care poti sa dormi.
Bucurestiul a redevenit cu cer albastru. Ieri era chiar gri si a dat cu grindina.