De la mândria de a fi X sau Pix până la mândria că altul care-i tot X sau Pix a făcut și-a dres, mai nou văd că se poartă iar din greu ideile astea crețe. Să fii mândru de ceva care nu e realizarea ta nici măcar indirect în fapt, e până la urmă consolarea celor care n-au reușit altminteri să realizeze ceva de care să fie mândri. Sau forma sub care găsesc orgolioșii că e mai dulce supunerea necondiționată la nevoia de apartenență la un grup. Care nevoie dusă la extrem face cam ce spuneam cu altă ocazie. Și probabil e încă și mai dulce când îți dă senzația de buricul Pământului și puterea de a strâmba din nas la alții doar pe motiv că ei nu-s în grupul tău cel select. Mai interesant e cum reacționează orgoliul acesta când cei la care strâmbi din nas ridică din umeri și își văd de treabă liniștiți. Din câte am observat însă, oamenii sunt tare buni la a nu vedea sau uita repede ceea ce nu le convine.
E ori prostie ori îngâmfare ori impotență curată să fii mândru că ești ceva ce n-ai devenit prin propriile eforturi. O spun clar și răspicat oriunde ar fi, țin partea românilor și României când e cazul. Sunt și rămân și voi fi în veci și pururi româncă. Dar asta e ceea ce sunt, nu ceea ce am devenit prin munca proprie și a-i atașa sentimente de genul mândrie e la fel de stupid ca a striga în gura mare sunt mândră că respir!!! În plus, dacă poți fi mândru, înseamnă că accepți din start și posibilitatea cel puțin de a fi rușinat de același lucru. Trist. Poate fi chestie de perspectivă, dar comparați a fi mândru de ceva cu a recunoaște și fi în fibra ta și în tot ceea ce faci acel ceva. Fiți mândri dacă doriți, eu nu sunt nici mândră, nici altfel, doar sunt.
Mândria asta lăsată liberă e împroprietărirea pe realizările altora, e închiderea în niște limite, e... multă agitație pentru nimic. Ce-i drept, poate servi drept ancoră și rădăcină, poate servi drept ceea ce te ține în picioare când restul tot se prăbușește, poate servi drept ghid, drept certitudine, drept esența ființei tale. Dar e și mai trist dacă la asta îți servește. Și e periculos, pentru că e practic o invitație la a fi folosit pentru interesele altora, o constrângere și un lanț de gât până la urmă.
Dar de ce n-ar fi și sclavul mândru de lanțurile pe care le poartă?
Comments feed: RSS 2.0
Cum sa nu fie ? Cate femei n-ai vazut mandre de verigheta ?
Daca mi-e ingaduit sa ma citez :
Ah, cu mândrii din astea de trei parale imi aduci aminte de o anume mme Pârjoală și e păcat de frumusețe de sâmbătă. Dar verigheta e un simbol doar și depinde ce anume reprezintă fix în cazul fiecăruia (nu neg că ce zici tu e situația cea mai frecventă și ce-i drept mândria tot e un sentiment ce nu-și are rostul). Și pe de altă parte pentru unii o fi o realizare și să poarte lanțuri, iar pentru că au muncit să le poarte au și de ce să fie mândri, nu?
Se îngăduie, se îngăduie, că e cu folos :) Zici deci că mândria asta locală sau națională e ca să se cheme că e de voie și nu de neputință? O fi, nu zic ba, că la ce încrengătură pare să fie prin cugetul unora nu mă mai pot mira de nimic.
Ca bine zici, e incrangatura mare.
Uite nu mai departe de asta : Munca inobileaza, deci ce-i muncit e nobil, deci daca ai muncit pentru verigheta, tre' sa fii mandru de ea. Nu ? Ba da. Cine observa ca n-ar trebui sa muncesti pentru verigheta si de-acolo-ncolo tot argumentul curge impartit cu 0 ? Pai cine, nimeni.
PS. Chiar tu insati zici "E ori prostie ori îngâmfare ori impotență curată". De ce sa te mire deci ?
Exact :) De impartirea aia cu 0 ziceam ca mandria nu-si are rostul pentru verigheta.
Altminteri uneori prefer sa persist in a ma mira de lucruri care nu sunt cum ar trebui sa fie - cand chiar nu ma mai mir de ele se cheama ca le-am acceptat sa fie asa cum sunt, se cheama pana la urma resemnare. Decat resemnare, prefer mirari din astea cat or parea ele de "naive" unora.
Ah, dar aici imi pare ca deja devine un fel de impotenta de gradul doi, la patrat sau cub ca nici macar nu-i liniara. Adica una e impotenta de a face altceva si alta e perversitatea impotentei de a realiza macar ca nu poti. Mai departe nici nu stiu ce-ar mai fi, dar destul de garantat se mai gaseste ceva.
Cum era indemnul: minte pe cine vrei, minte pe mama ta, pe tatal tau, minte-ma pe mine, dar nu te minti pe tine insuti.