Unele orașe se vizitează cel mai bine citind despre ele și ocolindu-le de la distanță când ești pe drumuri. Poate pentru că și-au trăit zilele de glorie mai demult, poate pentru că s-a scris prea frumos despre ele, poate pentru că le-au vizitat prea mulți, poate pentru că...Uneori totuși, ca într-o a doua șansă, le poți descoperi la kilometri depărtare, sub alt nume, sub altă față, ca o oglindire imperfectă, diferită, dar totuși cu mult mai apropiată spiritului original decât orașul care se află astăzi pe locul și sub numele indicat de trecuții săi admiratori. Un astfel de oraș cu numele e Veneția, iar oglindirea sa mult mai reală se numește astăzi Amsterdam.
Aud deja strigătele indignate, văd încruntările supărate, pe alocuri zâmbetele care-cred-că-știu-ele-de-ce (dar nu știu bine), simt cum mi-ați da bețe că îndrăznesc să fac așa ceva minunatei, glorioasei, unicei, uluitoarei, șamdei Veneții. Care-i acum un putregai în descompunere pe ape puțitoare, cu copaci chirciți de setea aerului proaspăt și-al unui petec de pământ mai răsărit, cu câteva grăunțe de aur încă încrustate-n coaja-i descompusă: bazilica San Marco, palatul Dogilor și carnavalul. Și înfruptându-se din hoit, stolul rapace de turiști și porumbei, la fel de-nghesuiți și cu agenda tot atât de strictă. Ah, să nu uit gondolierii care-și mână gondola cu bățul ca pe vite și bisericile în care venețienii prostituează orice sculptură răpciugită la preț de prospătură diafană.
În Amsterdam însă, canalele-s albastre precum cerul, copacii verzi inundă malurile și-și pleacă ramurile în apă, aerul e proaspăt, lumina însăși e acasă în fiecare strop de apă, în fiecare strop de aer. De altfel acesta e secretul luminii olandeze: lumina reflectată la infinit de multitudinea de picături de apă ce se găsesc în aer. Nu sunt gondole, dar sunt vaporașe care servesc drept casă. Iar tot orașul vechi și poate nu chiar foarte vechi, e viu, e proaspăt, e stilat, își poartă vârstele trecute ca pe o haină nouă, nu ca pe o vechitură pe care-o ții roasă-n coate de teamă să nu pară doar o hanță ca oricare alta. Și-i vine bine haina asta Amsterdamului chiar dacă moda e demult trecută. Pentru că e haină de lumină, de aer și de viață, nu haina unui cadavru de glorie trecută. Și pentru că știe să o poarte nonșalant, aici și-acum, mândru de trecut și doritor de viitor.
Comments feed: RSS 2.0
Chiar cand ma pregateam sa spun ca Venetia-i o hazna vaz c-ai ajuns si singura acolo.
Observ ca-i a doua oara cand iti dau pregatirile peste cap. Coincidenta, nu?
De ajuns am ajuns eu acum cativa ani, ca si in Amsterdam, dar trebuie lucrurile sa se si aseze un pic inainte sa vorbesc despre ele.
si eu iubesc Amsterdam, dar are si haznaua infecta sarmul ei. depinde cu cine o traiesti.
@zamo.ca Sigur ca poti sa traiesti (un) marele sarm indiferent in ce hazna te gasesti. Doar ca sarmul atunci nu e catusi de putin al haznalei, ea tot imputita ramane si sarmul il iei cu tine mai departe oriunde te duci.
Diana cea Posesiva :p
Posesiva de sarm :p
Venetia pute infernal, asa e, si mai sunt si stolurile alea de sobolani zburatori care gainateaza tot ce misca si ce nu misca. Dezgustator!
în Amsterdam am prins o scena care m-a nedumerit: un fel de slep cu un brat de escavator scotea din canal sub un pod zeci si zeci de biciclete. Mi s-a explicat ca erau furate, asa, de-o tura, iar hotii le aruncau in apa dupa ce nu mai aveau nevoie de ele.
Deci gand la gand cu bucurie :) Amsterdamul traieste pe biciclete. Chiar si viata-i interlopa adica :D
S-a mutat Vene--ia--- - Cuvintele Dianei...
Cand Venetia se muta-n Amsterdam....
[...] și noi nu umblăm cu de-astea) e bine: să fie și visele mai răpciugite că am auzit eu că așa e autenticul, mai împuțit, mai răpciugit, să fim siguri că e mort bine și nu se mai agită – dacă [...]