Pentru cei care cred că s-ar fi inventat recent proza arhi-ultra-super scurtă, o mică fabulă de la domnul Kafka, Franz, de pe la 1931. Fiind eu inocentă de cunoștința altor traduceri românești ale textului, ofer traducerea-mi proprie, care este, desigur, departe de a fi perfectă. Dacă știți alte traduceri, m-aș bucura să le aflu și eu. Iar dacă aveți idei mai bune, mai rotunde, mai oricum ar fi pe temă, nu vă sfiiți. Iată Șoricelul (Die Maus):
– Vai, spuse Șoricelul, lumea se îngustează cu fiecare zi ce trece. La început era atât de largă încât mi-era și frică. Am început s-alerg și-am alergat mereu mai departe și-am fost atât de fericit când în sfârșit s-au conturat în depărtare ziduri de-o parte și de alta. Dar zidurile acestea s-au apropiat unul de altul nespus de repede și iată-mă-s deja în ultima cameră în care mă așteaptă-n colț capcana către care alerg în continuare.
– Trebuie doar să schimbi direcția, spuse Pisica. Și-l mâncă pe loc.
Mă gândesc c-ar prinde bine așa ceva în secțiunea verde a concursului de la Trilema. Chiar am umflat pe-alocuri traducerea, că în 1931 și proza scurta era mai scurtă.
Franz Kafka
»Ach«, sagte die Maus, »,die Welt wird enger mit jedem Tag. Zuerst war sie so breit, daß ich Angst hatte, ich lief weiter und war glücklich, daß ich endlich rechts und links in der Ferne Mauern sah, aber diese langen Mauern eilen so schnell aufeinander zu, daß ich schon im letzten Zimmer bin, und dort im Winkel steht die Falle, in die ich laufe.«
»Du mußt nur die Laufrichtung ändern«, sagte die Katze und fraß sie.