Stimați împăciuitori de suprafață, împăciuitori cu orice preț, sterilizatori ai oricăror discuții și controverse prin golirea lor de sens, prin refugiul în sintagme sterpe de genul “sunt mult mai mulți factori”, “nu e alb sau negru niciodată”, “fiecare are dreptate în felul lui”:

Ceea ce faceți voi nu-i nicidecum discuție, nu-i mediere, nu-i diplomație, nu-i bun-simț. Acelea vă sunt noțiuni străine pentru că presupun argumentare reală, presupun găsirea unui teren comun, presupun tăișul rece și fără milă al adevărului, balanța onestității, capacitatea de a înțelege puncte de vedere divergente. Iar voi nu căutați adevărul, nu căutați soluții, căutați doar liniștea cu orice preț – un preț plătit mereu de alții, pentru că voi nu aveți nimic de dat.

Liniștea pe care-o vreți atât de mult impusă nu-i alta decât moartea, nu-i alta decât extirparea vieții înseși, nu-i alta decât schingiuirea celor vii, celor ce vor să crească. Voi folosiți relativul și contextul nu ca sprijin în căutarea adevărului ori realității, ci ca arme pentru a sabota orice avans, orice schimbare, ba chiar și orice discuție ori încercare nouă de a înțelege. În relativitatea totală pe care vă chinuiți să o mențineți, vă găsiți culcuș comod, să nu mai simțiți cum vă împunge conștiința. În gri găsiți scuza perfectă, camuflajul vostru ideal.

Orice avans e o luptă, orice creștere e o luptă, orice viață e o luptă, iar lupta nu se dă în liniște, nu se dă în pace, adeseori nu se dă nici măcar în consens cu cei din jur. Și prețul oricât de mare pe care-l vreți voi plătit pentru lipsa controversei și a luptei, nu îl plătiți din viața voastră proprie, ci din a altora, mereu a altora. Voi schingiuiți suflete încarcerându-le în reguli mai strânse și mai multe decât fașele înfășurate pe-o mumie. Voi tăiați aripile păsărilor, întru împăciuire cu viermii. Voi doborâți pe cei ce se avântă către alte orizonturi, întru împăciuire cu cei ce nu pot sau nu vor să plece nicăieri. Voi sunteți morții vii, de-un gri etern și sufocant, cu zâmbete la fel de gri, dispuși a scoate ochii celor ce insistă să privească realitatea și nu doar griul vostru colcăind de compromisuri și amputări de conștiință ori încâlceli morale fără de ieșire.

De aceea, stimați împăciuitori cu orice preț plătit de alții, vedea-v-aș etern zâmbitori cu mințile duse cu totul. Vedea-v-aș etern zâmbitori și rigizi printre viermii pământului. Înfige-v-aș bolduri sub unghii în timp ce interzic să țipați, pentru că faceți gălăgie și tulburați împăciuirea, în timp ce vă spun cum avem cu toții dreptate, cum sunt mai mulți factori de luat în considerare înainte de a vă repezi să vă urlați durerea. În timp ce vă spun că durerea însăși e în fapt cu totul relativă, că moartea sufletului e și ea întotdeauna relativă, nici albă și nici neagră, nu-i așa?

Nu-i nimeni obligat nici la luptă, nici la viață, nici la discuție măcar. Dar nu-i nimeni obligat nici să vă asigure vouă liniște netulburată de tumultul realității.