Printre ocupatiile de le omoara Internetul mai rapid ori mai in chinuri e si cea de colportor de noutati, mai cunoscut sub numele de zvonac 1. O omoara asa cum omoara evolutia pe cei neadaptati, aproape tangential si fara rautate, chiar fara intentie s-ar putea spune: pur si simplu o face inutila si deci fara folos si fara apreciere reala de la cei din jur. Totusi, moartea unei ocupatii nu aduce dupa sine instant si disparitia celor de o practica. In consecinta, e plin Internetul de zvonaci care-s convinsi inca de utilitatea proprie. Sa-i mai las deci cu convingerea asta inca un pic, cam pret de doua paragrafe, cat lamuresc intai mai clar ce si cum e in fapt zvonacul despre care vorbesc.
In versiunea sa cea mai legitima, zvonacul e in fapt un element pozitiv in comunitatile altminteri izolate: el nu inventeaza noutati, ci realmente le cauta si le vaneaza. Iar cand le prinde, fie si partial de cate-o coada de idee, zvonacul aduce noutatile in piata publica asa cum le-a gasit, mai hartanite ori mai intregi, mai putrezite ori mai proaspete, mai mici ori mai mari. Le aduce si le imparte darnic tuturor, caci asta e rasplata lui, momentul de atentie in care lumea intreaga (bucatica lui de lume mai exact) chiar il asculta cu atentie. Pentru ca altminteri pe zvonac nu-l asculta nimeni, de vreme ce el din sine insusi nu are nimic de spus, ori nimic demn de ascultat. In termeni tehnici, zvonacul e pur si simplu un releu, potential amplificator, un repetitor: el primeste informatie dintr-un loc si o repeta in altul. Valoarea pe care o aduce el celorlalti consta in transferul de informatie dintr-un loc in altul: zvonacul e un simplu sofer de camion care din intamplare cara informatie in loc de rosii, nimic mai mult.
Mutat insa pe Internet, zvonacul si-a schimbat modalitatea de vanare, transport si desfacere in piata publica a informatiei, dar nu si-a schimbat si esenta indeletnicirii sale de repetitor. In loc sa asculte pe la usi incuiate ori -mai valoros- sa calatoreasca departe pentru a aduce informatie proaspata, zvonacul internaut pur si simplu viziteaza cateva situri, aduna informatie de baza despre un subiect, o insira pe ata in bucatele una dupa alta si o pune plocon audientei, pe blogul propriu, drept “articol”. Dupa cat e de dispus totusi sa munceasca ori ba, zvonacul internaut aduna si insira mai multa ori mai putina informatie din alte parti, de la un singur videoclip gasit pe youtube pana la cateva imagini cu informatia de baza aferenta: cine-i autorul si ce a mai facut el pana atunci.
Indiferent de intinderea sirului de informatii de le insira insa, ceea ce defineste in mod unic zvonacul e faptul ca toata contributia lui reala sta in repetarea unei informatii din alte parti, asa cum o gaseste. El nu interpreteaza informatia nicicum, nu o filtreaza intr-un mod util unei anumite comunitati, nu o pune intr-un context, nu o investeste cu o apreciere anume personala care ar putea rezona cu o audienta si nici macar nu ii ofera o prezentare anume potrivita unei audiente-tinta. El doar repeta, ca intotdeauna. Si intrebat care-i e contributia, sustine inocent si ferm convins de propria-i dreptate ca ajuta in esenta oamenii sa cunoasca un lucru nou care merita cunoscut.
El nu ajuta in fapt pe nimeni. Ba chiar, la rigoare, mai rau face. Pentru ca pe Internet, spre deosebire de lumea satelor (ori statelor) izolate, informatia e deja repetata pana la greata in o mie de locuri. Si-n majoritatea acestor locuri, e repetata in acelasi mod inutil, mecanic, fara contributii proprii, la concurenta cu masinile care fac back-up la baze intregi de date.
Pentru corectitudine, se cade totusi a recunoaste grauntele de realitate care-i permite zvonacului -intru prelungirea agoniei sale- sa pretinda fata de sine insusi ca si-ar aduce in fapt o contributie reala, facand deci ceva cu adevarat util: deoarece fiecare va afla o informatie anume prima data dintr-o sursa oarecare, pur aleator se mai intampla ca cineva sa afle informatia cu pricina fix de la zvonacul X in loc de Y, ori de Z, T si tot asa. Si aceasta anomalie in fapt -ca anomalie este- va fi cu atat mai frecventa cu cat mediul in care se invarte zvonacul e mai inapoiat. Inapoiat fie in sensul de neconectat la surse primare de informatie, fie in sensul de nepriceput in a se informa, fiind deci mai degraba un receptor pasiv de informatie aleatoare decat unul activ si cu discernamant.
Consecinta cea mai urata a celor de mai sus e ca zvonacul va cauta si chiar sustine practic mediile inapoiate, dat fiind ca pe masura ce un mediu evolueaza, isi va marginaliza zvonacii din ce in ce mai mult, pana la completa si desavarsita uitare si cadere in irelevanta. Motiv pentru care merita cautati si expusi zvonacii dintr-o comunitate, ca o masura clara si de necontestat a inapoierii comunitatii cu pricina: cu cat sunt ei mai raspanditi, mai activi si la rigoare chiar apreciati, cu atat e comunitatea in totalitatea ei mai lenesa si mai inapoiata.
In cazul fericit, expunerea aceasta poate avea chiar o sansa de a transforma zvonacii in membri mai utili avansului real al tuturor: cei care nu repeta informatie, ci ofera interpretari, puneri in context, explicatii, filtrari, sinteze, legaturi intre informatii pana atunci separate, conexiuni, perspective noi. Altfel spus, din repetitor care doar ingroasa zgomotul de fond, zvonacul capata astfel o sansa de a deveni producator de ceea ce conteaza: sens.
Sansa insa nu e in sine suficienta pentru transformare, evident. Unii zvonaci o vor refuza intotdeauna, chiar virulent, preferand sa persiste in a ramane simpli colportori de informatie, ferindu-se de obositoarea si chiar periculoasa sarcina de a cauta si deslusi sensuri si mai ales de a incerca sa le prezinte tuturor, chiar si celor care nu vor sa le auda. Si vor continua deci sa creasca doar nivelul de zgomot informational in care prea ades si mult mai usor, se pierde sensul si devine greu de gasit valoarea.
Alegerea e a fiecaruia in fond, chiar si a zvonacilor.