Daca stai sa asculti multimea aparent infinita de experti in parinteala, ce lipseste cel mai tare copiilor e… iubire. Dar iubire asa ca o calitate mai putin clara inca decat aburul si mai schimbatoare decat orice – atat de schimbatoare incat fiecare si-o defineste cum ii convine si deci e multumit cat cuprinde. E multumit adica fiecare mai putin copiii, dar cine a zis ca-i vorba despre ei pana la urma?
Ciudat e ca in acelasi timp, vin la mine copii si tineri chiar. Vin sa compenseze niste lipsuri, dar ce sa vezi si sa nu crezi ca nici unul n-are lipsa de asa notiune roz-bonbon si vaga precum iubirea asta foarte ieftina si la indemana de se tot vinde la tot locul mai ceva ca vata pe bat in oraselul copiilor. Vin ei initial sa invete matematica ori informatica, dar raman apoi sa invete in fapt altele. Raman uneori atarnand asa de minutele fiecarei ore si uimiti sa descopere ca invatatul e in primul rand schimbare personala si abia apoi ori in tot cazul secundar acumulare de informatie. Si raman in esenta tocmai pentru ca e de multe ori prima data cand primesc ceea ce au nevoie – nu “iubire”, ci competenta. Si interactiunea cu cineva caruia sa-i pese in primul rand de ceea ce pot ei deveni – sa-i pese adica atat de mult incat sa-i ajute sa-si depaseasca frica, ocazionala oboseala si alte diverse “simtiri” in loc sa-i afunde si mai rau in ele. Pana la urma, cineva care-i dispus sa-i si supere, sa-i si certe, daca si cat e nevoie.
Oare de ce nu-s pe nicaieri indemnuri la competenta ci doar la “iubire neconditionata” (ce aiureala o fi si aia)? Trebuie ca n-are absolut nimic de-a face cu faptul ca e foarte-foarte la indemana amorul asta asa pe principiul sufera si suporta, in esenta pasiv. Competenta insa e cam greu de atins si unde mai pui ca apoi mai cere si o abordare activa, cu asumare de responsabilitate. Si activ si responsabil si competent – deja nu mai are nici un haz si nici un norisor roz-bonbon si duuuuuulce ca… iubirea diabetul, nu? Chiar daca astea toate la un loc si inca ceva mai mult sunt de fapt dragoste adevarata, din cea care chiar lipseste, intr-adevar – lipseste rau si se tot incearca a fi inlocuita cu “iubirea” aceea de convenienta, foarte la indemana si foarte palida prin comparatie.
Dar pana la urma in lumea asta falsa a inlocuitorilor, probabil se potriveste perfect si acest inlocuitor de dragoste, ca-i mai … convenabil, mai putin dureros, mai confortabil. Si mai accesibil, desigur, ca-i cel mai important – sa aiba toata lumea, sa se dea la toti, sa ajunga! Ce daca-i de plastic si nici pe departe acelasi lucru ori macar comparabil…
