Azi am mers la Vadul Boului1 sa radem de un rege mort de aproape 800 de ani. Ori in fine, sa il discutam cel putin, dar cand e vorba de o discutie care se straduie sa imbine englezii, vanzarea de carti si cercetarea istorica, rezultatul e aproape garantat amuzant. In cazurile fericite (ca acum) se rade mai degraba de subiectul discutiei, decat de prezentator, presupun ca e si asta o realizare.
Regele cel-foarte-amuzant are o serie de realizari in palmares, cam toate pe principiul ca a reusit sa exaspereze restul lumii atat de magistral (si repetat) incat i-a facut deci sa puna mana si osul la treaba intr-un final. Cea mai cunoscuta realizare ar fi deci ca i-a facut pe englezi2 sa redacteze si sa-i impuna ulterior Magna Carta. Pe langa asta ar mai fi presupun si mareata realizare de a-si piti mumia chiar sub ochii tuturor fix in mijlocul catedralei din Worcester, timp de cateva sute bune de ani. Presupun ca a ales chiar el locul atat de central in nava catedralei ca sa se asigure de maxim efect enervant si deci intr-un final sa fie mutata racla si gasita mumia. Nu mi-e clar daca intra tot la realizari faptul ca acum e un pic… imprastiat din cate am inteles, cu doi dinti in ceva muzeu, un os intr-o expozitie din Oxford si o bucata din pulpana hainei in alt muzeu.
Din ceva motiv care-mi scapa, englezii par sa aiba o preocupare deosebita cu inaltimea oamenilor, ori cel putin a celor morti. Asa ca pe langa extractia de masele, prelevatul de oase si taiatul hainelor mortului, tot ce ai zice ca au mai reusit sa faca atunci cand au descoperit mumia regelui a fost sa-l… masoare. Si au asa o bucurie deosebita sa tot anunte3 cat (nu) era regele de inalt, de zici ca asta clar explica toate problemele. Nici macar nu era omul pitic, dar in fine, se pare ca nu trecea musai de 1,70m. Inca n-am reusit sa pricep exact ce anume e ori amuzant ori exact relevant in chestiunea asta, dar posibil ca e din cauza ca nu-s nici istoric, nici englez.
Altminteri pana la urma esecurile altora, mai ales repetate, pot fi extrem de amuzante, nu neg. Iar regele Ion a avut experienta multa in domeniu. Experienta lui pare sa fie bazata pe o strategie foarte interesanta: incepe aproape orice operatiune cu un succes neasteptat, o continua cu un set complet aberant, disproportionat si intolerabil de masuri punitive care-i ridica toata lumea in cap si in sfarsit, incheie (surprinzator presupun) luand-o pe coaja la modul cel mai complet si total. Magna Carta in esenta fix asta este, cand si-a luat-o regele pe coaja complet si total de la propriii supusi (intre altele, ultima clauza a originalului mentiona in mod expres ca nobilii au de acum dreptul sa atace regele in cazul in care nu respecta ceva din ce zice documentul cu pricina).
Pana la urma, din distractie in distractie cum s-ar zice, intr-o frumoasa zi din 2016, regele a murit de dizenterie. Fiind inca inapoiati si deci lipsiti de umorul mai recent, englezii zice-se ca au plans o tura de mila iadului pe motiv ca il va gazdui si pe raposatul rege. Apoi si-au revenit repede, au asamblat un rege dintr-un copil de 9 ani si un mos de vreo 80 si au tinut cu dintii de Magna Carta, motiv pentru care mai au si acum monarhie.
In concluzie, de la asa drum plin de invataminte pana-n Vadul Boului, eu pot zice ca si daca n-am aflat nimic nou despre King John, macar am aflat ceva nou despre cat ii doare la lingurica pe englezi chestiunea inaltimii. Si chiar m-am amuzat cat cuprinde pe ziua de azi, ceea ce e absolut perfect.
cunoscut uneori drept Oxford ↩
in fine, mai degraba normanzi, danezi si de toate cele, ca nobilii englezi numai englezi nu erau atunci dupa cum nu prea sunt nici acum, dar sa nu alunecam in alte subiecte de amuzament pe seama englezilor, ca-i risc mare sa ne ratacim ↩
in sistem de masura imperial, poate de acolo e atata fericire, ca era deci un rege mic in masuri…imperiale. ↩
Comments feed: RSS 2.0