Pe o strada ingusta1 din orasul Ahabuha2 si-a deschis magazin nou un negustor de dorinte. In fapt si-a deschis doua magazine separate3, dar chiar daca e deci si pe o parte si pe alta a strazii, Pestisorul de Aur precum si Sfantu’ Petru sunt totusi doar unul si acelasi. Iar printre cele doua magazine, pe straduta cea ingusta din orasul Ahabuha, oamenii se scurg suvoi gros zi de zi, de dimineata pana seara, fara oprire.
Oamenii se uita cu totii la Pestisorul de Aur, se feresc cu totii de Sfantu’ Petru. Unii se uita la Pestisor direct, cu capul sus si siguri pe ei, iar altii se uita pe furis si apoi grabesc pasul vinovati. Multi totusi se si opresc la Pestisor, cate unii scurt asa, de mai sa nu-i vezi cand intra ori ies, cate altii lung de ii vezi intrand si nici nu stii daca vor mai iesi vreodata. Sunt si cativa putini, foarte putini, de nici nu indraznesc sa se uite la Pestisor si merg asa cu capul in pamant si cu pas din ce in ce mai greu, din ce in ce mai tarsait, iar capul le atarna din ce in ce mai jos pana cand nu mai stiu nici ei de merg ori stau si incotro ori pentru ce.
Pestisorul de Aur are firma luminoasa, vitrina mare si interiorul luxos, pentru clientii de soi si de zi. In vitrina, pestisorul e mai mult sirena de aur care se joaca distrata cu o lampa veche, face cu ochiul trecatorilor nehotarati si flirteaza nerusinat cu trecatorii mai hotarati. Se intinde voluptuos prin ape din matasuri si brocart, isi mai lustruieste ca din greseala ori lampa ori solzichiura altminteri la zi in stil frantuzesc si susura gales pe sub sprancene: ce dorinta sa-ti indeplinesc azi?
Peste drum de Pestisoara, intr-o vitrina mult mai mica si mai sobra, in jet din lemn sculptat instalat pur si simplu sub un copac crescut in interiorul magazinului, Sfantu’ Petru sta sprijinit in toiag, se uita plin de bunatate la trecatori si-si mai mangaie din cand in cand barba care-i e in fapt singura vanitate. Cerceteaza cu ochi patrunzatori dar blanzi trecatorii nehotarati si ii priveste a ascultare atenta pe cei mai hotarati. Uneori spune molcom, a invitatie si intrebare totodata: spune-mi, ce nevoie te-a adus aici azi?
Deasupra ambelor magazine, la etajul casei care face pod peste strada insasi, proprietarul afacerii cu dorinte se mai uita din cand in cand la aglomeratia de dedesubt si zambeste satisfacut. Se intoarce apoi la catastiful de afaceri, citeste ultimele operatiuni4 si rade subtire, rade cu pofta, rade in hohote, rade cu lacrimi. Si rade si rade si rade…
(Sursa imaginii: Morguefile.)
Ca mai lata nici nu exista strada in orasul de care vorbim ↩
ca Patarlagele exista in realitate altminteri ↩
Ideea e sa nu para monopol si sa poata deservi nevoia consumatorilor pentru dorinte de toate culorile si nuantele, precum si din toate clasele sociale ↩
Livrat o dorinta de liniste, primit la schimb auz excelent. Livrat dorinta de bani pentru tot restul vietii, primit la schimb 55 de ani de viata netraiti. ↩
Comments feed: RSS 2.0