Odata cu venirea in Anglia m-am trezit ca am deodata diverse lucruri de care nu stiam inainte ca as avea nevoie: o gaura in usa1, doua tevi separate -adica la minim 30 cm distanta una de alta- pentru apa calda si apa rece la baie, oferte de asigurare a pestelui din acvariu si a prafului de pe dulap, posibilitatea de a primi daune pentru accidente pe care nu le-am avut2, aprobarea prefecturii pe fiecare punga de gunoi, o regina, un duce de Edinburgh, un print de Wales si-o ducesa de Cornwall, precum si-un duce de Cambridge cu perechea potrivita (de data asta au avut pereche duce-ducesa de acelasi comitat rival cu Vadul Boului). Daca de rolul primelor obiecte oarecum casnice m-am lamurit intr-o oarecare masura, inca nu mi-e intru totul clara utilitatea personajelor din urma in afara unui joc de sah un pic mai original. Motiv pentru care ma grabesc a pune aici in scris cate am aflat pana acum pe tema, poate m-o lamuri cineva intr-un final, mai ales ca vad ca mai sunt si altii preocupati de preferinta unor popoare pentru aceasta indeletnicire destul de bizara de a pune coroane rotunde pe capete de cele mai multe ori patrate - ori macar in colturi.
Istoric vorbind (si oarecum umoristic), regele ori regina era pur si simplu cel mai hotarat dintre natarai - ori cel mai infuriat dintre ei, depinde cum privesti problema, ori la care rege/regina te uiti. Daca ne uitam de exemplu la faimoasa regina Boudica/Buddug/Boadicea, era vorba mai ales de furie - de inteles in fond cand o incasezi public si prelungit de la romani, individual si in grup, adica tu cu fiicele proprii iar de partea cealalta romanii cu cati barbati are armata cea mai apropiata. Fiind asadar furioasa bine, a devenit practic regina conducandu-si supusii mai putin furiosi impotriva romanilor atata cat a tinut-o si pe ea furia (ca altele nu mai avea cam deloc, doar de acolo pornise totul). E drept ca ocazional se mai nimereste sa fie regele ori regina cate unul mai inteligent decat nataraii in sensul ca e chiar in stare sa faca un plan pe termen mai lung decat "maine", eventual sa instituie cate ceva mai de seama precum un recensamant, un sistem de colectare a darilor ori chiar unul care aduce suspect a sistem educational, dar astea sunt mai degraba exceptiile. Si apoi oricum e mult mai cunoscut Henry VIII decat oricare din tot setul de Henry3 si Eduard, chit ca unii au facut ceva mai util decat sa dea dovada de inventivitate in metode practice pentru schimbarea nevestelor, intr-un secol oarecum lipsit de flexibilitate pe tema. Dar sa nu ne pierdem in detaliile regesti, ca ajungem la chestiuni de igiena personala si acolo lucrurile chiar se imput ingrozitor.
Revenind asadar la ideea mult mai generala si mai respectabila a "ce dracu' au unii de vor monarhie?", se cade sa remarcam totusi ca, treptat, in tarile vestice cel putin, monarhia ca institutie si-a tot pierdut din rolurile initiale, pana n-a mai ramas mare lucru (in cazurile unde nu si-a pierdut si capul -ori capetele- la propriu, cand n-a mai ramas chiar nimic, ca in Franta de exemplu). In mod surprinzator pentru unii poate, procesul cu pricina e chiar mai vechi decat ar parea - prin Anglia (ori Britania daca preferati), prima batalie de-a pierdut-o monarhia din start a fost cea esentiala: dreptul de a lua banii supusilor dupa cum e voia regelui. Drept pierdut in 1215, prin semnarea unui document numit Magna Carta.
Dupa asa pierdere, ajutata si de incompetenta vadita a diversilor regi ori nebuni ori infantili ori pur si simplu prosti, monarhia a tot pierdut din prerogative - ca de altfel initial era singura care avea de unde sa piarda. Iar daca le-a pierdut monarhia, le-a castigat cineva, si anume initial nobilimea si ulterior (mult mai tarziu) negustorii. Practic, initial doar nobilimea chiar avea bani, asa ca restul aveau alte preocupari mult mai... infometate sa zicem, decat limitarea drepturilor regelui.
Asadar, puterea s-a disipat treptat de la rege catre nobilime si apoi negustori si afaceristi ori cum s-ar numi intr-un cuvant toti oamenii cu putere reala din ziua de azi. Iar regele a ramas foarte artistic impopotonat si gol de continut, cam ca o bucatica de staniol stralucitor in pomul de Craciun - staniol care continea odata o bomboana de ciocolata dulce si aromata, dar care-i acum doar un ceva frumos si atractiv - cel putin cat il privesti de la distanta. Totusi, pentru cei care oricum n-ar fi ajuns sa manance ciocolata de o invelea candva staniolul, diferenta e pana la urma irelevanta: dupa cum isi imaginau continutul pe cand acesta chiar era la locul lui, la fel si-l pot imagina astazi, cand staniolul e gol.
Mai mult decat atat, ar fi pana la urma extrem de crud sa ii iei unui copil visator pana si staniolul sclipitor din pom - unde mai pui ca daca ramane fara vise s-ar putea sa se trezeasca si sa vrea chiar ciocolata in loc de staniol si sa vezi atunci harmalaie. Asadar de ce-ai strica bunatate de situatie in care toata lumea-i fericita? Unii au ciocolata-putere, altii au staniolul-visare si toata lumea ramane impreuna in jurul aceluiasi pom de Craciun de-i zice monarhie. Ah, si mai e si regele ori regina in sine, corect. Sa vedem dar ce-i si cu ei.
Monarhul-staniol e si el foarte fericit ca poate straluci in public si mai e si platit pentru asta. Ba chiar foarte bine platit, si nu degeaba - desi nu pare, nu-i chiar simplu pentru o persoana reala sa devina atat de goala de continut propriu incat sa joace o viata intreaga unicul rol de mascota si receptacul neobosit al emotiei publice. Pentru ca publicul isi satisface pulsiunile de putere prin santajarea ori vampirizarea emotionala a monarhului - ba chiar prin amandoua, practicate alternativ, dupa nevoie. E de altfel si motivul cel mai probabil4pentru care totusi rolul de staniol si de mascota nu poate fi indeplinit de un simplu obiect - nici chiar cel mai visator dintre visatori nu simte satisfactie in a-si celebra dominatia (fie ea si mascata prin aparenta si pur-teoretica supunere) asupra unui obiect. Altfel spus, tortura publica cea mai inventiva e de-a dreptul plicticoasa daca o aplici unei bucati de lemn ori plastic - pur si simplu iti trebuie un om viu sa-l torturezi. E probabil si motivul pentru care printesa Diana a fost atat de populara - avea o anumita vulnerabilitate la acest stil anume de tortura si deci oferea publicului un spectacol mult mai satisfacator decat oricare alt monarh (ori potential monarh) anterior.
Problema (ori challenge-ul, ca sa discutam in termeni moderni) tortionarilor din toate timpurile e cum sa faca totusi tortura (si deci implicit torturatul) sa dureze cat mai mult. Pana si Inchizitia in general reusea cu orele, zilele, ori lunile poate, dar in cazul monarhului-staniol, performanta e de ordinul anilor. Si e o adevarata performanta, nu degeaba se sarbatoreste jubileul de diamant al reginei Angliei anul acesta. Raspunsul la problema este ca monarhul trebuie crescut, nu facut, dupa cum sustin de altfel majoritatea promotorilor monarhiei (chiar daca nu-si dau seama foarte corect ce anume sustin in fapt).
Ca orice alta performanta, rezistenta la tortura publica de genul celei aplicate monarhului e sustinuta in fapt de ani intregi de educatie zilnica si draconica, punctata din cand in cand (pentru maxim de efect) de cadouri pe masura: cate o oaza de aparenta normalitate (atent supravegheata), cate o ocazie de aparenta importanta reala (atent manevrata) si chiar cateva mici indulgente: sigur ca puteti sustine orice organizatie caritabila doriti (din lista pe care v-o aducem noi), sigur ca puteti sa cresteti cai ori sa navigati propriul yacht.
Pentru ca educatia cu pricina sa aiba efect intr-adevar, trebuie sa fie inceputa cat mai devreme - ca orice educatie. Ori, daca e inceputa tarziu, macar sa se potriveasca pe profilul deja existent (ori mai degraba inexistent) al persoanei alese. In sensul acesta ducele de Cambridge pare sa fi facut o alegere perfecta intr-adevar, iar ducesa de Cambridge isi merita titlul ca prim si important cadou pentru realizarea de a-si fi insusit asa de bine lectiile deja predate vreme de 8 ani. Lectiile in ce inseamna sa fii doar o mascota de staniol stralucitor pe dinafara si perfect gol pe dinauntru, expus visarii si supus torturii publice, pentru binele comun al celor ce-si pot astfel manca in pace dulcea ciocolata a puterii precum si-a visatorilor ce nu vor sti niciodata gustul ciocolatei, desi isi vor fi inchipuit de-a lungul vietii multiple gusturi, cu siguranta unul mai bun -si mai ireal- decat altul.
Regina Elizabeth a Angliei in 2012, intr-un portret facut cu ocazia jubileului de diamant si expus la National Portrait Gallery in Londra.
Englezii tin cu indarjire la dreptul lor absolut de a avea o usa direct la public si-n aceasta usa o gaura accesibila de asemenea direct din public. Scopul teoretic al gaurii este intro-bagarea de corespondenta care sa fie astfel indoita si hartanita cat mai mult posibil (printr-o dimensionare a gaurii adecvata acestui scop). Scopul practic insa cred ca are radacini mai adanci in istorie precum si-n psihicul local. ↩
Nici masina n-am, da' tot primesc telefoane, sms-uri, emailuri, fituici si-n general orice alta modalitate se poate gasi pentru a ma informa ca AM AVUT un accident!! In ultimii x ani!!! Si pot primi DAUNE!!!! ↩
Cata lume stie ce-a facut Henry II, de un exemplu? ↩
Un alt motiv ar fi ca robotii performanti sunt inca mult mai scumpi decat oamenii dispusi sa joace rolul asta. ↩
Comments feed: RSS 2.0
Asta pe bune. Sa nu poti trage tu o basina in caleasca cu Ceausescu in voie!
@Mircea Popescu De putut trebuie numaidecat ca poti :D
Anarhisto.
@Freud Doar minimalista poate.
eu zic ca prezenta monarhului poate preveni aparitia unor frictiuni politice intre presedinte si prim-ministru, de exemplu. cel putin se alege doar unul, si nu doi.
si acum o intrebare idioata: de ce Regina e cu ochii inchisi in portret?
@belgianca Prevenirea frictiunilor politice se poate face in multe alte moduri - de altfel in Anglia cel putin nu prea previne nimic, iar in Italia in fond presedintele e pur decorativ.
Portretul e facut se pare intr-o pauza de pozat si deci se odihnea si ea ori ceva. Dar e pana la urma printre cele mai populare - probabil pentru ca pare...obosita?
"un om care nu face nimic este cu muuult mai bun decat unul care face tampenii" - cred ca asta ar sintetiza un pic relatia societate-monarhie-presedinte/premier
@mosu Apai sa stii cand e cel mai bine sa nu faci nimic nu-i usor deloc. Altminteri totusi daca cerintele toate sunt "sa nu faca nimic", atunci zic ca e chiar cerinta pentru o bucatica de staniol stralucitor, nu tocmai pentru un om altminteri - ori nu pentru unul viu in tot cazul....
> si anume initial nobilimea
Nobilimea si clerul. Ca aia o fost clar si apasat dintotdeauna problema, nu barbati ase curajosi si dintr-o bucata cit tingaii organizati la contopism. Ii si zice Northumberland clar lu' fericitu' Moore, "noi cica suntem aia mindrii, ce-ti tre' tie ?!"
Esential intr-adevar, chiar n-am idee de ce mi-a scapat complet acolo punctul esential in fapt, ca intr-adevar, cred ca e fix cam de-acolo in fapt de unde s-a imputit toata treaba oricum, in fond birocratia vremii ca cea de-acum numai cu ceva costume mai fistichii.
Ce-i drept pe de alta parte ar mai fi teoria ca cel putin initial pe filiera magie->credinta->stiinta cica s-a avansat si-ar fi fost aia mai isteti da' nu-i clar unde s-a stricat asa de rau maioneza aia din le rouge et le noir gen. (Si acu' ma enervez ca de-atata "vorbit" in cod parc-am anchilozat complet de abia scot capetele de fir aici, pfft.)
Avansat o laie, aia e ca "europa crestina", fraude pioase din acelasi aluat ca donativu' lu' Constantin. N-are treaba, cum Perelman n-o vrut premiu de la scientistii vremii lui Lavoisier n-o vrut de la ai lui si Newton de la respectivii ailalalti, nicicind pururea omu' de stiinta n-o avut treaba cu activistii de partid -- nici cind "l-or sustinut" aia nici cind nu. Ei zic asa, ca de ce sa nu zica, strada Galileo Galilei in cetatea Vaticanului, ce-are.
Cam vad ce zici ca diferenta e totusi de substanta pana la urma si mda, cred ca exemplul strazii Galileo Galilei in cetatea Vaticanului e fix cea mai buna ilustratie. O trebui sa mai revad astea ca tot mi se mai bat diverse cap in cap pe tema.
Altminteri oricum ziceam in sensul cel mai larg acolo adica acela statistic, cum ar veni e nevoie de toata populatia aia ca sa apara si-un Perelman, da' nu ca ar fi altminteri concret meritul sau realizarea lor cumva.
Oare e nevoie ?
Nu zic ca nu e, ca stiu eu anume ca nu e, nici ca pot eu demonstra lamurit ca nu e. Da' tu ? Tu stii ca e ? Adica uite, luind drept context discutia recenta, pe ce te bazezi cind presupui o uniformitate acolo ? E drept, pentru ca tragatoru' chior cu arcu' sa nimereasca ochiu' boului tre' sa traga o mie de sageti, e nevoie de toata populatia aia de o mie de sageti. Ca atita de prost e el, 0.1% success rate. Da' asta inseamna acuma caca sa nimeresti o data ai nevoie de-o mie de sageti ? Poate te poti descurca din, nu stiu, sase ? Cu conditia sa te scapi de Marcu, s-aduci pe careva sa traga care nu-si trage siesi'n cur cu arcu' ?
Argumentul e des intilnit pe Trilema, ca sa ai fete frumoase cu tite mari ai nevoie de multe fete din care sa-ti alegi alea frumoasele. Bun, multe-multe da' uite ca io tot dintre austriece poloneze ucrainience si asa mai departe imi aleg, n-am nevoie de multe coreence cu mutra lor de clatita ca sa am din ce nu le alege. Tu stii de cite fete ai nevoie ca sa-ti scoti doua-trei cu curu' de brazilianca ? Pai depinde cite brazilience printre ele, o fi, da'... e vadit, e aratat undeva, e cumva stabilit ca Perelman e de fapt asa, un om c-o tita mare, un cur frumos bombat la el in cap acolo ? Io zic ca-i dubios, pentru motivul simplu si iara des discutat pe Trilema : unde's draga Rembrandtii ? Daca ar fi dupa numar s-ar vedea.
Nu-mi pare ca invalideaza totusi adica e cam din alea ca nu poti chiar demonstra nici-nici. Poti gasi exemplu si contra-exemplu da' per total s-ar zice ca-s inca mai multe ite incurcate pe acolo si posibil alea de care chiar e nevoie inca nici nu le-am identificat ori zis explicit pe nume.
Aia cu daca ar fi dupa numar s-ar vedea, e asa ca adica daca ar fi *doar* dupa numar atunci s-ar vedea. Sigur ca nu e, ca altminteri numeri acolo si porcii si gainile si broastele din balta si deci unde-s rembrandtii-oac-oac.
Si-aia-i drept.