Pentru a descoperi fascismul de pe lama lui Occam trebuie pornit, se pare, de la pițipongeală. Într-o discuție mai veche, pițipongeala căpăta o definiție de preocupare pentru frumos a tinerelor femei. În mod curios, așa o definiție împarte destul de net tinerele femei în două categorii: pițipoance într-o parte și neinteresate de frumos în partea cealaltă. Nu știu exact cum ar fi o persoană (indiferent de sex) complet neinteresată de frumos: urâtă? acră? insensibilă? de tablă? robot? Cert este că mi-e imposibil să găsesc în minte, în experiență recentă, pe net chiar ori în amintire (ori chiar să creez în imaginație) o astfel de femeie tânără, complet neinteresata de frumos (altminteri urâte ori acre de exemplu se pot găsi, dar culmea-i că și acelea au o preocupare pentru frumos). Chestiune care-mi ridică mari semne de întrebare în ce privește definiția aceasta a pițipongelii: s-ar părea că e din start definiția pițipongelii pe de o parte inutilă (e doar o redefinire a noțiunii de femeie tânără? ce nevoie avem de așa ceva?) și pe de altă parte greșită prin aceea că totuși, cei care folosesc termenul nu-l aplică chiar oricărei tinere femei. Nici măcar tuturor urâtelor, nici măcar tuturor acriturilor, nici măcar tuturor celor de tablă ori tuturor robotelor. În mintea lor există un set anume de caracteristici care delimitează pițipoancele drept o categorie aparte a tinerelor femei, iar aceste caracteristici nu par a încăpea în fapt sub termenul umbrelă de preocupare pentru frumos.

Și dacă nu-i pițipongeala preocuparea pentru frumos, ce poate fi? Cu ocazia discuției de care vorbeam, am ezitat în a încerca să dau eu o definiție, deoarece mărturisesc cinstit că nu pricep complet termenul: nu-l pot aplica (nici nu încerc de altfel, pentru că nu-i văd utilitatea). Deci pot doar observa ceea ce există, modul în care e folosit de alții. Și pot, când e cazul, recunoaște o definiție care se potrivește măcar mai bine cu realitatea observabilă. Iar o asemenea definiție zic eu că a propus Ioana, observând de altfel foarte just faptul că pițipoanca are o preocupare majoră pentru trend (în sensul de a se conforma trendului de frumusețe al epocii) și o lipsă a capacității (ori dispoziției) de a își pune întrebări de ordin estetic (ori de a le răspunde într-un alt mod decât prin comparație cu trendul actual). Folosind această definiție, dintr-o dată împărțirea aceea în două grupuri a tinerelor femei se face pe o coordonată foarte clară: conformitatea (ca preocupare) cu trendul, cel puțin pe coordonate estetice.

Cu definiția bazată pe conformitatea la trend, nici nu mi-e greu a găsi tinere femei și într-un grup și în celălalt, pițipoance și nepițipoance. Și în plus, nu reușesc să găsesc în practică o contradicție a definiției: o pițipoancă ce nu are preocupare pentru conformitatea cu trendul, ori o nepițipoancă ce are o preocupare majoră pentru aceeași conformitate. Ceea ce înseamnă din punctul meu de vedere că această variantă de definiție e, dacă nu perfectă (deoarece nu pot evalua așa ceva), în orice caz mult mai aproape de realitate decât prima.

Alt avantaj al definiției pe bază de trend e faptul că e mult mai simplă în fapt: nu necesită o definiție a frumosului (o noțiune destul de greu de definit), ci doar o definiție a trendului (o noțiune mult mai ușor de definit, deoarece e un consens și nimic mai mult). Deci dacă e mai puțin complexă definiția bazată pe trend și e în plus și mai puțin în contradicție cu realitatea, de ce ne-am complica mergând pe varianta definiției bazate pe preocupare pentru frumos? Conform lamei lui Occam n-avem nici un motiv pentru așa ceva, dacă nu aduce acea complexitate suplimentară ceva în plus ca explicație. Ei bine, se pare totuși că putem avea un motiv să-l ignorăm totuși pe Occam și a lui lamă, dacă chiar dorim: acela de a nu fi acuzați de fascism.

Dacă nu vedeți legătura cu fascismul nu vă impacientați, că nici eu n-am văzut-o din start. Ideea pe care-mi pare că merge raționamentul lui Mircea Popescu care ajunge la acuze de fascism e că dacă aleg să consider acțiunile pițipoancei drept preocupare pentru conformitate cu trendul mai degrabă decât preocupare pentru frumos, atunci în fapt aș nega pițipoancei o calitate definitorie a umanului, probabil aceea de a avea de-a dreptul, în orice instanță, preocupare pentru frumos. Și mai departe mai face raționamentul acesta țintit pe fascism încă un salt (fără mine, dar n-are a face), că anume dacă unui om îi găsesc (prin pură catalogare de altfel) lipsă o astfel de calitate (că-i preocuparea pentru frumos, nasul drept, părul blond ori ochii albaștri) și o și denumesc ca atare, atunci numaidecât înseamnă că îl consider ceva mai puțin decât chiar un om întreg. Și uite așa, făcând alegerea definiției celei mai simple în dauna celei mai complexe care n-aduce altminteri nimic în plus, mă trezesc cu eticheta de abordare fascistă. Dincolo de pașii aceia suplimentari făcuți în locul meu de cel pus pe etichetare, obiecția lui nu ține de altfel nici măcar în considerentele de bază. Să o demontăm deci:

Definirea prin preocupare pentru conformitate cu trendul nu exclude în nici un fel o preocupare pentru frumos. Nu numește și nici nu exclude în fapt o calitate intrinsecă a persoanei, ci cel mult o anumită abordare, ori o anumită competență. Mai mult decât atât, considerând preocuparea pentru frumos drept o caracteristică definitorie a umanului (deși în practică nedefinită dincolo de o năzuință ori direcție generală de acțiune a omului), pițipoancele o au în continuare fix la fel de mult ca și nepițipoancele. Diferența însă este în modul în care își definesc frumosul unele și respectiv celelalte: prin raportare la trend (pițipoancele) ori prin raportare la sine (nepițipoancele). Deci diferența este de abordare sau cel mult de competență individuală pentru evaluare estetică. Când există interes, abordările se schimbă, iar competențele se dezvoltă, evident. Motiv pentru care de altfel pițipongeala nu poate în fapt să definească o persoană, ci cel mult să marcheze un set de acțiuni ale acesteia: oricine se poate pițipongi și depițipongi în cursul vieții. Ba chiar e posibil ca în fapt să fi fost cu toții pițipoance odată ori chiar de mai multe ori: atâta doar că unii (ori unele) aleg să schimbe abordarea și să dezvolte competențe pentru evaluarea frumosului, iar alții (ori altele), nu.

Pițipongeala definită așadar drept preocupare pentru conformitate cu trendul îmi pare așadar chiar incompatibilă cu fascismul: departe de a izola pițipoancele drept cumva mai puțin decât alți oameni, face mai evident faptul că pițipongeala e mai degrabă un mod de abordare la care nu e nimeni imun din naștere. Și în plus, dacă țineți musai să vârâți frumosul în ecuație, e loc și pentru acela într-o a treia variantă de definiție: pițipoanca e o femeie (în general tânără) care are o preocupare majoră pentru frumos, dar își definește frumosul exclusiv drept conformitate (ori strict prin referință) cu (la) trendul actual.

Category: Sense and nonsense

Comments feed: RSS 2.0