Eu nu dau bani cerșetorilor. Totuși, cu ceva ani în urmă, în București, am dat unei femei tot mormanul de mărunțiș de-l aveam în poșetă. Și m-a urmărit un cuvânt pe care l-a tot repetat în urma mea, parcă sperând într-un răspuns pe care eu n-am putut atunci să-l dau: "iartă-mă, iartă-mă domnișoară bună, iartă-mă!". Cum spuneam, eu nu dau bani cerșetorilor și îmi pare că nici atunci n-am dat. Am dat ceva mărunțiș unei femei flămânde cu adevărat, atâta tot. Și nu, nici nu-i ceruse în fapt, nu-n mod direct, nu în cuvinte, nu în privirile cu care nu întâlnise ochii nimănui. Strigase doar, o singură dată, brusc, în aerul plin de miros îmbietor de covrigi calzi: "mi-e foame!" Nimeni nu întorsese capul, câțiva încovoiaseră spinarea.
Cerșetorii adevărați mulțumesc, sunt indiferenți sau eventual aroganți, dar n-au de ce-și cere iertare: ei doar vând ceva, iar cei care le dau bani, cumpără. Atâta tot, o tranzacție ca oricare alta. Iar marfa lor are căutare și nu din vina, ba chiar nici din priceperea lor. E o nevoie pentru care ei oferă o satisfacere la preț redus. Puțin dai, puțin face în fapt, dar alegerea e a cumpărătorului, nu-i vina cerșetorului.
Cerșetorii vând iluzii, desigur, dar nu cele din vorbele pe care le spun sau din spectacolul pe care-l pun în scenă. Caranfil cu-a sa Filantropica avea și n-avea dreptate: povestea contează ca decor, ca element de campanie publicitară, ca mod de-a face față concurenței care vinde fix același produs, nici mai mare, nici mai mic, nici mai bun și nici mai prost, nici mai frumos, nici mai urât. Dar nu povestea se vinde, ea e doar ambalajul.
Ceea ce vând cerșetorii oricui și în orice cantități e sentimentul de superioritate morală, e albeața sufletului și bunătatea inimii la preț redus. E fapta bună adusă în fața nasului, plantată, îngrijită și gata de recoltat de către oricine întinde mâna cu un pic de bani. Cerșetorii sunt vânzători ambulanți de indulgențe, diversificate într-o mie de forme care, ca orice forme de amorul formei, nu contează. Iar aroganța unora e în fapt corectă: la câtă nevoie are lumea de cerșetori din cauză că refuză altminteri efortul de a căuta cu adevărat pe cei care au nevoie și a-i ajuta real, prețul faptei bune de la colțul străzii e cu siguranță mai mult decât o pungă de Fornetti.
Cerșetorii există până la urmă ca un semn exterior al comodității noastre. Faptele bune cer mult mai mult efort și adesea mai multă implicare. Și sunt chiar periculoase dacă ating prea adânc, dacă ne pun prea clar oglinda-n față, dacă primim în schimb mai mult decât vroiam de fapt. Cerșetorii elimină efortul și pericolul din facerea de bine. Ei se prefac că au nevoie de ajutor, "miloșii" se prefac că îi ajută. În teatrul acesta ieftin, povestea e decorul, "pomana" e prețul unui loc în piesă, ca actor, pe tronul binefăcătorului, iar spectatorii sunt doar cei care trec mai departe. Dacă vă place rolul, jucați-l, dar nu cereți totuși ca tronul cu pricina să fie mai mult decât un tron de mucava.
Cerșetorii vând iluzii, da. Pentru că realitatea e prea scumpă și nu se vinde bine.
Comments feed: RSS 2.0
Excelent formulat si excelent expus.
Se vede treaba ca "se face scoala", chiar si in Romania. Anume, de catre cei care vor sa faca (da, evident, instrumentul are larga aplicabilitate, nu-i vorba doar de cercetori si binefaceri aici).
Oh, tu, teatrul nostru zilnic care ne permite sa parem ca am trai in fiecare zi...
@Mircea Popescu Multumesc :) Pesimist, ne permite sa murim putin in fiecare zi. Optimist, ne antreneaza putin in fiecare zi, pana cand vedem cu mirare ca ne luptam cu sabia de carton...
Nici eu nu le dau nimic, cand avem de dat dadem asa sa ma dau in spectacol sa ma vada o gagica sa zica vai ce generos, ei erau beneficiari colaterali. Altfel sunt zgarcit si suspicios. E una la in fata mag unirea la stop, mare, voinica, cu un par alb de bunica, doaamne ce mandru cerseste, cu capu sus, vorbeste semet "Domnule da-ti si mie un leut" dar se uita intrun fel la mine de zici ca-i fac o favoare de-i dau. Recunosc ca sunt impresionabil de catre batrani si copii, dar ma abtin sa cumpar iluzii ieftine cum bine zici tu. Ma bucur cand mai prind un caz ingenuu si ma pot implica.
@alas Bine ai venit pe aici :) La o usa de McDonalds era o piranda solida cersind calm si linistit restul. O femeie care parea sa fi luat ditai punga cu nu stiu ce McDrac doar ca sa poata sa obtina McPochil pentru plodul care vroia musai aia, i-a pus in brate sacosa "daca vrei, ia-o". Ei si ia piranda frumos sacosa, zice mersi, se uita in ea, dupa care continua cersitul cu sacosa pe brat. Chestie la care unul ii zice "bine, dar ai ce manca, mananca barem". La care raspunsul vine calm: "Dar vreau sa beau si Cola".
Deci zic ca problema e in teatru, nu cand toata lumea stie si recunoaste clar ce face.
Si eventual un ipad, sa se poata loga-n foursquare in timp ce maninca burgeru' si cola.
Ce, ea sa nu poata fi primar virtual ?!
@Mircea Popescu Stiu si eu, de luat o lua pe principiul ca o vedea apoi ce face cu el. Dar a fost sinceritatea aproape de suprarealism, deci zic ca e de apreciat, chit ca sa nu exageram cu aprecierea...
Eu sunt prea zgârcit (a se citi econom) ca să le dau bani, dar asta nu înseamnă că n-am avut parte de câteva întâmplări ilare.
Într-una din dăți tocmai îmi ridicasem bonurile de masă și ieșisem în fața clădirii să mă văd cu Raluca. Cum stăteam noi frumușel de vorbă, hop și un grup de cerșetori adolescenți. Le-am zis că n-am, dar au insistat așa de tare încât în cele din urmă le-am dat un bon de masă ca să nu moară de foame precum Bear Grylls în sălbăticie. Fericitul posesor al bonului mi-a mulțumit și s-a cărat, dar a lăsat în urma lui un alt milog. I-am zis că le-am dat arhisuficient, doar e 7 lei un bon dintr-ăla, la care el „da, da' celălalt e rău și nu-mi dă”. Bineînțeles că lui nu i-am mai dat nimic. Dacă nu era în stare să-și convingă colegul de breaslă, de la mine ce pretenții să mai aibă?
Altă data a fost când un nene oarecare de pe stradă m-a rugat să-i dau și lui 80 de bani. Părea un caz interesant așa că m-am oprit ca să-l ascult. Spunea că vrea să-și ia un pachet de țigări că merge la nu știu ce petrecere sau ceva de genul ăsta. Întâmplarea face că pe vremea aia eram doldora de mărunțiș, așa că am scos frumos portofelul și i-am dat fix 80 de bani. Săracul n-a mai zis nimic, iar la sfârșit mi-a oferit pachetul lui început de țigări (mai avea vreo 3). L-am refuzat spunându-i că nu fumez și am mers mai departe.
Însă de departe, cel mai interesant e la sfârșitul programului. Atunci se închid casele de marcat și începe numărătoarea banilor. Uneori chiar în spatele autobuzului. Alteori se merge chiar cu taxiul de la Romană. Iar ceva mai târziu începe cheltuirea lor pe barbut. E drept că nu în cazinouri, ci doar pitiți după colțului unui magazin unde vântul să nu poate influența zarurile.
Eu nu dau bani alora de invoca numele Dumnezeu. Adica mai nimanui :).
Totusi imi amintesc ca o data am iesit in oras si am comandat o pizza prea mare, pe care am luat-o jumate la pachet. La metrou, i-am dat-o unui pusti de vreo 10-12 ani. M-a socat felul in care manca din ea. Arata ca un caine - trecea repede peste partea cu mestecatul si se uita din cand in cand peste umar sa nu i-o fure cineva...
@Cristian Zic ca de 7 lei si 80 de bani ai primit destul in schimb, nu? :)
@Monica Mda, cam aia e foamea cu experienta ca sa zic asa.
Fain articol! Felicitari!
Mai ramane totusi ceva de pus sub observare: ce se intampla cu ceilalti, cu cei ce trec prin fata "tarabelor" si nu cumpara nimic.
Mi se pare ca si ei se hranesc cu o iluzie, cu aceea ca daca nu au cumparat-o pe cea ofertata de cersetor sunt mai bine ancorati in realitate ...
Bun venit Dyo si multumesc pentru aprecieri! Hmmm, faptul ca trec mai departe fara sa cumpere nimic nu inseamna mare lucru in sine, corect. Important e daca pricep/percep corect oferta si ceea ce fac altminteri, in afara interactiunii cu cersetorii :) Ca fapt divers de altfel dupa ce mi-am lamurit (cu ceva ani in urma) ideile astea de le-am expus aici, n-am mai avut probleme sa refuz clar cersetorii incat nici nu se mai tin dupa mine. Pentru ca le refuz "produsul" in sine, nu forma metaforei.
@Monica: dacă ar invoca Flying Spaghetti Monster altfel ar sta situația? :-)
încă mă urmăreşte chipul unei ţărănci tinere foarte înfometate care în 1961 mi-a cerut să îi dau din pîinea care o cumpărasem de la alimentara şi care mirosea foarte bine. aveam 7 ani şi nu i-am dat cu toate rugăminţile ei. ajuns acasă mama mi-a spus că ar fi fost bine să îi dau. gestul a fost ireparabil.
ps nici eu nu dau cerşetorilor profesionişti, dar oare în esenţă nu suntem şi noi nişte cerşetori profesionişti care tot îi cerem lui dumnezeu una şi alta?
@pasareaphoenixremixe Ce-i drept gesturile cam sunt ireparabile, dar uneori se mai pot compensa. Cat despre ps, as zice ca nu. Nu stiu de altii, dar eu nu cer nici lui Dumnezeu nimic.
@Cristian Probabil ar sta macar mai amuzant :)
Buna, "domnisoara buna"!
Articolul dv. imi pare nuantat de pareri personale insuficient documentate, generalizand un aspect al fenomenului (destul de vast) numit cersetorie ;). In unele cazuri se intampla sa ni se vanda o iluzie si noi sa o cumparam gandind ca am avansat o treapta spre un loc in rai...cumparand mai intai un loc in "piesa", sau poate chiar ajuta la cresterea noastra, din punct de vedere moral, fara sa ne punem atatea probleme si fara sa ne dam seama. Autoiluzionarea poate fii ceva pozitiv (cresterea imaginii de sine) :).
Dar tu de ce ai dat bani femeii care cersea "de foame", daca in mod normal nu dai cersetorilor? Sau stii ca sigur era vorba de foame, posibil dusa in eroare de decor? Sau vroiai sa faci doar o fapta buna, spre multumirea ta sufleteasca? Sau pur si simplu ti-a atins o coarda sensibila cu dramatismul "piesei" si latura ta umana a facut restul, fara sa iti pui deloc problema ca cumperi iluzia unei fapte bune?
In nici un caz nu trebuie sa te scuzi.
Descriind cazul in care ai dat bani cersetoarei ai punctat tare cu "flamanda cu adevarat" (chiar as vrea sa stiu cum ti-ai dat seama de asta :) ) cand reprezentatiile sunt asa diverse si asa bine puse in scena, ai accentuat dramatismul situatiei cu "strigatul... brusc...în aerul plin de miros îmbietor de covrigi calzi" ca apoi sa il duci la extrem cu "Nimeni nu întorsese capul, câțiva încovoiaseră spinarea" (vezi timpul verbelor din fraza...trecatorii par niste martori tacuti la o posibila crima). :) . Superb...
Comentariul meu nu as vrea sa fie unul literar, pentru ca nici nu am talent, desi nu imi pot stapani unele remarci. Cred ca cersetorii sunt impartiti pe multe categorii: unii folositi, care fac parte din retele bine organizate si care au scenarii foarte bune, "freelancerii" (mai slab pregatiti "profesional") si unii cu probleme fizice/psihice. Chiar am remarcat ca unii nu mai cer direct bani... foamea, "mi-a ars casa" sau alte motive sunt doar pretextul destinat sa convinga.
"Cerșetorii adevărați mulțumesc, sunt indiferenți sau eventual aroganți, dar n-au de ce-și cere iertare"...:) normal vorbind asa ar trebui sa fie, ca sa nu para doar un cersetor ocazional si neprofesionist...dar nu cred ca te asteptai ca unii cersetori sa fie atat de buni in relatii publice...:).
"Ceea ce vând cerșetorii oricui și în orice cantități e sentimentul de superioritate morală...". Nu neaparat, unii cersetori poate mizeaza pe aspectul asta si il pot folosi ca santaj moral, altii nu sunt constienti de el. Cat despre cei ce dau cersetorilor, iar cred ca sunt multe motive si nu ar trebui generalizat. Tu ai generalizat doar un motiv, dintr-o convingere personala, cred.
"Cerșetorii există până la urmă ca un semn exterior al comodității noastre.".
Ei, nu, poate un semn al incapacitatii unor institutii de a da fiecaruia un rol decent si bine determinat in societatea multilateral dezvoltata (asa-i ca suna un pic comunist) ? :). Cred ca cersetoria este o libertate exprimata si asumata, a celui care da si a celui care cere, motivele ambelor parti fiind foarte diverse.
Dupa cum ai compus articolul trebuia sa pui titlul "Nu dati bani cersetorilor, ca riscati sa fiti meschini!"
Dar cei care cer bani pentru tratamente medicale costisitoare (cand e vorba de salvarea vietii si nu doar de foame), SUNT cersetori???...sau numai cei care cer neintemeiat pe acest motiv???
Azi, venind spre casa, m-a abordat un cetatean de 3/4 ani, putin colorat si cam murdar, altfel simpatic, cerandu-mi bani ca sa isi cumpere o prajitura si baloane (asta cred ca a contat mult in politica demersului, exprimarea clara). L-am intrebat ca de ce nu cere bani lu' maica-sa si mi-a spus: "nu are, ca nici nu are cu ce sa platejte apa". Nu am putut sa nu il cred pentru ca asta se vedea pe fata si hainele lui. L-am intrebat ca de unde isi cumpara baloane si prajitura si mi-a aratat magazinul, care era aproape. I-am zis: "hai ca merg sa cumpar si eu ceva si iti cumpar si tie". A zis :" bine si asa". Mi-a mai spus ca il cheama Danut si nu ii place la gradinita ca se plictiseste. L-am crezut, ca la felul cum stia sa negocieze era, clar, peste pustii de varsta lui. I-am cumparat prajitura si baloanele, a inceput sa infulece prajitura rapid si a plecat zicand: "merci, ne mai vedem, domnu'".
Posibil sa ii fi stricat ceva prin planul de afaceri cetateanului, dar am negociat putin, ca sa ma asigur ca nu face deturnare de fonduri.
Jur ca nu am cumparat (azi) iluzii, nu sunt asa convins ca am facut o fapta buna, ci doar mi-a facut placere conversatia cu domnul respectiv si m-a binedispus. Plus ca nu am avut sentimentul de a fii mintit.
Cersetorii ne arata realitatea, mizeria umana sub diverse forme, dar oamenii ( adica "noi", cei decenti, civilizati :) ) e posibil sa ne facem destule iluzii in contact cu "ei".
Daca as sta sa explic ghilimelele iar as scrie prea mult...
Unii cersetori chiar au nevoie de ajutor si nu se prefac, altii dau cersetorilor si nu se prefac ca ii ajuta (unii poate ca da). Faptul ca dau nu e o solutie si nu neaparat se considera o achizitie de fapte bune.
O concluzie nu am, a ta e prea raspicata ca sa incerc sa o contraargumentez :) si punctele de vedere din care as privi subiectul sunt multe, asa ca m-am rezumat si eu la niste pareri personale...
@pasareaphoenixremixe: depinde și de cum o faci. Dacă o faci în stilul microbist al lui Gigi Becali e una, iar dacă o faci într-un mod mai smerit și mai realist e alta.
@Cristian Da, adica una e cerere, alta e milogeala. Ce-i drept, e o diferenta :D
@Sergin Bine ai venit pe aici! :) Nu neg ca orice poate avea si un efect pozitiv, inclusiv autoiluzionarea. Dar consider ca trebuie recunoscuta drept fix ceea ce este si de asta am scris, pentru expunerea clara. Nu militez pentru un fel de actiune - fiecare isi face alegerea proprie - militez doar sa fie o alegere constienta si asumata, atata tot.
Nu e vorba de generalizare cum o intelegi tu. Sigur ca exista exceptii, dar eu am incercat caracterizarea fenomenului, nu a fiecarui personaj in parte. Am expus mecanismul, nu convingerile cuiva. Mecanismul fix acesta este, chiar daca nu toti cei implicati il pricep ca si concept sau reguli (nici gravitatea nu-i musai sa o pricepi ca sa functioneze asupra ta).
Inca odata, NU dau indemnuri de comportament (dati sau nu dati bani cersetorilor etc.) Fiecare cu alegerea proprie. Nici nu acuz cersetorii de nimic - ei satisfac o nevoie a societatii. Daca ma enerveaza ceva e refuzul societatii de a recunoaste ca atare nevoia asta si implicit propria contributie la "problema cersetorilor". Cersetorii nu exista intr-un vid si nici nu apar asa brusc si din senin.
Asta nu as spune, ca cersetorii satisfac o nevoie a societatii...ei sunt ca o plaga a societatii...daca ai spune ca e nevoie de ei la ceva e ca si cum ai spune ca avem nevoie de bube...
Si exceptia e ceea ce ai expus tu la inceput in ideea principala, ca ei exista ca o nevoie pentru orgoliul unora.
Cersetorii fara scrupule sunt ca o eruptie infecta a societatii, e adevarat ca unii posibil sa se foloseasca de ei pt. imbunatatirea imaginii sau gadilarea propriului orgoliu.
Dar nu ai raspuns, cei care cer bani pentru vindecarea unor boli sau pt. operatii costisitoare (chiar prin mijloace media), chipurile, nu toate sunt adevarate...sunt cersetori???
@Sergin Am spus ca satisfac o nevoie existenta, nu ca nevoia cu pricina ar fi ceva bun sau de dorit. Asa cum daca ti-ai rupt mana ai nevoie de atele - totusi atelele nu-s ceva sa-ti doresti cand esti sanatos (si nici sa-ti rupi mana nu-ti doresti). Dar NU ei sunt plaga - ei sunt doar manifestarea vizibila a plagii...
Ca definitie a termenului, toti cei care cer ceva (indiferent ca e "motivat" sau nu) sunt cersetori, da. Sigur ca poti discuta apoi motivatiile samd, dar actiunea e una singura, "da-mi ceva", vs. "fac X si Y".
@Sergin Si o completare, ca n-am fost prea clara: actiunea de a cere (fie si pentru o viata, pentru o operatie, etc.) e cersetorie, dar asta nu inseamna automat ca cine o face odata devine brusc cersetor. Cam asa cum daca joci fotbal in timpul liber nu esti fotbalist. Deci eu nu de acestia discut, pentru ca ei sunt exceptii pana la urma.
Sergin = Lotus ?
@Mircea Popescu Nu, doar daca nu cumva Lotus=Sergin, dar nu prea cred.
Da' cine-i Lotus?
@Cristian Un utilizator de Fain si blogger imi pare.
Pai depinde de cersetori , si de interpretare ... Daca viata este o iluzie , unii o cersesc .
@dana Cum asa daca e o iluzie, atunci o cersesc? Daca nu e o iluzie, atunci actiunea de-a cere pomana nu se mai cheama cersit, sau cum?
@Cristian Ahoy!
Daca invoca FSM, ii dau bani, desigur. Dar numai daca este un true believer - trebuie sa fie imbracat in pirat si sa spuna Yarrrrrr! suficient de convingator.
@Irina Cred ca Sergin intreba daca numesti cersetorie si ceea ce fac Unicef/Crucea Rosie/Greenpeace/insert-BGO-of-your-choice?
Sau, daca din punctul tau de vedere actiunea de fund-raising = cersetorie cu fundita.
Sau daca tu crezi ca e sau nu o diferenta esentiala intre un acordeonist de metrou care te "entertain" pentru eventuali bani, si un programator care isi ofera gratuit joculetul flash, si sugereaza sa il ajuti prin PayPal.
Ma rog diferenta e ca unii sunt murdari si put si altii nu. Ca unii isi expun saracia si altii nu. Oare cat din parerea noastra despre ei e influentata de cat de puternic miros?
@Monica Sa o luam pe rand. Ceea ce fac Unicef si Crucea Rosie samd cand cer bani e cersetorie (ce altceva zici ca ar fi?), doar ca e organizata. Mai exact, spre deosebire de cersetorii individuali care pana la urma isi vand propriul produs, organizatiile astea sunt de-a dreptul pur si simplu: iti vand tie sentimentul facerii de bine, dupa care fac ce-or face cu banii si in schimb se aleg ei personal cu ceva bani+sentimentul multiplicat al facerii de bine. Trebuie sa recunosti ca e un model de ceva-business destul de bun. Pentru ei cel putin.
Programatorul de care zici nu prea are treaba cu mecanismul cersetoriei. Nu militeaza pe "fa o fapta buna si doneaza", ci ofera un produs (nici nu ti-l pune in brate ca cersetorii-mascati-in-vanzatori din trenuri) si te lasa sa stabilesti singur pretul - cat consideri ca merita sa platesti pentru el.
In sfarsit, nu e vorba de expunerea mizeriei si saraciei. Mai exact mizeria si saracia folosita pentru cersetorie e de cele mai multe ori cosmetizata si dozata - e parte din ceea ce se vinde.
De aia faceam paralela cu acordeonistul. Teoretic si el ofera un produs ("entertainmentul") pe care poti sa il evaluezi si sa il recompensezi dupa bunul plac.
Diferenta vine intradevar de la "bagatul pe gat" al "produsului".
Ziceam doar ca unii au nevoie sa apeleze la cersit pentru a supravietui . Deci , isi cersesc viata . Care viata este o iluzie . Deci , cersesc iluzii.
Ziceam doar ca unii, cei adevarati, cersesc ca sa traiasca , pentru viata. Cum viata este o iluzie , cersesc iluzii. Cersetori sunt cei e nu dau nimic in schimb.Iau ce li se da si pleaca. Restul .. depinde ... unii geneareza eventual o prostitutie intelesctuala , altii manipulari diverse .
@Monica Da, diferenta aia cam e esentiala. Acordeonistul nici nu-si asuma in fapt rolul de cersetor ci se pretinde cantaret si e in fapt un fel de vanzator ambulant. Un fel foarte agresiv.
@dana (&Anonymous) Imi pare cam greu de facut distinctia pe care o zici tu. Pana la urma daca intr-adevar ar fi ca mor daca n-ar cersi, ori e lumea de o bunatate exemplara, ori ar cam muri pe capete - si atunci de unde tot sunt atatia? Imi pare ceva contradictie pe acolo. Ca sa nu mai spun ca am cunoscut oameni amarati care traiau practic din mila altora dar care NU cerseau. Uite asa simplu si banal. Si nu e ca aveau intotdeauna stomacul sau camara plina. Imi pare ca ce zici tu e mai degraba un fel de "cei care-si aleg meseria de cersetor, cersesc ca sa traiasca", cam tot asa cum cei care-si aleg meseria de zugrav, zugravesc ca sa traiasca. Ce-i drept, corect. Dar n-are a face cu iluzia de o ziceam.
Exista totusi si cei care isi lasa orgoliul la o parte si cersesc pentru a supravietui . De multe ori iti ofera ceva in schimb , simbolic , si tot de obicei , refuzi sa accepti. Pentru ceilalti , vanzatori de servicii cu plata anticipata.
Pardon , cu servicii anticipate , plata optionala.
@Dana Da, exista si cei de care spui tu, dar aceia sunt exceptiile in fapt (cei care chiar ajung acolo, nu cei care pretind). Aceia nu vand in fapt nici o iluzie.
Din principiu, nu dau bani cerşetorilor. Pentru că, de cele mai multe ori, cineva se va îmbăta cu acei bani. Nu dau bani nici ONG-urilor. Pentru că nu am destui nici pentru mine. Dar, lucrez de aproape două decenii, voluntar, pentru o asociaţie de handicapaţi neuromotori şi, din când în când, şi pentru multe altele.
@Zamfir Din ce spuneti inseamna deci ca oferiti cu adevarat si real. Iluzia vanduta de cersetori nu-i deci pentru dvs. Si mie imi pare ca doar un mod direct de interactiune intre cel care are nevoie si cel care ofera e in fapt singurul cu consistenta. ONG-urile sunt si ele cam tot pentru comoditatea doritorilor de iluzii, desi la alt nivel/clasa.
Ieri am dat 50 de bani unui cuplu care voia să-și ia bere și am primit rest 20 (așa cum mi se spusese de la început).
@Cristian Sa-ti fie de bine cum s-ar zice. Cum le-o fi fost si lor ma gandesc, ca altminteri nu-mi pot imagina cu adevarat nevoia acuta de bere...
Tu nu, dar oama cred că da :-)
P.S. Unul din multele ei articole care demonstrează nevoia de bere: „Nu dați bani pe prostii, luați alcool la copii”.
@Cristian Neah.
Am ajuns pe cai ocolitoare aici, dar nu-mi pare rau. Imi place cum ai gindit tu chestia asta, tranzactia dintre buzunar si suflet. Am mai cautat si alte texte de-ale bloggerilor, apoi l-am gasit si pe al meu. Incep sa cred tot mai mult ca nimic nu e dezinteresat din ce facem...
http://gadjodillo.wordpress.com/2008/09/26/cersetori-si-cersetori/
Bun venit deci, nu-i bai de drumul ocolit, ca ce-i scris pe blog isi asteapta cititorii oricat e nevoie :)
Cum ar fi ceva cu totul dezinteresat altfel decat in fond "decuplat" complet de noi insine, un gest deci mai degraba mecanic, programat? Zic ca poate nu-i bai sa te bucuri in fond de rezultatul actiunii tale oricare ar fi ea - totul e poate in a nu pierde totusi din vedere ca actiunea e cel putin la fel de importanta in sine pe cat e si rezultatul (daca nu si mai mult).
Ziceam odata despre scopuri si drumuri... http://www.ossasepia.com/2010/11/29/scopul-sau-drumul/
Împărtășesc un pasaj din jurnal pe care nu îl făcusem public pînă acum:
Deși fusesem doar 3 luni jumate în Mongolia, cînd m-am întors în Europa am descoperit amabilitatea excesivă din relațiile sociale: zîmbete false distribuite tuturor; mulțumiri "din suflet" pentru nimicuri ș.a.
Aici, tradițional, un zîmbet sau un mulțumesc sincer se cîștigă greu și au sens, tocmai pentru că sunt așa de rare. Dar cultura Vestică, veselă și politicoasă, își face simțită influența și aici.
Relatarea, de fapt, începea așa:
Aruncam niște cutii, cînd îmi răsare din ghenă un omuleț negru și urît care strîngea sticle. Deși firav și îmbrăcat sumar (sub 0 grade), mi-a inspirat demnitate, așa că am vrut să recompensez puțin sentimentele pe care le-a trezit în mine.
Cînd i-am întins 5000 de tugruk, a făcut ochii mari, a luat pripit bancnota și a exclamat, ca pentru sine, "Ce frumos, ce bine!". Atît. Nu mi-a mulțumit. Mi-a întors spatele și s-a întors la treaba lui, în ghenă.
În România mi-ar fi mulțumit pînă la pămînt și mi-ar fi "dat Dumnezeu sănătate, mie și la familia mea", ca și cum gestul este despre mine și validarea mea ca om milostiv. Aici, nu e despre gratificarea de moment (d-aia s-a și întors imediat la muncă). Aici, gestul e acceptat necondiționat (fără mulțumiri inutile) și e valorizat natural și independent ("ce bine!").
Chiar am stat si-am rasucit un pic pe mai multe parti relatarea dumneavoastra, pentru ca mie una imi pare altminteri foarte naturala si "de acasa", nicidecum "straina" cultural ori "exotica" in sensul direct ca adica "nu e asa la noi". Lumea nevoiasa (de la sate de prin muntii Romaniei ca acolo am stiut-o mai in amanunt si mai pe ani de zile, nu ca doar acolo o fi) cam asa am si vazut-o sa reactioneze mai intotdeauna - un bogdaproste eventual si altminteri revenirea naturala la ce faceau, pentru ca nici nevoia reala nu sta in loc niciodata ori nu pentru mult timp cum ar veni.
N-as numi totusi asa generic multumirile "inutile" (gestul natural al omului de care spuneti sa remarce "ce bine" e un mod real de a multumi, precum e de altfel si actul in sine de a folosi ce a primit) dar inteleg ce spuneti ca in realitate sunt mult mai frecvente altminteri (mai ales in sudul Romaniei, as cam zice) temenelele acelea cu "mie si familiei mele" etc. Le stiu prea bine de asemenea dar imi pare ca-s cu totul alta chestiune decat a multumi. Practic, daca e sa duc mai departe ce remarcati ca adica toate reactiile si modalitatile anume de expresie sunt pana la urma si colorate cultural, as zice ca acele interminabile temenele sunt mai degraba pe filiera orientala dar acel Orient anume de a ajuns ori ramas si la noi - nu cel al mongolilor lui Gingis Han ci poate cel mult cel din mahalalele Instanbulului de final de imperiu in declin deja.
Altfel zis, poate ca este intr-adevar si ceva cultural care e exploatat/parazitat cand devine cersetoria practic o ocupatie in sine dar altminteri oriunde si oricare ar fi formele exacte de expresie, tot imi pare ca singura legatura reala intre cersetorie si caritate e una de imitatie si eventual parazitism - altminteri n-au nici in clin nici in maneca una cu alta, ca-s fundamental diferite din orice punct le-as privi.
[...] Un excelent articol al Dianei Coman scoate in evidenta si o alta fata a relatiei cersetor – milostivitor decat cea din Filantropica. [...]
[...] Roz,Psipsina,Scânteia,Luna,Babele Marx,Teo,MP,Luka Raluka,Standd,Alas,Pato Basil,Diana,Ciupercuta cea [...]
[...] Roz,Psipsina,Scânteia,Luna,Babele Marx,Teo,MP,Luka Raluka,Standd,Alas,Pato Basil,Diana,Ciupercuta cea [...]
[...] Pisica Roz, Psipsina, Scânteia, Luna, Babele Marx, Teo, MP, Luka Raluka, Standd, Alas, Pato Basil, Diana, Ciupercuta [...]
[...] ce am recitit pasajul în cauză din cartea lui Sabato, mi-am amintit imediat de un articol al Dianei de acum ceva vreme despre cerşetorie şi cum părţile participante de fapt fac parte dintr-o [...]
[...] deja capeti puncte in plus la satisfactia interna, cam pe acelasi principiu pe care functioneaza si comertul cersetoriei: ajunge sa decizi sa crezi ca satisfaci o nevoie fundamentala reala si gata te simti si superior si [...]
[...] This is the very loose English version of an article of mine written in 2011. [...]