Am fost recent la târgul de carte de la Londra. Nu vă imaginați un fel de târg de carte Gaudeamus sau cum i-o mai fi zicând celui din București doar că la scară mai mare, că nu prea se compară din păcate, după cum nu prea se compară un târg duminical cu o conferință științifică. E drept că în ambele se și vând lucruri (cărți în cazul de față) și eventual se întâlnesc oameni, dar în cazul conferinței se discută mai ales idei, se explorează conexiuni. Iar oamenii sunt într-adevăr elementul principal, nu reducerile la cărți (1).
Fiind Rusia tema târgului de anul acesta, am profitat de ocazie ca să ascult câțiva autori ruși invitați, printre care și Grigory Chkhartishvili, pe care poate îl cunoașteți drept Boris Akunin (2). Care a parat în stilul omului inteligent întrebările stereotip cu care i-au bombardat interviul. Știți cum e: publicul are niște idei fixe (de obicei paralele cu realitatea pe care nici nu se obosește să o cunoască) iar intervievatul refuză să își joace cuminte rolul și să se înroleze voluntar în susținerea fanteziei romantice sau cel puțin convenabile și se încăpățânează în schimb să aibă propriile idei și să le și susțină neabătut (3). Cu rezultate uneori amuzante când întrebările derapează în repetiții din cauză că mentalul celui care întreabă n-a realizat că i-a fost tras preșul fanteziei de sub picioare și se află în plină realitate contondentă. Mai interesant e că fanteziile ca și realitățile cu pricina îmi pare că sunt foarte aplicabile și României, nu doar Rusiei. Să vedem câteva așadar.
Întrebat dacă i se pare că Rusia merge în direcția cea bună dat fiind că regimul e în continuare totalitar în fapt (în interpretare vestică a se citi fix echivalent cu regimul sovietic cel puțin), Akunin a răspuns elegant că lucrurile sunt departe de a fi minunate, dar se trece printr-o etapă necesară. Pentru că societatea civilă nu apare brusc peste noapte, tot așa cum nici bolșevicii nu au apărut brusc peste noapte. Și unii și alții au fost și sunt în fapt oameni din societatea respectivă, care are a-și asuma și părțile bune câte le găsește, dar și pe cele rele. Mai pe scurt, cu regret, dar comuniștii am fost noi. Este că nu-i un răspuns prea plăcut? Și mai spune Akunin că totuși, oricât ar fi de greu în societatea curentă, e mult mai simplu decât în timpurile bolșevicilor: acum poți considera fără o umbră de îndoială că cei care sunt nemernici o fac din alegere proprie și fără circumstanțe atenuante. Raționament care merită aplicat constant și propriei persoane, evident.
Întrebat care este cel mai mare scriitor contemporan din Rusia, Akunin a răspuns că e o întrebare pentru generațiile următoare, iar deocamdată cel mai mare scriitor e cel care vinde cele mai multe cărți. Iar el, de când a început să scrie, nu mai citește, dar așteaptă cu nerăbdare să iasă la pensie pentru a începe să citească din nou. Până atunci, speră doar că sunt mulți cei care scriu bine, ca să aibă destul de citit. Care-i sunt autorii contemporani favoriți? De vreme ce nu-i citește, n-are favoriți.
Și totuși, ce părere are despre scena literară rusească contemporană? Atât cât a citit înainte de a se apuca de scris, îi pare că autorii ruși contemporani se închid singuri prea des în cușca realităților specifice Rusiei, idiosincraziilor născute din izolarea sovietică. Ca omul închis prea mult într-o celulă, refac prea des același parcurs de-a lungul barelor, fără să vadă că între timp s-a deschis poarta către lumea largă. Fără să mai dorească sau să mai încerce să-și găsească locul în interacțiune cu lumea largă din care Rusia e doar o părticică, nicicum o lume întreagă. Ca să nu credeți că doar noi preferăm căldurica sentimentului profund românesc al transhumanței și subiectele etern-la-moda-actuală ale orfelinatelor și eșuaților din mirajul vestului în cerșetorie și prostituție. Subiecte care merită desigur abordate pentru realitatea pe care o reprezintă, dar care nu-s nici pe departe singurele posibile și nici singurele de interes. Pentru că în lumea largă nu-s dragonii care scuipă flăcări, ci doar libertatea reală, dar drumul către ea trece însă prin multele oglinzi în care îți trebuie ceva curaj să te privești. Iar după atâta amar de vreme, cușca e chiar confortabilă dacă te gândești bine...
Note
(1) Ca fapt divers, din România n-am văzut ca autor invitat decât pe Mircea Dinescu. Aveți vreo justificare favorită pentru așa (ne)reprezentare la unul dintre târgurile principale internaționale? (2) Dacă nu-l cunoașteți pe B. Akunin, foarte rău, că e tradus și în română, i-am găsit recent una dintre cărți, "Moartea lui Ahile" dacă nu mă înșel. Cum singur spune, nu e un scriitor excepțional, dar plănuiește lucrurile bine. Și ca bonus, urmăriți și recunoașteți schimbările de stil precum și pe cine imită cu fiecare ocazie... (3) Sper cel puțin că știți, că nu mi-e foarte clar câte interviuri de genul acesta apar pe la noi.
Comments feed: RSS 2.0
Singura care-mi vine acum în minte e aceea că românii nu prea au scriitori. Cel puțin eu n-am citit pe vreunul care să fi scos vreo carte remarcabilă după '90 (eh, nici înainte nu prea, dar în fine).
rusii sunt fascinanti pentru ca desi par oarecum apropiati, sunt de fapt foarte diferiti. si am impresia ca si daca ar fi fost similara ca dimensiuni demografic-geografice, cultura rusa tot ar fi fost mai bogata decat cea romaneasca.
@spyked Hmmm, ceva scriitori am avea zic eu, dar ca si ai rusilor, se blocheaza in cutiute imi pare si nu vor sa iasa international real. Ce-i drept, in lumea actuala putem spune ca daca nu vor si nu ies oricum, atunci nu prea sunt scriitori reali, dar am zis ca poate-poate o mai fi si alta explicatie.
@zamo.ca Rusii au o traditie in ce priveste literatura si chiar cultura la nivel mai general. E chestiune de ceva generatii - pana la urma daca te gandesti cam cand s-a inceput la noi si la ei sa existe preocupari literare reale. Ca sa nu mai zic de suportul ulterior. Altminteri avem in comun poate mai multe decat am vrea, dar exista si diferente marcate imi pare intre abordarea latina (de care suntem inca mai aproape as zice) si cea slava combinata cu nordica. Plus ca noi vedem Rusia ca pe ceva omogen - ori nu e deloc cazul, iar ei vad un mozaic (vezi si referinta la georgieni de altfel).
@spyked Ah, si ca tot veni vorba, as zice ca putem lua ceva lectii si la capitolul definirii literaturii "serioase" - Akunin de exemplu nu considera ceea ce face in categoria cu pricina, cat mai degraba un exercitiu si joc. Dupa asa definitie, cu siguranta n-avem autori de nici o culoare, exceptandu-l pe Ionesco probabil.
Corect.
O singura carte de un autor rus imi lipseste: Icre Negre de Arkady Averchenko. Era o carticica mica si galbena din colectia cartilor de umor. Las'ca public eu ceva despre el pe blog :)
@zamo.ca Oho, chiar asa una singura lipseste??? Maiculita, dar citesti si noaptea autori rusi, sau cum de i-ai terminat pe toti si tot ce-au scris? O sa caut cartea daca zici ca merita, ca eu n-o stiu.
restul le gasesc si aici, dar asta nu.
e-o chestie personala - am rezonat eu cu cateva dintre ele. nu-i neaparat o capodopera - e de umor :)
Eu l-aș fi întrebat când au de gând ai lui conducători să ne dea tezaurul înapoi :-)
Sunt neomogeni și pentru că s-au extins ca nehaliții până au ajuns să formeze URSS, iar acum trag ponoasele. Cam la fel ca francezii și englezii cu negrii lor neaoși :-)
@zamo.ca Faptul ca-i umoristica nu exclude valoarea deloc :) Vezi Wilde de-un exemplu asa pe nepusa masa.
@Cristian Nu prea vad ce are Akunin personal cu tezaurul, dar in fine, pe principiul pe cine prindem pe ala il intrebam de ce ne doare pe noi, se poate, normal. De omogenitate nu ziceam ca ar fi de bine sau de rau, ci ca fapt. Ca este si conteaza, si ar fi mai util sa n-o ignoram ca nu ne-ajuta.
Știu că el nu prea are de-a face cu tezaurul, dar la fel cum ăia l-au întrebat de regim, la fel l-aș fi întrebat și eu despre tezaur. Ar fi putut chiar să dea un răspuns neobișnuit, ceva de genul „tezaurul nu e al meu, ci al strămoșilor (strămoșilor) mei care l-au luat de la voi”.
@spyked Abjectu.
@Mircea Popescu Abjectu scrie foarte bine si nici nu-i chiar singurul de altfel dar cum s-ar zice cu distributia internationala sta mai prost - ca nu-i suficient de cunoscut cat sa-l traduca lumea pe neti.
Da' acuma sincer sa fiu nici nu-mi pare mie asta cu traducerea asa un impediment major, nu ne-am globalizat inca pina intr-acolo incit sa ne voteze ceilalti literatura.
Mai grav imi pare ca se izideste-n preocupari marunte in loc sa scrie, da' mnoa, ce poti face ?
Pai nu-i de votat au ba, dar e vorba de vizibilitate pana la urma. Adica de ce sa nu citeasca mai multi? Cat despre treaba cu preocuparile marunte, e chestia ca n-or fi asa marunte pentru el, imi pare.
Pai acuma ce, ne intereseaza cum e pentru el ?! Noi aici vorbim de literatura!
Fără mare legătură cu subiectul, dar tot despre literatură: Bad Politics, Worse Prose. From suicidal astronauts to bestiality, you can learn a lot about what makes the world's worst tyrants tick from the terrible books they write..
@Mircea Popescu Pai noi vorbim linistiti de literatura, dar el face ce-o fi facand pentru el cum s-ar zice. Si-apoi vorbim noi, dar nici bine nu stim de ce precum s-ar spune...
@Cristian Proza proasta poti scrie oricand, nu-i nevoie sa fii tiran.
[...] altminteri “actiunea” in sine imi aduce aminte in mod curios de una dintre cartile lui Akunin – dar sa fie clar ca Akunin scrie de minim 10 ori mai bine decat autorul lui Locke Lamora (si [...]