Motto: Domnul si doamna Acrituri traiau in borcanul de muraturi ¹.

Precum se stie cu siguranta neclintita si neostoita de-a lungul si de-a latul lumii si-a universului intreg ², Pacala este cu totul o inventie romaneasca, rod si fruct zemos si gustos al spiritului unic romanesc. Dar ca sa vezi chestiunea dracului si facatura diavolului - stucheasca-l matele si beli-l-ar popii - ca au si englezii pe acest domn Acrituri ³, frate geaman (daca nu-i vitreg) cu Pacala. Si ca sa intareasca asemanarea, mirare mare-i ca patimesc cei doi frati instrainati si de ape mari separati cam aceleasi lucruri, fac cam aceleasi prostii la schimb, dar sfarsesc totusi cu totul altfel. Iar daca nu cu totul, atunci cel putin unde conteaza: unuia ii merge bine, celuilalt... dar sa nu incepem chiar cu sfarsitul, ci sa vedem de gasim macar prin mijloc un fel de inceput.

Pacala si domnul Acrituri sunt ei frati dupa minte si apucaturi, dar au crescut dupa cum le-a fost norocul, unul pe-o gura de rai unde si de canti vara tot ai ce manca iarna, iar altul pe-un picior de... nu se stie ce, dar e clar ca nici vara nu-i, asa ca sa de mancat nici atat daca stai de cantari.

Consecinta a mediului propice precum si-a inclinatiei naturale, Pacala e - teoretic cel putin - un istet si cinstit cu ocupatie completa (full-time si ore suplimentare) a-si rade de prosti si lacomi, incepand cu fratii lui mai mari si sfarsind cu popii tuturor satelor. Interesanta viziune populara asupra prototipului de erou precum si-asupra inteligentei celor mai varstnici fie ei si cu doar cativa ani, respectiv a spiritelor umile ce-mbraca sutana si propavaduiesc distantarea de ochiul cel galbui al dracului.

Prin contrast, bietul domn Acrituri, cu toata domnia lui cu tot, munceste de zor sa creasca castraveti in gradina ca sa-i puna la murat in casa lui cea borcan de muraturi. In plus, n-are frati de care sa-si rada, dar e in schimb insurat - si nu-i clar daca rade prea mult de chestiune.

In tot cazul, in viata ambilor frati sunt importante: o usa luata in spinare, o vaca vanduta aiurea si un copac care scartaie.

Dincolo de diferentele de situatie materiala sa spunem asa, cei doi frati de poveste se comporta surprinzator de identic: plecati de acasa cam in urgenta (Pacala de frica sa nu creada satul ca a omorat el popa, iar domnul Acrituri pentru ca i s-a spart borcanul de muraturi), amandoi iau usa in spinare. Ce-i drept Pacala o ia in principiu doar sa-si rada de frati pentru neobrazarea lor de a-i zice sa traga usa dupa el. Domnul Acrituri ia usa dupa un rationament mult mai alambicat, chiar daca la fel de fantezist: sa tina hotii departe de ce mai e prin spartura fostei case, ca daca n-au usa, nici nu pot intra, evident. E poate de remarcat ca eroul roman pleaca de acasa de gura lumii, pe cand amaratul de englez pleaca pentru ca sa faca bani sa-si refaca intr-un final casa. Probabil nu le poti avea pe toate, asa ca daca-ti sta casa in loc se gasesc vecinii sa te faca sa-ti iei campii.

Daca ai o usa si ajungi la o padure, e logic s-o sui in copac si sa dormi pe ea. Ceea ce fac amandoi fratii nostri, chit ca Pacala nu chiar doarme (ca n-apuca), iar domnul Acrituri mai mult tremura de frica, asa ca-si lasa nevasta sa doarma si pentru el. Iar daca e un copac in padure cu o usa in el, vor veni cu siguranta niste hoti sa imparta prada fix sub copacul acela. Si va pica usa fix pe ei, omorand cativa, speriind pe ceilalti, lasand in tot cazul banii balta sub copac. Dovada ca si hotii or fi fiind frati, chit ca vorbesc romaneste ori englezeste ⁴.

In ce priveste vaca, e oarece inversiune prin cele doua povesti, ca probabil o fi fost aceeasi vaca si deci nu putea fi simultan pe insula si pe continent. Asa ca Pacala are vaca inainte de-a lua usa in spinare si-o vinde - din cauza ca-i e lene sa aiba grija de ea - pe scartaitul unui copac. Dupa care taie copacul de nervi ca doar scartaie si gaseste - pe principiul berzei chioare - ditai mormanul de galbeni. Din care ia insa doar pretul vacii, ca el e om cinstit - adica iti taie copacul pentru ca i s-a parut lui ca scartaie ciudat, dar lasa la schimb vaca lupilor si nu-ti ia mai mult decat i-a promis scartaitul lemnului.

Bietul domn Acrituri insa are doar banii hotilor pe care-i da pe toti pe-o vaca. Vaca de altfel pe care o vrea -mai corect spus nevasta lui o vrea- ca sa porneasca o afacere cum s-ar zice, nicidecum pe care n-o vrea pentru ca-i prea mult de munca. Dar fiind el frate cu Pacala, da apoi vaca pe un cimpoi pe care-l da pe-o pereche de manusi pe care le da pe-un bat. Pe care bat il da pe scartaitul unui copac. Atata doar - greseala fatala - ca domnul Acrituri nu taie copacii de nervi, ci se gandeste ca poate n-o fi chiar mai rau sa se intoarca si fara vaca si fara bat, ca doamna are oricum mana destul de grea...

Si uite asa ne arata povestea ca desi face si englezul si romanul s-ar zice fix acelasi lucru, romanul e vesel si voios cu banii in buzunar, pe cand englezul bietul e batut bine si-i ramane doar a se apuca apoi de treaba de la zero.

De vina insa-i clar ca-s doar si numai englezoaicele muraturile ⁵.

1. "Mr. and Mrs. Vinegar lived in a pickle-jar."[↩]
2. Adica in spatiul Carpato-Danubiano-Pontic, ca atata era loc pentru univers cand s-a dat siguranta asta infipta pana-n plasele.[↩]
3. E domnul Otet in fapt, dar deh, in vest muraturile se pun in otet, nu-n saramura ca prin Valahia mea natala, asa ca am tradus in spiritul muraturilor locale mai degraba decat in spirtul otetul preciziei calculatoricesti de cuvinte. [↩]
4. Ori poate usile erau de la acelasi producator international localizat in Bermude[↩]
5. Zise Pacala cel hatru.[↩]