Am fost recent la târgul de carte de la Londra. Nu vă imaginați un fel de târg de carte Gaudeamus sau cum i-o mai fi zicând celui din București doar că la scară mai mare, că nu prea se compară din păcate, după cum nu prea se compară un târg duminical cu o conferință științifică. E drept că în ambele se și vând lucruri (cărți în cazul de față) și eventual se întâlnesc oameni, dar în cazul conferinței se discută mai ales idei, se explorează conexiuni. Iar oamenii sunt într-adevăr elementul principal, nu reducerile la cărți (1).
Fiind Rusia tema târgului de anul acesta, am profitat de ocazie ca să ascult câțiva autori ruși invitați, printre care și Grigory Chkhartishvili, pe care poate îl cunoașteți drept Boris Akunin (2). Care a parat în stilul omului inteligent întrebările stereotip cu care i-au bombardat interviul. Știți cum e: publicul are niște idei fixe (de obicei paralele cu realitatea pe care nici nu se obosește să o cunoască) iar intervievatul refuză să își joace cuminte rolul și să se înroleze voluntar în susținerea fanteziei romantice sau cel puțin convenabile și se încăpățânează în schimb să aibă propriile idei și să le și susțină neabătut (3). Cu rezultate uneori amuzante când întrebările derapează în repetiții din cauză că mentalul celui care întreabă n-a realizat că i-a fost tras preșul fanteziei de sub picioare și se află în plină realitate contondentă. Mai interesant e că fanteziile ca și realitățile cu pricina îmi pare că sunt foarte aplicabile și României, nu doar Rusiei. Să vedem câteva așadar.
Întrebat dacă i se pare că Rusia merge în direcția cea bună dat fiind că regimul e în continuare totalitar în fapt (în interpretare vestică a se citi fix echivalent cu regimul sovietic cel puțin), Akunin a răspuns elegant că lucrurile sunt departe de a fi minunate, dar se trece printr-o etapă necesară. Pentru că societatea civilă nu apare brusc peste noapte, tot așa cum nici bolșevicii nu au apărut brusc peste noapte. Și unii și alții au fost și sunt în fapt oameni din societatea respectivă, care are a-și asuma și părțile bune câte le găsește, dar și pe cele rele. Mai pe scurt, cu regret, dar comuniștii am fost noi. Este că nu-i un răspuns prea plăcut? Și mai spune Akunin că totuși, oricât ar fi de greu în societatea curentă, e mult mai simplu decât în timpurile bolșevicilor: acum poți considera fără o umbră de îndoială că cei care sunt nemernici o fac din alegere proprie și fără circumstanțe atenuante. Raționament care merită aplicat constant și propriei persoane, evident.
Întrebat care este cel mai mare scriitor contemporan din Rusia, Akunin a răspuns că e o întrebare pentru generațiile următoare, iar deocamdată cel mai mare scriitor e cel care vinde cele mai multe cărți. Iar el, de când a început să scrie, nu mai citește, dar așteaptă cu nerăbdare să iasă la pensie pentru a începe să citească din nou. Până atunci, speră doar că sunt mulți cei care scriu bine, ca să aibă destul de citit. Care-i sunt autorii contemporani favoriți? De vreme ce nu-i citește, n-are favoriți.
Și totuși, ce părere are despre scena literară rusească contemporană? Atât cât a citit înainte de a se apuca de scris, îi pare că autorii ruși contemporani se închid singuri prea des în cușca realităților specifice Rusiei, idiosincraziilor născute din izolarea sovietică. Ca omul închis prea mult într-o celulă, refac prea des același parcurs de-a lungul barelor, fără să vadă că între timp s-a deschis poarta către lumea largă. Fără să mai dorească sau să mai încerce să-și găsească locul în interacțiune cu lumea largă din care Rusia e doar o părticică, nicicum o lume întreagă. Ca să nu credeți că doar noi preferăm căldurica sentimentului profund românesc al transhumanței și subiectele etern-la-moda-actuală ale orfelinatelor și eșuaților din mirajul vestului în cerșetorie și prostituție. Subiecte care merită desigur abordate pentru realitatea pe care o reprezintă, dar care nu-s nici pe departe singurele posibile și nici singurele de interes. Pentru că în lumea largă nu-s dragonii care scuipă flăcări, ci doar libertatea reală, dar drumul către ea trece însă prin multele oglinzi în care îți trebuie ceva curaj să te privești. Iar după atâta amar de vreme, cușca e chiar confortabilă dacă te gândești bine…
Note
(1) Ca fapt divers, din România n-am văzut ca autor invitat decât pe Mircea Dinescu. Aveți vreo justificare favorită pentru așa (ne)reprezentare la unul dintre târgurile principale internaționale? (2) Dacă nu-l cunoașteți pe B. Akunin, foarte rău, că e tradus și în română, i-am găsit recent una dintre cărți, “Moartea lui Ahile” dacă nu mă înșel. Cum singur spune, nu e un scriitor excepțional, dar plănuiește lucrurile bine. Și ca bonus, urmăriți și recunoașteți schimbările de stil precum și pe cine imită cu fiecare ocazie… (3) Sper cel puțin că știți, că nu mi-e foarte clar câte interviuri de genul acesta apar pe la noi.