Unele orașe se vizitează cel mai bine citind despre ele și ocolindu-le de la distanță când ești pe drumuri. Poate pentru că și-au trăit zilele de glorie mai demult, poate pentru că s-a scris prea frumos despre ele, poate pentru că le-au vizitat prea mulți, poate pentru că…Uneori totuși, ca într-o a doua șansă, le poți descoperi la kilometri depărtare, sub alt nume, sub altă față, ca o oglindire imperfectă, diferită, dar totuși cu mult mai apropiată spiritului original decât orașul care se află astăzi pe locul și sub numele indicat de trecuții săi admiratori. Un astfel de oraș cu numele e Veneția, iar oglindirea sa mult mai reală se numește astăzi Amsterdam.

Aud deja strigătele indignate, văd încruntările supărate, pe alocuri zâmbetele care-cred-că-știu-ele-de-ce (dar nu știu bine), simt cum mi-ați da bețe că îndrăznesc să fac așa ceva minunatei, glorioasei, unicei, uluitoarei, șamdei Veneții. Care-i acum un putregai în descompunere pe ape puțitoare, cu copaci chirciți de setea aerului proaspăt și-al unui petec de pământ mai răsărit, cu câteva grăunțe de aur încă încrustate-n coaja-i descompusă: bazilica San Marco, palatul Dogilor și carnavalul. Și înfruptându-se din hoit, stolul rapace de turiști și porumbei, la fel de-nghesuiți și cu agenda tot atât de strictă. Ah, să nu uit gondolierii care-și mână gondola cu bățul ca pe vite și bisericile în care venețienii prostituează orice sculptură răpciugită la preț de prospătură diafană.

În Amsterdam însă, canalele-s albastre precum cerul, copacii verzi inundă malurile și-și pleacă ramurile în apă, aerul e proaspăt, lumina însăși e acasă în fiecare strop de apă, în fiecare strop de aer. De altfel acesta e secretul luminii olandeze: lumina reflectată la infinit de multitudinea de picături de apă ce se găsesc în aer. Nu sunt gondole, dar sunt vaporașe care servesc drept casă. Iar tot orașul vechi și poate nu chiar foarte vechi, e viu, e proaspăt, e stilat, își poartă vârstele trecute ca pe o haină nouă, nu ca pe o vechitură pe care-o ții roasă-n coate de teamă să nu pară doar o hanță ca oricare alta. Și-i vine bine haina asta Amsterdamului chiar dacă moda e demult trecută. Pentru că e haină de lumină, de aer și de viață, nu haina unui cadavru de glorie trecută. Și pentru că știe să o poarte nonșalant, aici și-acum, mândru de trecut și doritor de viitor.