Așa-i c-ați văzut mulți oameni tineri, așa, pe la 22-28 de ani, hai maxim 35, murind de singurătate prin cele peșteri de munte, prin cele pustiuri aride, prin cele stânci inaccesibile? Nu? Ziceți că nici nu s-au dus acolo? Serios? Dar cum se poate? De atâtea plângeri la gândul (teribil) despărțirii de prietenii prea cunoscuți fie și-o lună, un an sau doi, credeam că în pustie-i vorba să se ducă pentru un stagiu, pentru un studiu, pentru un job, pentru o experiență.
Așadar era vorba de plecat un pic printre alți oameni. Oameni pe care încă nu i-au cunoscut. Doar pentru că-s din alt cartier. Sau din alt oraș. De altă țară nici nu mai discutăm, că deja ar fi prea îngrozitor. Și aici e un blog drăguț vă rog, fără chestii din astea înspăimântătoare, da? Că speriem copiii cu babaul și crocodilul singurătății abismale, otrăvit și de neevitat, care te pândește printre necunoscuți să te muște de nas. Sau de picior. De posterior. În fine, depinde ce arăți la lume mai întâi.
Ce nu știe crocodilul e că acei necunoscuți pot deveni cunoscuți. Sigur, nu de la sine și nu dintr-o dată. Dar se poate și chiar se întâmplă. Frecvent. Și că fără să pleci, nu poți cunoaște bucuria reîntoarcerii.
Chiar dacă stai pe loc, uneori prietenii pleacă oricum, dar regăsirile se întâmplă întotdeauna. Uneori pe neașteptate, uneori planificate, dar întotdeauna bine venite. Și nimeni n-are limită la numărul de prieteni, să nu mai încapă unul nou. Tare ciudat atunci de unde vine atâta frică de singurătate. Sau să fie mai degrabă așa, ca un fel de lanț?
Comments feed: RSS 2.0
La feisbuc era 5000 limita ultima dată când m-am uita... au, nu dați!
Asta pune o întrebare interesantă, veche de când lumea și care probabil nu-și are sensul aici, dar pe care o voi enunța oricum, fără a avea însă pretenții la un răspuns: ce-s prietenii?
Oricum, sunt de părere că da, e bine să întâlnim oameni noi și să ne facem prieteni din ei, în limita constrângerilor spațio-temporale, asta dacă nu vrem să apelăm la feisb... gata, tac.
@spyked: Prietenii sunt ceea ce considera fiecare ca sunt. Si normal ca exista o gama intreaga. Da, am folosit cuvantul intr-un mod foarte acoperitor, dar nu conteaza cum le zicem atata vreme cat stim clar despre ce vorbim :)
Un strain e un prieten pe care înca nu-l cunosti- proverb chinezesc, parca.
Eu însa sunt de parere ca prietenii ti-i faci in copilarie si adolescenta. Tot ce vine apoi e un fel de amicitie mai mult sau mai putin strânsa, dat fiind ca adultii pe care-i intâlnesti si cu care te imprietenesti ca adult au prietenii lor din copilarie, si tot asa. Sau, sa zicem ca prietenii sunt de doua feluri: prieteni din copilarie si...numa' "prieteni".
kokofifi, in teorie suna bine ce zici tu :) Dar in practica o fi sunand bine doar pentru unii, ca mie nu mi se potriveste. E drept ca sunt putini Prieteni si apoi mai multi prieteni si inca si mai multi pri-eteni si tot asa mai departe. Dar nu tine de ce alti prieteni are X, e totusi, zic eu, o relatie 1-1.
Oricum, treaba e: stam lipiti de prieteni si tremuram ca ne mananca crocodilul daca plecam un an sau 2?
a,nu! prieteni is aia de lânga care poti pleca un an sau zece, si tot prieteni ii gasesti.
(as vrea sa stiu de ce tocmai crocodilu', asta e bau-baul mai nou?)
:D
Pai nu e bau-bau performant? Profesionist? :D
E numai un animal frumos care-si face bine meseria, de aceea mai degraba role-model decât bau-bau!
Pai toti bau-bau (are plural cuvantul asta??) isi fac bine meseria....doar cand il cheama Lacoste e...degenerat :D