Pe scurt, Dumnezeu e emoție, iar Dracul e gândire. Nu vă legați de faptul că n-am zis iubire, pentru că iubirea și ura sunt același tip de rezonanță, același fir ce ține lumea laolaltă. Același fir care conduce brațele păpușii, care-i mișcă picioarele chiar și prin mărăcini, chiar și spre flacără, chiar și prin foc spre ardere. Din iubire sau din ură se mișcă lumea și atâta tot. Filigranul emoției nu doar ține universul laolaltă ci este însăși structura universului în care suntem cu toții încrustați, mici părticele componente ce se îmbină atâta de meșteșugit încât îți dau impresia că nici nu s-ar atinge.
În acest mecanism fin, gândirea e un intrus sau un accident, un virus nedorit care complică jocul păpușarului, ori poate un efect secundar al ultimei revizii, al disipării păpușarului printre noi. Căci suntem cu toții nu doar păpuși prinse-n firele emoției ci și păpușari cu sau fără voie când fiecare mișcare de o facem trage la rândul său de firele altora care trag de firele altora și mereu ale altora tot mai departe. Iar firul ne e chiar esență și de aceea căutăm, dorim, urmăm mișcarea firului, împletirea firelor, vecinătatea lor. O dorim e impropriu spus. O râvnim e puțin spus. O necesităm. O creăm și-o consumăm în egală măsură, depindem de ea, trăim prin ea, creștem și murim deopotriva tot prin ea. Și-n toată această complexă și intricată țesătură, gândirea... nu există.
Gândirea în sine e act primejdios, de rupere a firelor, de stricare a modelului global. Ca somnambulul care intuiește perfect unde să pună pasul fără să se uite, fără gândire vibrăm potențial mai bine, mai armonios, mai pe deplin. Treziți întru gândire ne împiedicăm și nu pricepem unde ne aflăm, de ce și cum și care ar trebui să fie pasul următor. Smucim de fire, privim peste umărul vecinului și vrem ceea ce nu știm cum să facem să atingem, ne împotrivim când firele ne duc spre foc. Și chiar în timp ce ne împotrivim, ne mistuie nevoia firului-esență. Prinși între cele două, ne clătinăm și oscilăm nehotărâți.
Câte unii ne hotărâm să alegem la fiecare pas, să păstrăm o balanță mai echilibrată sau mai dezechilibrată, să ne trăim visarea cu ochii larg deschiși. Iar prin aceasta...deranjăm. Deranjăm visarea celorlalți, deranjăm armonia, deranjăm noțiunea abstractă de bine universal pe care ne-am găsit brusc să pretindem a-l pricepe înainte de-al urma. A-l alege. A ni-l asuma.
Scuzați deranjul. N-am ce-i face, eu m-am trezit deja și nu iau somnifere.
Comments feed: RSS 2.0
Frumos articolul, dar am o problema cu o notiune. Notiunea de iubire sau ura. Eu o vad mai degraba ca fiind iubire sau frica, imi explic mai mult asa deoarece cred ca frica este un antonim mai bun pentru iubire.
Frica naste ura. Cand nu exista ura, nu inseamna ca exista iubire in schimb cand nu exista frica, inseamna ca exista, sau este mult mai probabil sa existe.
Nu e o filozofie concreta :).
@Vlad Hmmm, eu din experienta n-as zice. Sigur ca nu e ceva sa poti demonstra direct, dar totusi observatia ca daca nu exista frica atunci e mai probabil sa existe iubire nu prea tine. Opusul iubirii e indiferenta pura si simpla. Nici ura si nici frica (eu nu pun ura drept antonim, e o alta forma de iubire - si pana la urma si frica e mai mult decat indiferenta). Daca-ti e greu de reprezentat la dragostea zisa romantica, clasica, ia alta si vezi cum vine.
@Vlad Ah, si cred ca pricep ce zici tu: unul dintre mecanismele urii este frica, da. Dar nu e singurul. Mai degraba si mai general as zice eventual negarea, decat frica. Totusi, frica, iubirea si ura sunt toate parte din firul de care ziceam, "emotia".
Asa, o reprezentare matematica a emotiilor in capul meu ar fi un interval de valori.
Daca la un capat ar fi iubirea, as fi zis ca la celalalt este frica insa nu prea stiu unde sa bag indiferenta. Ori la mijloc ca reprezentand lipsa oricarei emotii, pozitive sau negative. Ori la celalalt capat, reprezentand lipsa totala de emotii.
Vlad, faptul ca n-ai unde pune indiferenta e semnul clar ca reprezentarea ta nu e foarte adecvata, deci ar fi cazul de ceva actualizare... Inca o problema cu modelul tau e ca in fapt nu trebuie sa treci prin indiferenta (zero) ca sa ajungi de la iubire la ura (si nici macar la frica daca e pana acolo). Si de asemenea, daca iubesti cu intensitate mai mica (sa zicem ca asta inseamna mai putin si e mai aproape de "zero" pe modelul tau) nu inseamna ca esti mai aproape de ura/frica. Ba chiar dimpotriva as zice. De aia eu i-am zis in articolul la tema (vezi linkul din text) rezonanta. Si iubirii si urii.