Alexandru Negrea se întreabă de ce nu ne spunem unul altuia pe nume oricând, oricum și pentru totdeauna, iar eu îi răspund aici, că la dânsul pe blog am încercat, dar cam fără rezultate vizibile (cel puțin până acum între timp au apărut). Dar să vedem întâi întrebările:
... de ce nu te poţi adresa tuturor oamenilor folosind numele mici ale acestora? Cine a decis că adresarea din grupul de prieteni, sau din familie, e lipsită de respect? De ce sunt obligaţi copiii să fie atât de rigizi în comunicarea cu profesorii, deşi petrec ani de zile în compania acestora, zi de zi?
Nu v-aţi săturat de rigiditatea asta stupidă şi de apelativele caracteristice unei intreprinderi comuniste?
Să le luăm pe rând, că îmi pare că domnul Negrea le-a aruncat cam din avion și fără a studia terenul în prealabil:
1. Apelativele cu pricina (domnule, doamna și în general cele de politețe) nu-s deloc apelative comuniste. Cele comuniste sunt doar două mari și late și anume tovarășa, respectiv tovarășul. Nicidecum doamna, domnul, ferit-a...partidul. Cu muuuuultă vreme înainte de comunism (da domnule, a existat viață și înainte de comunism și până și aceia foloseau formulele de politețe, incredibil!), lumea folosea chiar mai multe formule decât domnule/doamnă, după nevoie, caz și alte considerente: bă ăla, Ghiță, bădică, nene, nea, domnule, conașule, Măria Ta, Sfinția Ta și tot așa.
2. Formulele de politețe nu-s chestiune de rigiditate, ci au două roluri principale: să identifice în mod mai puțin ambiguu despre care dintre cei 100 de Alexandru e vorba (a, domnul Negrea) și respectiv să delimiteze clar și evident limitele unei interacțiuni și ale unei situații, mai ales când e vorba de o primă întâlnire. Nu toată lumea vrea neapărat să se tragă de șireturi cum se spune cu oricine doar pe motiv că numele propriu nu e informație confidențială. În sfârșit, formula de politețe mai servește și drept un mod simplu, clar și eficace de a enunța pozițiile relative ale celor care interacționează. Sigur că așa ceva se poate face și prin alte metode, chiar folosind numele mic, dar dacă ar fi fost așa înțelegere a principiului, nu s-ar mai fi pus întrebarea ca atare.
3. De altfel o bună dovadă a faptului că nu se înțelege principiul e ideea bizară că trecerea la numele mic se face strict pe baza unei acumulări de timp petrecut împreună. Argumentul că bieții copii petrec mult timp cu profesorii lor și deci ar trebui să-i tutuiască e cel puțin bizar. Trecerea de la formula de politețe la numele mic înseamnă tradițional o egalitate a rolurilor (care în principiu nu exista în relația elev-profesor cât ține relația cu pricina) și un anume grad de intimitate. Care se pot stabili după 5 minute sau după 10 ani, sau niciodată. După cum dorește fiecare, și nu doar unul, dintre personajele participante.
4. Adresarea cu numele mic este specifică altor limbi (engleza în special) și altor culturi (scandinave), dar nu e musai și implicit cel mai bun lucru de luat ca atare și în limba sau cultura română. Problema principală e faptul că se preia (din cauza neînțelegerii de mai sus probabil) doar forma aceasta evidentă de exprimare, fără a prelua restul de mecanisme care asigură în continuare rolul delimitării relațiilor și situațiilor. Sigur că pe net unde interacțiunea e oricum drastic limitată preluarea aceasta de formă nu creează mari probleme, dar în viața de zi cu zi n-am nici cel mai mic gând să tutuiesc pe toată lumea. În primul rând pentru că nu vreau să chiar am de-a face atât de în amănunt cu chiar toată lumea care-mi iese în cale. Desigur, nu toată lumea are astfel de probleme și uite așa ajungem la punctul următor.
5. Fiind până la urmă o convenție, nu-i problemă dacă unii vor o convenție nouă. Problema e că în loc să se vaite că de ce nu e brusc și dintr-o dată abolită complet conveția anterioară, acești doritori de nou ar trebui să explice cum și de ce e noul acesta mai bun și mai frumos. Altfel spus, în loc să țipe că-s "comuniste" când nici măcar nu sunt, sau că nu sunt folosite în cercul său cel strâmt, ar face mai bine să enunțe clar și coerent ce dorește și apoi să vină cu argumente concrete și solide de ce-ar trebui să-i facă lumea pe plac.
Ah, și ca fapt divers, eu când am predat m-am recomandat inițial drept "Diana" doar pentru ca în maxim două săptămâni să-mi spună toți "doamna profesoară". Toți, adică elevii și mai ales studenții.
Comments feed: RSS 2.0
Problema mare a tinarului, ca si a unei intregi ciurde de tineri identici lui, este ca nu percepe si nu-si reprezinta minunatia asta in care interactiunile sociale au limite care decurg din ierarhii.
Cum adica, directorul X, patronul Y, senatorul Z nu-s tot niste troagari ca si el, cu care eventual merge la un fotbal ?! Pai ce-i aici ? Nu-i liceul de unde-a chiulit el ?! Nu-i toata lumea un imens liceu ?! PAI CUM ESTE POSIBL!!! Doara i s-a spus ca scoala te pregateste pentru viata. L-au mintit ?!?!
@Mircea Popescu Deci tot e bine ca pune intrebarea, poate se dumireste cu ocazia asta de principiul din spatele acestor formule de politete.
Altminteri pregatirile pentru ceva nu-s intotdeauna de felul si-n modul asteptat...
N-ar fi trebuit să i te adresezi cu „domnul Alexandru Negrea”, ba poate chiar „domnul Negrea Alexandru”? :-)
@Cristian Daca te uiti un pic mai departe vezi ca-i "dansul" si domnul Negrea. Precum spuneam, chiar nu vreau sa ma trag de sireturi cu absolut toata lumea, de cum i-am intalnit.
Eu sunt mai nonconformist asa si nu prea imi place sa-i domnesc si dumneavoastraiesc pe astia pe care nu-i respect. Ca o fac din conventie,este cu totul alta treaba.
Am eu o teorie conform careia respectul si politetea nu sta in cuvinte, sta in persoana care le exprima, doar ca nu este foarte populara in cercurile intelectuale :)
@Vlad Sigur ca nu sta in cuvinte, dar se cere intai sa pricepi rolul cuvintelor si conventiei cu pricina ca sa alegi apoi modalitatea de expresie. Nonconformismul real presupune aceasta intelegere si alegerea deliberata si argumentata a unei alte conventii in fond (fie, conventie in devenire). Nonconformismul de doi lei de genul "eu nu fac cum ziceti voi" e doar un alt fel de conformism...
Daca ai citit cu atentie, poate ai observat ca domnitul nu tine doar de respect catre cel "domnit"- tine si de o anumita distanta. Pe care o poti marca fata de un superior sau o poti impune fata de un inferior.
Nu-mi dau seama de care cercuri zici, poate precizezi mai concret, ca altminteri eu n-am observat intelectual adevarat (nu pretins) care sa nu faca fata la asa ceva.
Îţi spun aici ce ţi-am spus şi în comentariile articolului meu, când mi-ai cerut argumente. Pun o întrebare, de fapt, dar aş vrea să-mi răspunzi detaşându-te de convenţiile sfatului bătrânilor:
De ce ar fi cineva deranjat pentru că o persoană străină îi spune pe nume/prenume?
Comparaţii puerile (" daca pot sa ma inteleg in romana cu un agramat, nu inseamna ca toata lumea ar trebui sa vorbeasca agramat, nu?"), putem face la nesfârşit, dar aş vrea să înţelegi că e vorba de folosirea unui prenume (nu e un alint, nu îl poceşti în niciun fel, nu e o greşeală gramaticală).
Respectând cea mai simplă logică posibilă, de ce folosirea prenumelui, poate fi considerată o jignire? Tradiţiile le cunosc şi eu, dar asta nu înseamnă că o să le iau ca atare fără să mă întreb de ce.
@Alexandru Negrea Daca ai citit textul vezi ca dau foarte clar motivele pentru care se folosesc formulele de politete. Nu le "iau ca atare", ci explic principiul din spate. Tu le iei ca atare pentru ca refuzi sa vezi ce anume reprezinta. Nu-i vorba de nume in sine, e vorba de o conventie care exprima pozitia relativa a celor doi interlocutori.
De ce zici ca e pueril exemplul? A vorbi agramat e pana la urma tot o necunoastere/neintelegere a unei conventii, fix asa cum este nefolosirea formulelor de politete fara un argument impotriva conventiei lor.
Ceea ce tot incerc sa-ti spun e ca eu personal nu ma simt jignita de ce fac altii pentru ca nu vad logica din spatele unei astfel de reactii. Dar asta nu inseamna ca ceea ce fac ei are in sine vreo logica sau e ce ar trebui sa faca.
In sfarsit, daca vrei mai in clar un raspuns, cand folosesti numele in locul formulei de politete intr-un context in care conventia de exprimare a limitelor interactiunii si pozitiilor cere folosirea formulelor de politete inseamna ca negi/ignori limitele cu pricina. Si chiar daca iti place sau nu, cultura si limba romana inca functioneaza cu aceasta conventie. Poti cere alta conventie, dar trebuie sa vii cu o propunere de exprimare alternativa a limitelor cu pricina, nu cu propunerea ca "nu mai folosim conventia asta ca e greoaie" si atat.
Ah, in caz ca nu e clar: intr-o interactiune sociala NU poti separa cuvintele de sensul lor dat de conventia sociala. Scos din orice context, sigur ca nu e jignitor nici sa-ti spuna cineva Pandele chiar daca nu te cheama deloc asa. Dar interactiunea sociala ESTE contextul si in acela se desfasoara toata treaba, n-are sens sa evaluezi cuvintele asa ca notiuni in dictionar.
Şi de ce nu ar fi suficient "că e greoaie"?
Trăiesc cu convingerea că timpul trece în folosul nostru, adică ne dezvoltăm, evoluăm din toate punctele de vedere şi că, din când în când, normele inutile au nevoie de modificări (chiar şi alea cu rădăcini adânci în mentalitatea oamenilor). Asta cu apelativele ("dumneavoastră", "domnule cutărescu"), e una dintre aceste norme şi cred că ar trebui eliminată complet.
De ce cred asta? În primul rând pentru că cercul meu "cel strâmt", format din nişte sute serioase de oameni, poate aproape de o mie (nu ştiu cât e cercul tău, dacă ăsta îţi pare strâmt), a renunţat la apelativele mai sus menţionate şi e unul dintre cele mai armonioase cercuri (mă refer, evident, la comunitatea oamenilor din mediul online). Mai sunt şi excepţii, cum e cazul lui Mircea Popescu, care se tot întreabă de ce nimeni nu-l place, după care scrie comentarii jenante, precum cel de mai sus, dar excepţii există în orice domeniu.
În al doilea rând mă bazez pe experienţele personale, iar când spun asta mă refer la reacţiile foarte bune, pe care le stârneşte limbajul meu foarte liber şi deschis, fără dumneavoastră, fără domnule băţ înfipt, fără nimic de genul ăsta, din partea oamenilor care nu au legătură cu mediul online (ba dimpotrivă, sunt oameni din mediul corporatist).
Mentalitatea şi relaxarea altor popoare vine şi spre noi, cu alte cuvinte. În curând se va deschide Yahoo România şi pot să-ţi garantez că acolo nu se va auzi vreodată "dumneavoastră". O să-l întreb pe Tudor Galos, pentru că nu sunt încă sigur, dar cred că şi în cazul Microsoft România e la fel. Foarte multe corporaţii adoptă acest mod relaxat de comunicare, pentru că în direcţia asta mergem. Grădiniţele particulare îi educă pe copilaşi în direcţia relaxării în comunicare (ştiu cazuri concrete, nu vorbesc din auzite).
Ai scris vreo 3 comentarii până acum şi un întreg articol, ca să-mi dovedeşti cât de multe ştii tu despre normele comunicării între români, dar nu te-ai detaşat deloc de nişte manuale. Nu mă interesează aceste norme scrise. Spune-mi ce simţi în legătură cu aceste norme, aşa cum am făcut şi eu în articolul meu.
Nonconformism nu inseamna alegerea unei conventii. O conventie este o intelegere intre doua persoane si in acel moment te conformezi intelegerii. Nonconformism inseamna sa te exprimi cum alegi, indiferent de asteptarile, perceptiile sau reactiile celeilalte persoane.
Dupa teoria asta, nici nu cred ca exista nonconformism pur, exista persoane mai mult sau mai putin nonconformiste, sau persoane mai mult sau mai putin conformiste, acelasi lucru de fapt.
Ce nu inteleg eu pe de cealalta parte, este ce simte persoana careia i se adreseaza sau nu aceste cuvinte. Dupa mine, dar are asteptari de respect si politete bazate pe o varsta, functie sau statut social, nu merita respectul si politetea mea.
Din punctul meu de vedere, toate lucruile astea se castiga, nu se impun arbitrar de catre o conventie. Sincer, eu ma uit in jurul meu la ce se intampla cu politetea si respectul si ma apuca rasul cand ma gandesc ca exista o conventie care le impune :). Pai daca exista, nu prea functioneaza, zic eu.
Vlad, sunt în totalitate de acord cu tine. Respectul se câştigă şi se impune prin atitudine şi comportament în general, nu prin apelative ciudate.
@Alexandru Negrea Intai ca mediul online nu e acelasi lucru cu offline. Cum am zis si in articol, interactiunea online e oricum limitata, asa ca parte din limite nu-i nevoie sa mai fie marcate. Motiv pentru care intr-adevar, online nu prea conteaza daca e tu sau dumneavoastra. Totusi ramane faptul ca online sunt mii de Alexandru si de Diane. Motiv pentru care sunt Diana Coman online si nu "Diana".
Ai impresia gresita ca formulele respective tin de "bat in cur". Nicidecum. Atitudinile sunt una si formulele astea cu totul alta. Poti fi batos si folosind numele mici, poti fi cordial si deschis si folosind formulele de politete. Cel putin cei care pricep dincolo de aparente pot fi.
Problema cu "argumentatia" ta e ca o bazezi pe "cum simt" si pe o anumita experienta (care e ncesar limitata, asta spuneam cu "stramt") nu pe argumente concrete sau pe intelegere. Cand spui ca-i "inutila", de ce adica e inutila? Ca "simtim" ca-i inutila? Uite ca eu "simt" ca e utila. Ce facem intre cele doua simtiri? Sau ca nu mai avem nevoie sa stabilim limitele unei interactiuni? Ca aceste limite nu exista? Ca avem modalitati mai bune de le evidentia? (asta ultimul ar fi SINGURUL motiv valabil, dar atunci trebuie sa spui si care sunt alea).
Mediul corporatist vine cu mai mult decat conventia numelui mic si de aia si functioneaza. In mediul respectiv. Dar tu iei doar ceea ce vezi la suprafata si decretezi ca aia e solutia ideala pentru orice mediu. Fals.
In sfarsit, am scris pentru ca mi se pare ca merita spus si explicat DE CE se folosesc formulele respective (nu ca sa demonstrez ceva si cu atat mai putin tie anume). Consider ca indiferent daca hotaram sa le abolim sau nu, trebuie sa o facem pricepandu-le rolul si nu asa dupa ureche ca ne e lene sau "simtim" ca e mai interesant asa.
Ce "simt" tine de context si de conventia pe care o foloseste apelantul, n-ai scapare din asta. Si de aia n-are sens intrebarea scoasa din context. Complet izolat nu "simt" nimic pentru ca e un cuvant sau altul si nimic mai mult. Pe net de exemplu mi-e perpendicular cum imi zice lumea. La o conferinta serioasa ma bucur chiar, daca imi zice un om pentru care am tot respectul, "Diana".
In sfarsit, nu cred ca Mircea Popescu sufera ca nu-l iubeste toata lumea si nici nu cred de altfel ca lipsa iubirii cu pricina e din cauza ca nu lasa lumea sa-i spuna "Mircea". Poate ma corecteaza daca nu-i asa.
@Vlad Nonconformism e si el definit raportat la ...conventie, de acolo problema. Ar fi, daca realmente nu te intereseaza conventia de nici un fel, dar nu daca alegi intotdeauna sa o incalci. De aia ziceam ca faptul ca nu folosesti apelativele de politete nu inseamna in sine ca esti neconventional.
Clar si normal ca respectul nu e impus de conventie ci castigat, dar nu despre asta e discutia. Discutia era despre necesitatea de a arata respectul acela (atunci cand exista) si formele prin care se face aceasta, nu despre cine merita si cine nu respect. Si mai e vorba si de (grade de) intimitate, nu doar de respect.
Când spuneam de comunitatea online, mă refeream şi la evenimentele, conferinţele şi ieşirile din offline ale acestor oameni.
Dacă aveam nevoie de definiţii citeam Wikipedia, sau îmi sunam un profesor. Ai un blog personal şi mă aştept să spui ce simţi. Nu că ar conta, nu că ar schimba ceva neapărat, doar ca să transmiţi un anumit tip de energie.
Faptul că pe net ţi-e perpendicular cum îţi spune lumea (spre deosebire de o conferinţă serioasă), trădează faptul că nu iei în serios acest mediu şi nici pe oamenii care activează aici, deci eu nu te pot lua în serios.
Nu, tocmai, nonconformismul inseamna a nu tine cont de nici o conventie, nu a o incalca in mod deliberat doar ca sa fii ciumeg.Daca intentia ta este sa o incalci, inseamna ca ai tinut cont de ea, deci te-ai conformat conventiei de a incalca conventia ca sa zic asa. Ma rog, nu stiu cat de logic pare ce am zis , dar asa privesc eu lucrurile.
Cand te raportezi la ea, chit ca o urmezi sau nu o urmezi, dar actiunile tale sunt in functie de ea, asta nu inseamna nonconformism.
Si gradele de intimitate ar trebui sa se simta la un nivel ce tine mai mult de exprimare, empatie si alte lucruri de genul, nu doar de niste cuvinte.
Se pune prea mult accent pe CUM se spune, nu pe CE se spune, si asta ma sacaie rau.
Ca un exemplu, pot sa te iau la misto folosind cuvinte elevate si de politete sau pot sa fiu foarte prietenos si sincer folosind cuvinte directe si simple. Conteaza mai mult lucrurile astea pe care vreau sa le exprim decat cuvintele cu care le exprim.
@Diana Coman: trebuia să-l domnești peste tot. Cum ar spune un mare om, ori suntem golani ori nu mai suntem :-)
@Vlad Exact, se pare ca pana la urma suntem totusi de acord :)
@Alexandru Negrea Pai intai zici ca nu conteaza daca e formula de politete sau nu si apoi zici ca daca nu conteaza pentru mine se cheama ca nu iau lumea in serios. Nu ti se pare ceva contradictie acolo?
Ti-am spus de ce mi-e perpendicular online: pentru ca interactiunea e oricum limitata, nu pentru ca nu iau oamenii in serios. Si am zis online, nu la intalniri offline. Eu cand zic conferinte vorbesc de conferinte stiintifice, de exemplu ICSE , nu de intalniri amicale.
Arata-mi tu dictionar care discuta principiul din spatele conventiilor de interactiune sociala in cultura românească și de unde vine obiceiul folosirii numelui mic.
Pe blog scriu ceea ce GANDESC si uneori ceea ce simt. Ambele sunt personale. Prima e de departe mai adecvata unei exprimari in scris cum e un blog. Ce-i drept nu urmaresc sa creez "energii", deci acolo iti dau dreptate daca zici ca nu le-oi fi creând.
@Alexandru Negrea: mie mi se pare că a zis destul de clar ce simte și anume că e de acord cu aceste norme și a zis și de ce. La ce anume te-ai fi așteptat, să-ți zică cum se udă atunci când cineva îi spune doamna/domnișoara Diana Coman?
Revenind la subiectul propriu-zis, dacă tot exemplifici cu corporații, ție nu ți se pare suspect că invoci o corporație anglo-saxonă când Diana a zis destul de clar de la început că în limba engleză nu există această convenție de a noi? Barem dacă vii cu exemple corporatiste spune-ne cum e pe la nemți sau pe la japonezi.
Alt argument invocat de tine (și alții) e faptul că respectul trebuie câștigat bla-bla-bla. Dar atunci când te adresezi cuiva cu gigel și-l iei la per-tu nu cumva arăți o lipsă de respect față de el? Mie îmi dă senzația unei bătăi de joc, un fel de „cine ești tu mă, zi mersi că te bag și eu în seamă”. Nu ți se mare mai indicat să pornești discuția de la un nivel mai ridicat și în funcție de cum decurge să decizi dacă respecți cu adevărat acea persoană sau nu?
P.S. Din cauza crizei de timp o să public acest comentariu incomplet.
P.P.S. Știu că la francezi a ieșit odată urât când un prezentator TV nu i-a zis bună ziua/seara lui Nicolas Sarkozy sau nu i s-a adresat cum trebuie, dar cum n-am toate detaliile acum rămâne să discut cazul mai încolo.
Eu si acum am probleme cu oamenii care-mi sunt superior ierarhic si profesional care sunt mult prea familiari (in publicitate asta se intampla constant). Inteleg ca-i alegerea lor, dar cand vorbesti cu unul cu 15 ani de profesie in fata si sef pe toata regiunea, e mai greu sa mergi pe ''Si cum a fost ba in vacanta?''.
@krossfire E pana la urma, imi pare, o chestiune oarecum similara spatiului personal (stii, cand ti se vara unul fizic sub nas de-ti vine sa faci un pas inapoi). Dar in general si in timp se mai poate regla pana la o distanta comfortabila pentru toata lumea (primul "reglaj" pe care l-am facut a fost cam...dur, dar a mers totusi si intre timp am mai capatat experienta la asa ceva :D )
@Cristian Cam asta e treaba si atractia numelor mici la tot poporul: creeaza temporar macar (dar lumea e buna la permanentizari si visari) impresia ca toata lumea e fix la fel si suntem cu totii fix in acelasi punct. E pana la urma o apropiere fortata si o simpla schimbare a premisei initiale, cerand deci mai mult efort ulterior ca sa pui lucrurile la locul lor, dar na, omul simte ceva, nu se mai oboseste cu logica si gandirea, asa ca e sigur ca ele nici nu conteaza. Si nici realitatea nu conteaza daca nu i-o spune cineva "serios"...
... chestie care, apropo, este, dar nu prea este adevărată. Forma veche a persoanei a doua în engleză folosește la singular (informal) „thou” și doar la plural „you”.
Sigur, asta e destul de departe de a spune că în prezent toată lumea se adresează formal în engleză folosind „you”. Pasionații de lingvistică tind totuși să creadă că engleza a ajuns să folosească „you” pentru ambele forme tocmai din cauza unei folosiri excesive a formalismelor. Asta așa, ca fapt divers.
@spyked Da, absolut, dar nici n-am vrut sa intru in asemenea detalii si fineturi de nu le mai stiu nici englezii de pe strada. Ca si asa precum vezi lumea nu vrea sa stie nimic mai mult decat suprafata ghetii chiar daca-i subtire si se poate rupe oricand... Cat despre excese de formalisme, ma gandesc ca se poate face mai rau decat sa citesti Swift in original :)
[...] liniștiți oameni sărmani, că dacă n-aveți voi respect pentru mine nu-i problemă, că mie nu-mi trebuie ce-i al vostru. Am destul altminteri, mulțumesc frumos. Apreciez gestul, dar nu-i bai, nu vă [...]
[...] a lucrurilor pe care nu le vedem sau nu le știm sau nu le chiar pricepem. Scriu ca să aflu sau ca să dau răspuns la întrebări chiar nerostite, ca să-mi aduc aminte, ca să găsesc noi întrebări, ca să mă dumiresc, ca să [...]